Treceți la conținutul principal

Organizarea - o virtute

 



Ce înseamnă să fii organizată? Să funcționezi conform unui plan, să fii disciplinată.

Este oare organizarea o virtute? Domnul iubește ordinea. Noi ucenicele Lui trebuie să Îi călcăm pe urme. Cum putem fi organizate? La ce trebuie să renunțăm și ce trebuie să considerăm important? Nu tot ce avem în minte este și ceea ce Domnul vrea pentru noi. Ce vrea Domnul pentru mine astăzi? Sa Îl slujesc prin munca mea, prin întâlniri, acasă, la biserică, prin vorbire. Activitățile din check-list-ul meu se potrivesc cu cele ale agendei Domnului? 

De multe ori trecem cu vederea peste acest „amănunt” important. Ne creem un check-list și apoi ne luptăm ca în cele 24 ore să îl bifăm. 

Oo, și de câte ori am ajuns până în noapte târziu trăgând de noi să ne „îndeplinim” toate sarcinile. Însă nu ne-am luat timp să aducem lista înaintea Domnului. El ce părere are? Sunt toate lucrurile acelea imperios necesare de bifat azi? Ce consideră El că trebuie făcut, dar și nu ce nu trebuie lăsat nefăcut? 

Poate sunt câteva întrebări numai bune de reflexie pentru fiecare dintre noi și de adus la picioarele Domnului. Haideți să nu ne mai aglomerăm cu lucruri pe care Domnul nu ni le cere. Și aici să știți că nu mă refer, ca voi cele care aveți familii să nu vă mai îndepliniți sarcinile de soţii și mame în detrimentul slujbei Domnului. Dar poate că de multe ori ajungem să Îi dăm puțin Domnului printre altele și nu ca prioritate.

Tu cum stai la capitolul timpul cu Domnul? Aveți un timp special împreună? Sau mereu pe fugă doar pentru a fi bifat și a ne disculpa conștiința?

„Căutați  mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

Fac ceea ce vrea El sau ceea ce cred eu că trebuie? De ce nu îmi ajunge timpul?

„Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” (Iacov 4:3) 

Uneori parcă am vrea să cerem de la Domnul să ne dea mai mult timp. Să ne mai adauge vreo câteva ore în zi. Întrebarea este: Care este motivația? Pentru noi și familie/serviciu sau pentru Domnul?

Tu ești organizată? Dacă nu... trebuie să învățăm cum să fim. În primul rând abandonându-ne Domnului și cerând Duhului Sfânt să ne conducă în tot ce vrea El în ziua aceea. Nici o zi fără călăuzirea Lui. Așa învățăm să fim organizate: în gândire, emoții și acțiuni. Așa putem descoperi de ce Îi place Domnului ordinea și de ce toate au logică și rost. De ce nu este nici un haos?

Oare putem avea timp pentru toate dar și pentru noi? Suntem fete/femei. Unele aveți soți, copii. Asta nu înseamnă că aveți voie să vă neglijați în felul în care arătați (cosmetică, coafor, haine). 

Cum stai perioada asta cu timpul și organizarea lui? Ai timp să stai cu Domnul? Să citești? Să slujești? Dacă nu, trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem la El, „părăsind puțurile crăpate săpate de noi pentru Izvorul apelor vii.”(Ieremia 2:13).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...

Ce are în comun Brandingul personal și viața de credință?

Știți cum apare inspirația? Când te aștepți mai puțin …  Cel puțin așa este în cazul meu . În miez de noapte discutam cu soțul meu (și rareori îl prind gata să asculte sau să vorbească nocturn ca mine) însă mă bucur că subiectul a avut impact și ne-a ținut si treji și mi-a dat și mie inspirație să scriu aici.  Întrucât în ultima perioadă mult din viața mea este impactată de studiu (tot învăț și germană și alte abilități pentru a-mi dezvolta propriul business) aici a mers asocierea /analogia din titlu.  Ce legătură e între Branding Personal și viața de credință?  Hai să îți spun ce am înțeles ..  Un viitor expert își dorește pe domeniul lui să se facă cunoscut audienței lui ca om , ca mai apoi să poată câștiga încrederea acestuia și să îi poată vinde produsul sau serviciile lui .  Și cred că acum ești și mai nedumerită .. ce legătură are…? Pentru ca un să cumpere de la tine trebuie tu să crezi în ceea ce promovezi și vinzi (produs sau serviciul) să fie de aj...