Respirația sufletului

 

Fără aer nu putem respira! Dar ignorăm lipsa de oxigen a sufletelor noastre.

Deunăzi Duhul Domnului după o perioadă de frământare, și obișnuință cu mersul lucrurilor m-a pus pe genunchi. Oare nu acesta este locul unde avem garda jos și ne recunoaștem cine suntem? 

Sau cel puțin așa ar trebui să fie. De multe ori la final de zi ne așezăm pe genunchi din obișnuință, rostim repede câteva cuvinte aproape neînțelese și de noi și ne așezăm capul obosit pe pernă.

Vă regăsiți în secvența aceasta? Dăm vina mereu pe ceva pentru lipsa de timp în rugăciune cu Domnul Isus. Cea mai cunoscută scuză este oboseala. Și adevărul este că voi cele care sunteți soții și mame și poate că mai aveţi și un loc de muncă, cu siguranță nu aveți timp uneori să „respirați” . Noi cele care nu avem aceste responsabilități nu ne putem plânge într-atât de mult pentru lipsa timpului.

Dar în orice categorie te-ai afla, trebuie să ne amintim că toate primim aceleași 24 de ore. Niciuna nu are mai mult sau mai puțin. 

Spunea un pastor în urmă cu câțiva ani că cele 24 ore defapt însumează un număr ce se poate împărți în 3 părți egale. 8. Și că Domnul ni le-a dat pe fiecare cu un scop precis. Cum ni le organizăm ține de dependența noastră de Duhul Sfânt. Zicea el că 8 ore sunt pentru odihnă/somn. 8 ore pentru muncă  și 8 ore sunt pentru Domnul. M-a frământat mulți ani gândul acesta. 

Cum ar trebui să arate viața mea cu 8 ore din zi dedicate Domnului? Înseamnă să stau cu Biblia deschisă sau pe genunchi sau în lucrări de slujire 8 ore ca să îmi îndeplinesc norma pe ziua aceea?

Cel puțin asta am înțeles eu cu mintea mea mai necoaptă spiritual de atunci. 

Apostolul Pavel spune „Rugați-vă neîncetat”.(1 Tesaloniceni 5:17). Adică trebuie să stăm permanent pe genunchi? Nu. Înțelesul lui „neîncetat” este o stare permanentă a inimii de închinare înaintea Domnului așa cum găsim în 1 Corinteni 10:31 „Deci fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți orice altceva să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu”. În orice activitate să chemăm prezența lui Isus peste noi, ajutorul și călăuzirea Duhului Sfânt.

Parcă acum înțelegem mai deslușit ce a vrut să zică pastorul prin cele 8 ore dedicate Domnului, nu? Da, nu trebuie să uităm primirea de oaspeți pentru că spune în Cuvânt că nu știm „dacă nu vom găzdui chiar pe îngeri”. (Evrei 13:1). 

Trebuie să ne uităm mai mult la foloasele semenilor decât la ale noastre. (Filipeni 2:4). Trebuie să facem milostenie,(Matei 9:13) pentru că aceasta îi este plăcută Domnului. Trebuie să mijlocim, să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură.(Romani 12:15).

Să spunem cuvinte care să zidească dacă nu să tăcem. (Efeseni 4:29). Acestea pot fi cuprinse în acele 8 ore dedicate Domnului din zi. Deși practic în fiecare zi ar trebui să ne încredințăm în Brațele Tatălui și Duhul Lui să ne conducă. 

Dar revin la ideea de început. Care este atitudinea noastră la final de zi când ne așezăm pe genunchi? Se pleacă doar trupul nostru la piciorul crucii sau și inima și mintea noastră care recunosc neputința de a face ceva despărțite de El? Recunoaștem Mâna Lui care ne-a purtat în toată acea zi? Și că fără El nu am fi izbutit? Sau chiar în încercare și suferință mintea și inima noastră se încred în Medicul Suprem? Și așa cum zice Pavel „Mulțumim pentru toate lucrurile?” (1 Tesaloniceni 5:18)

Rugăciunea spunea cineva că este „respirația sufletului” nostru. În tumultul acestei zile reușim să vedem că sufletul nostru nu are oxigen fără prezența și comunicarea cu Creatorul? 

Avem timp pentru a-i oferi „porția” necesară de oxigen să poată trăi și nu doar să se târască de pe o zi pe alta? 

Dacă Duhul Sfânt ne descoperă acum că ne-am neglijat sufletul în ultima vreme în detrimentul trupului, haideți pe genunchi să ne pocăim și să ne întoarcem la „Izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13b).

Dacă totuși trupul nostru poate supraviețui fără hrană o perioadă de timp, sufletul nostru fără oxigenul spiritual (rugăciunea) nu poate trăi o viață din plin (de belșug așa cum Domnul ne-a pregătit).

Haideți să lăsăm garda jos înaintea Domnului și să ne recunoaștem starea inimii și să Îi cerem să ne ridice și să ne pună din nou picioarele pe stâncă. 

Dragelor, avem nevoie să ne umple azi Duhul Sfânt tuturor inimile de râvnă pentru rugăciune și pentru o viață de închinare înaintea Domnului. De viața noastră de rugăciune depinde sănătatea spirituală.