Acum când scriu mă mai despart mai puțin de 50 de minute de miezul nopții când oficial se împlinesc 33 ani de când Domnul a îngăduit să vin pe lume.
Sunt nostalgică. Sunt genul de persoană foarte programată. De la finele ultimului 8 mai mă gândeam cum va fi acesta ce aproape bate la ușă.
Sunt atașată de zilele de naștere fie că este vorba de a mea, sau de prietenilor mei.
Iubesc surprizele deși de multe ori nu reușesc unii oameni să mă surprindă prea tare. Îmi place în schimb foarte mult să surprind pe alții prin tot felul de lucruri cât de mici. (și țin foarte mult la faptul de a fi prima care spune La mulți Ani).
Și țin mult ca cei dragi să îmi spună în miez de noapte o urare. (Poate că este o așteptare nerealistă însă așa mă simt apreciată și iubită de cei care se gândesc la mine chiar când ceasul bate 00). Oficial atunci am apărut pe lume.
Au trecut deja 32 de zile de 8 mai până în prezent... și am trăit atâtea cât o viață de om, cum zice vorba din popor.
La propriu, viața mea fără să îmi caut laude se poate transforma într-o carte sau într-un scenariu de film.
Am trăit un carusel de emoții în toți acești ani cum fiecare dintre noi întâmpinăm pe drum.
De ce Puzzle 33?
A fost un gând la începutul acestui an prin care am asemuit viața mea unui puzzle. (Nu sunt deloc pricepută în arta aceasta a așezării pieselor). Dar știu un Expert în asta, Domnul Isus.
El știe deja cum va arăta lucrarea finală. O vede din ansamblu. Spre deosebire de cotidianul nostru în care putem vedea imaginea pe care trebuie să o construim, nu așa e și cu viețile noastre.
Noi nu putem vedea imaginea și apoi primim piesele ci mai degrabă primim piesele foarte împrăștiate și amestecate și treptat trebuie să le căutăm corespondentul și să le unim.
Am simțit-o ca pe o revelație, deși poate fi un lucru atât de simplist și logic. Fiecare lucru își are vremea lui. Poate pare nepotrivit versetul ca argumentare, dar cred că nu era momentul până acum să văd perspectiva asta.
Da puzzle 33. Și măcar de-ar fi 33 de piese (deși nu cred că pot fi doar atâtea) dar sunt milioane de piese din acești 32 de ani scurși, și nu știu câte din acestea în ultimul an.
În fiecare ajun de 8 mai, îmi fac o introspecție, stau de vorbă cu Domnul, mulțumesc, mă pocăiesc, cer ajutor pentru mai departe. În fiecare an, fac o retrospectivă pe care o transpun ca acum și de fiecare dată văd ca laitmotiv, prezența lui Dumnezeu care nu m-a părăsit chiar daca au fost perioade când viața mea a mers pe „arătură”.
Nu am niciun merit. Și nu îl pot câștiga în vreun fel. Însă așteptarea lui 33 am sperat că va aduce mari schimbări pe multe planuri. Visurile mele au fost fărâmate. Planurile mele au căzut la pământ. Inima mi-a fost frântă și zdrobită. De aceea 33 a devenit pentru mine un puzzle. Un puzzle indescifrabil. Cu piese atât de ciudate cărora nu le puteam găsi corespondentul.
Atunci când construim un puzzle avem imaginea de ansamblu în față dar de ce vrem să descoperim imaginea finală când vine vorba de viețile noastre? Pentru că acela este răspunsul la rugăciunile inundate în lacrimi, la strigătele de disperare când nu știam încotro s-o apuc... acolo confuzia se risipește și imaginea completă, finală ne descoperă scopul încercărilor (acelor piese împrăștiate care nu se potriveau deloc între ele).
Atunci descoperim logica fiecărei piese care își avea rostul ei.
Ascultam în seara aceasta un mesaj biblic și am desprind de acolo o idee, „Dumnezeu iubește mai mult naturalul credinței noastre, decât supranaturalul intervenției Lui”. Ce vrea să spună?
"Mulți dintre noi așteptăm o intervenție supranaturală tocmai pentru că ne-am complicat viețile cu păcat într-o manieră în care acum Dumnezeu trebuie să intervină într-un mod supranatural".
Greu de digerat pasajul făcea referire la pedeapsa primită de David, când Domnul i-a luat primul fiu născut din adulter.
Pentru mine am înțeles că Domnul a trebuit să intervină supranatural să mă scoată la liman din niște situații în care din neglijență, necredință, neascultare am ajuns și singură nu mai puteam ieși.
Puzzle 33 mi-a descoperit că Mâna Lui e peste mine și nicio clipă nu m-a părăsit. Anul acesta în așteptarea lui 33 a fost foarte dificil de aproape imediat după încheierea ultimului 8 mai și până în prezent.
Nimic din tot ce am sperat, visat, așteptat nu s-a împlinit. Dar Dumnezeu în mila și îndurarea Sa mi-a dăruit har după har prin două proiecte în care sunt implicată de studiu inductiv al Scripturii și de lecturare a unor serii de cărți teologice. Apoi El prin circumstanțe deloc fericite mi-a îngăduit să învăț lecții grele de care nici nu credeam că am nevoie. Am lăsat multe prejudecăți jos și am privit dincolo de gardul în care îmi vedeam viața „securizată”. Am descoperit apropierea de Domnul în perioadă de criză prin Cuvânt fără sprijinul obișnuit pe care îl avusesem până atunci.
Dar toate acestea au venit în urma unei inimi care a îndrăznit să viseze, care a mijlocit pentru dorința ei, care s-a luptat și care a sfârșit zdrobită. Și chiar și așa, cu partea mea de vină asumată în deciziile mele, Domnul a fost acolo.
Atunci când nu am mai găsit putere să mă chinui să descifrez imaginea puzzle-lui 33 , Domnul a început să așeze piesele și să îmi arate că din falimentul pe care îl trăiesc vrea să scoată o binecuvântare, așa cum numai El știe.
El așază și acum din piese ... și restaurează ce eu am așezat greșit și am distorsionat.
Mulțumesc Isus. Acest 33, harul de a-L avea, minunile petrecute în ultimile zile doar Ție Ți se datorează.
Dragelor, gândul pe care vreau să vi-l las deși nu sunt în măsură să vă dau sfaturi, e că dacă și unele dintre voi, acum nu găsiți piesele să uniți cu corespondenții lor, Domnul va lucra și va aduce claritate. Nu sunt cu nimic mai presus de nimeni, doar știu că noi cele răscumpărate de Isus avem valoare, preț în ochii Lui.
Orice 8 mai aduce rezoluții noi pentru mine ... ce cer? Restartare. Domnul știe de ce am nevoie.
Fiți binecuvântate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu