Ipohondria se vindecă prin credință

     Dragelor, cred că perioada aceasta toate încercăm pe cât se poate să ne păzim și să ne păstrăm sănătoase. Chiar dacă în realitate sănătatea nu ține de măsurile noastre de precauție ci de planul Domnului pentru fiecare.

Dar totuși, după cum știm din Scriptură avem porunca „să ne supunem autorităților” și să respectăm ceea ce ni se cere pentru că astfel arătăm ascultare față de Domnul. (Evrei 13:1).

Mulțumim lui Isus noi toate care am fost păzite de Mâna Sa puternică dar și cele care ați trecut prin încercare și Domnul v-a vindecat. 

M-a frământat zilele trecute gândul acesta al ipohondriei. Dacă nu știm exact ce înseamnă iată ce ne spune Dex-ul: „idee fixă/teamă exagerată a cuiva că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. Stare de neliniște continuă.” 

      În ultima vreme v-a încercat vreun astfel de gând? Ați lăsat să vă tulbure vreo astfel de stare?

Vă mărturisesc că în urma aflării unei vești despre cineva apropiat ce a contractat virusul , starea de tristețe față de persoana respectivă dar și de neliniște pentru mine s-a instalat în mintea mea. Intrasem în contact direct în perioada aceea.... Oare sunt și eu bolnavă? 

Am adus aceste gânduri înaintea Domnului și i-am cerut să mă elibereze de această teamă exagerată. Dar eliberarea nu a venit pe loc. Vrăjmașul care nu doarme a găsit momentul propice și a adus atacuri de panică. În timp ce mă luptam cu stările acestea și le aduceam la Domnul, Duhul Sfânt mi-a adus în minte o imagine la care nu mă gândisem. Aceasta aș vrea să vă împărtășesc.

      Putem fi ipohondre și din punct de vedere spiritual? Putem oare să ne comportăm ca niște oameni bolnavi care își plâng de milă deși nu suntem suspecte de „boală”? 

Vi s-a întâmplat să vă purtați ca un om suferind trupește în viața de credință?

Mă gândesc că ipohondria aceasta defapt are drept cauză lipsa de credință în Domnul. Nu-i așa? În ce privește situația de mai sus. Informația a fost procesată mental, creierul a transmis panică trupului și s-a instalat o stare de neliniște incontrolabilă. 

Teama aceasta exagerată mă face să îmi iau privirea de pe Isus și să o îndrept spre „boala care nu există în realitate”. Pierd din vedere că și în situația aceea Domnul este în control total. Și că El decide ce va fi, nu ipohondria mea. 

Îmi imaginez un om bolnav la pat care are nevoie de ajutor pentru necesitățile sale. Dar omul acesta este îndreptățit să ceară sprijin. Însă un ipohondru își face scenarii în care își și trăiește viața. Nu este suspect de boală dar teama și panica sunt atât de exagerate și puternice încât îl fac să se comporte ca și un om suferind. 

Dragelor, nu știu câte dintre voi vă confruntați cu ipohondria? Să știți că uneori se instalează atât de subtil și aproape o considerăm firească dar nerezolvată, în timp poate face ravagii. 

      Orice teamă cât de mică se vindecă doar prin credință. Ipohondria se vindecă prin credință. Atunci când Vrăjmașul aduce gândul acesta în mințile noastre nu-l lăsați să se așeze confortabil. Faceți-l rob ascultării de Hristos. Credeți și El va aduce eliberare. 

Cum putem să ne comportăm din punct de vedere spiritual ca niște bolnavi trupește? Să ne plângem de milă pentru fiecare situație prin care trecem. Pentru încercările care vin cu scop să ne testeze credința, să o cearnă și să o întărească.  Practic să nu avem în vedere motivul încercării și suferinței ci procesul ei (timpul îndelungat, pierderile, lipsa răspunsurilor la rugăciunile noastre egoiste) și să ne trăim viața ca niște victime.

      Așa că îmi doresc pentru fiecare dintre noi să nu acceptăm nici ipohondria fizică dar nici pe cea spirituală. Haideți să trăim libere de frica în care vrea Vrăjmașul „să ne înfășoare așa de lesne”.(Evrei 12:1b). Și să pășim cu încredere în Domnul nostru care ne-a răscumpărat și a pus noi „o inimă nouă și un duh statornic”(Psalmul 51:10). Amin.