ACASĂ

De ceva timp tânjeam să ajung în România.

Când nu reușeam să mă acomodez, gândul îmi zbura acasă.

Îmi era dor de bunica mea care m-a crescut...

Voiam să-mi revăd prietenele. 

Îmi lipsea România... (Dar nu pentru mult timp ).

Am avut un răgaz bine primit pentru o săptămână să ne vedem familiile reciproc în ambele orașe la capete opuse de țară.

Am călătorit după multă vreme cu trenul. În chiar aceste câteva luni am cunoscut civilizația Vienei și nici dacă aș vrea nu pot să nu vad diferența (mai ales pe cea din infrastructură).

Cu trenul ajungi așa de repede dintr-un loc în altul... Dar nu la fel de repede și în România. Aproape că mi se pare că stă pe loc.

Am străbătut țara la propriu într-o zi și o noapte. Fară să pun geană pe geană. De oboseală mă dureau toate oasele. Mai bine de soțul meu care poate dormi în orice loc.

Noi femeile ținem mult la igienă... Bărbații sunt mai relaxați. (motiv pentru care nu pot sta întinsă pe scaunele din tren).

Întâi pașii noștri s-au oprit în Oradea (la familia mea "adoptivă") o seară. Am reușit să ne întremăm puțin ca să ne continuăm drumul spre Brăila (celălalt capăt de țară).

Drumul a fost liniștit deși eram obosită dar ne-a ajutat Domnul să ajungem la capăt.

Am revăzut-o pe bunica mea (căreia îi zic mamă) după mai bine de 5 luni.

Mi-am revăzut câteva prietene și am petrecut timp cu ai mei împreună cu soțul meu.

Acum venisem pentru prima dată după nuntă (bunică-mea nu a putut veni) așa că am apărut acum în calitate de soț și soție.

A fost cam ciudățel întrucât era a treia oară când îl revedea.

Și pe mine mă vedea în calitate de soția a lui.

Însă sper că am trecut cu bine examenul.

A fost frumos că am venit acasă. Dar dacă ar fi doar atât România...

Însă România e acasă.

Ps: de data asta nu am mai făcut nicio poză cu cei dragi...

Acum ne îndreptăm spre Oradea să stăm puțin și cu cei dragi ai soțului meu.

Multumesc Isus pentru această revedere...