Treceți la conținutul principal

Femeia din Proverbe 31 pot fi și eu




Știți că există anumite lucruri care nu ne plac și cărora le zicem pas pentru o anumită vreme motivând, ”Nu este pentru mine, Nu este încă momentul.” Dar ajungem într-un final să descoperim că de fapt am amânat o mare binecuvântare. Un astfel de lucru a fost pentru mine Proverbe 31. 
În perioada aceasta am fost provocată să îl citesc zilnic și din dorință de a nu dezamăgi am acceptat. Mă tot gândeam care este rostul, ceea ce scrie aici: „Este un ideal. Nu știu pe nimeni așa.” Și o să ajung să îl știu pe de rost (nu că ar fi un lucru rău).
Așa că am început să îl citesc și să îl studiez verset cu verset. Și iată ce mi-a vorbit Domnul.        Proverbe 31 nu este în primul rând scris pentru fete/femei și soții ci mai degrabă cuprinde un set de sfaturi și avertizări din partea unei mame către fiul ei. S-ar crede că mama este Batșeba iar el, Solomon. Acestea sunt învățăturile date în vederea căpătării fricii de Domnul și a înțelepciunii.
Acest Lemuel, era „rodul juruințelor” mamei și îl avertizează să nu își slăbească puterea spirituală „vlaga” în schimbul plăcerilor trupești. Puterea spirituală a unui bărbat stă în respectul de sine, autocontrol și în a fi un exemplu în comunitate. Iar obsesia lui față de plăcerile trupului (femei) are același efect ca și alcoolul. "Nu se cuvine regilor, "Lemuele, nu se cuvine regilor să bea vin, nici conducătorilor să dorească băuturi tari, Proverbe 31:4 -asta îl sfătuiește mama sa. Alcoolul poate face pe un lider să uite de responsabilitățile pe care le are. 
În versetele 6 și 7 pare că mama sa susține că alții pot bea liniștiți. Dar căutând mai adânc am înțeles că cei la care se referă că pot bea băuturi tari sunt criminalii ce urmează să fie executați. Asta ca să-și uite durerea pricinuită de moartea cruntă. 
Un împărat trebuie să fie gata să vorbească pentru cei ce nu se pot apăra singuri, să apere drepturile celor săraci și să judece cu dreptate. Căci în dreptate stă puterea de conducător. 
Versetul 10 prezintă cu search-list ce ar trebui să caute o femeie la un bărbat și un check-list ce ar trebui să își dorească un bărbat de la o femeie. Bărbatul trebuie să umble în frică și înțelepciune, să fie vrednic de o astfel de femeie virtuoasă. Cea mai mare putere a unei femei stă în înțelepciunea venită din teama de Domnul. „O femeie cinstită, cine poate găsi? Valoarea ei este de departe mai mare decât a rubinelor.” Proverbe 31:10. 
Mai departe este prezentat angajamentul permanent al unei astfel de femei înaintea Domnului și față de familia ei. Este o femeie de încredere, integră care se teme de Domnul și își iubește casa. Virtuți precum bunătatea și credincioșia devin tot mai profunde de-a lungul anilor în relația față de soțul ei „ea îi face bine în toate zilele vieții ei”. 
Munca și creativitatea acestei femei par pentru multe dintre noi imposibile. Ea este mereu activă, înțeleaptă în modul în care își administrează casa. Se îngrijește de resursele necesare familiei ei, și investește în a oferi mai mult decât confort, le poartă de grijă și celor ce slujesc în casa ei. „Ea se scoală când este încă întuneric, dă hrană celor din casa sa, și împarte sarcini servitoarelor sale.” Proverbe 31:15   
Femeia din Proverbe are putere și compasiune. Este harnică, ”și candela ei nu se stinge noaptea.” Se echipează cu forță-”Își pune mâna pe furca de tors, și prinde fusul cu degetele ei.” Și din toată munca ei „Ea își deschide palma pentru cel sărac și își întinde mâinile către cel nevoiaș.” Proverbe 31:20. 
Versetul 21 ne arată că se îngrijește ca familia ei să nu sufere de frig în timpul iernilor geroase, „Când ninge, ea nu se teme pentru familia ei, pentru că toată familia ei este îmbrăcată în haine stacojii.” Proverbe 31:21. Și în versetul 23 vedem că este o soție iubitoare iar „Soțul ei este respectat la porțile cetății, când stă printre bătrânii țării.” Proverbe 31:23 „Ea face haine de lână și le vinde, și dă cingători negustorilor”. Proverbe 31:24 -arată că este harnică și are succes. Îmbrăcămintea pe care o poartă stă în a fi demnă și puternică. Ea nu se lasă afectată de ziua următoare îngrijorându-se. Caracterul ei o reprezintă și nu hainele exterioare scumpe. 
Viața lăuntrică a acestei femei virtuoase stă în a da învățături corecte și plăcute, cuvintele ei sunt înțelepte și rostite cu blândețe. „Ea își deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute sunt pe limba ei.” Proverbe 31:26. 
În ciuda caracterului ei puternic nu se consideră un tiran care să-și țină soțul sub papuc, ci are un „duh blând și liniștit”. Ea este asemenea unui turn de control, supraveghindu-și familia. O astfel de femeie virtuoasă primește laudele familiei ei. Soțul ei o laudă, încurajează, răsplătește și o ajută în a deveni tot mai plăcută. Copiii ei o respectă. „Fiii ei se ridică și o numesc binecuvântată; soțul ei o laudă și el: «Multe femei fac lucruri nobile, dar tu le întreci pe toate!» Proverbe 31:28‭-‬29 
În finalul pasajului aflăm care este lauda și răsplata acestei femei înțelepte. Frumusețea ei stă în temerea de Domnul. Faptele ei o laudă. O femeie care se teme de Domnul are o frumusețe care nu se trece și farmec care nu înșală. Farmecul și frumusețea unei femei nu sunt motive adecvate pentru un bărbat care vrea să se căsătorească. El trebuie să caute o femeie care se teme de Domnul, să se asigure că este apreciată de cei din jurul ei. O femeie înțeleaptă și sârguincioasă își câștigă încrederea, aprecierea prin devotament și angajament deplin în relația ei cu Isus. Răsplata acestei femei vine de la Domnul. Iar efectele vieții ei trăite în supunere față de Isus vor avea răsunet. „Farmecul este înșelător și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” Proverbe 31:30.

Sper să fi avut răbdare să citiți până la final. 
Au fost 31 de versete în bucățele care să surprindă cât mai profund ideea centrală. Pentru mine a fost o mare binecuvântare să deslușesc după atâția ani adevărata imagine a femeii virtuoase. Continui să citesc zilnic Proverbe 31 cerând Domnului să mă facă să găsesc mereu ceva proaspăt să învăț și să aplic cu ajutorul Domnului Isus.
Sper să vă fie și vouă de folos. Domnul să șlefuiască caracterele noastre dragelor ca „Valoarea lor să fie de departe mai mare decât a rubinelor.” Proverbe 31:10. Amin. 
Fiți binecuvântate!  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trestia frântă și mucul fumegând

  Ce carte din Biblie studiaţi în perioada aceasta? Cum vă vorbeşte Domnul prin ceea ce poate citiţi  a nu ştiu câta oară? De câte ori ni se întâmplă să trecem rapid prin ceea ce deja ştim? Din acest motiv am ales de ceva ani să am un carneţel şi un pix şi nu să subliniez direct în Cuvânt. De multe ori acest lucru ne opreşte din a mai vedea dincolo de verset ceea ce Domnul ne poate vorbi chiar pentru perioada în care ne aflăm. De o vreme încoace studiez Evanghelia după Matei , verset cu verset.   Privirea mi-a rămas asupra cuvintelor Domnului Isus care spun că El: “Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui." Ce cuvinte pline de speranţă când poate eşti la pământ şi crezi că nu te mai poţi ridica. Şi da, fără El situaţia în care poate ne aflăm acum este fără scăpare. Noua Traducere ne prezintă o imagine mai actuală: ”nu va rupe trestia (sfărâmată, fisurată)”. Trestia...

ACASĂ

De ceva timp tânjeam să ajung în România. Când nu reușeam să mă acomodez, gândul îmi zbura acasă. Îmi era dor de bunica mea care m-a crescut... Voiam să-mi revăd prietenele.  Îmi lipsea România... (Dar nu pentru mult timp ). Am avut un răgaz bine primit pentru o săptămână să ne vedem familiile reciproc în ambele orașe la capete opuse de țară. Am călătorit după multă vreme cu trenul. În chiar aceste câteva luni am cunoscut civilizația Vienei și nici dacă aș vrea nu pot să nu vad diferența (mai ales pe cea din infrastructură). Cu trenul ajungi așa de repede dintr-un loc în altul... Dar nu la fel de repede și în România. Aproape că mi se pare că stă pe loc. Am străbătut țara la propriu într-o zi și o noapte. Fară să pun geană pe geană. De oboseală mă dureau toate oasele. Mai bine de soțul meu care poate dormi în orice loc. Noi femeile ținem mult la igienă... Bărbații sunt mai relaxați. (motiv pentru care nu pot sta întinsă pe scaunele din tren). Întâi pașii noștri s-au oprit în Oradea...