Fără regret

Acum două zile, a fost ultimul eveniment care marchează an de an, luna Mai- aniversarea a 17 ani de la botez.

Am tot reflectat o vreme ce aș putea să spun să pot exprima credincioșia Domnului Isus față de mine însă nici acum nu știu cu ce să încep.

Sunt multe de spus despre acest 17. Dar tot atât de multe și despre ultimul an, care avea să marcheze total viața mea.

29 mai 2005- a fost momentul în care am pășit în apa botezului (evanghelică neoprotestantă fiind). Atunci în fața bisericii am mărturisit credința mea în Sfânta Treime și am declarat că Îl voi urma până când nu voi mai fi.

Aceasta este declarația oricărui candidat cercetat de Duhul Sfânt în apa botezului. După botez vin multe încercări, și apar multe ispite. Niciuna dintre noi nu suntem scutite.

Avem în față o viață nouă și conștientizăm că nu o mai trăim prin propriile noastre puteri ci conduse de Duhul Sfânt.

Îți amintești ziua botezului tău dacă deja a avut loc, nu? Rămâne cea mai importantă din viața ta- fără ea, deși poți avea totul, nu ai nimic.

Asta am gândit și eu atunci. Deși eram crescută în biserică, lucrurile stăteau total diferit acum. Înțelegeam de ce citesc, de ce mă rog, ce valoare are postul, slujirea, părtășia. Nu mai erau acțiuni mecanice.

După momentele acelea de mare bucurie care te fac să plutești, trece ziua și îți stau în față o mulțime de provocări, care până atunci nu le avusesei.

De ce? Pentru că acum stai față-n față cu cel mai aprig dușman al tău căruia nu-i convine deloc decizia luată de a-L urma pe Isus.

Nu știu prin ce încercări de la Domnul și prin ce ispite de la vrăjmaș ai trecut perioada aceasta dar cred că menirea lor e să-ți întărească credința din zi în zi mai mult.

După 17 ani și 3 căderi în gol de la înălțimi la care nici nu îndrăzneam să mă gândesc (ipotetic vorbind) pot spune că nu sunt nimic fără Isus. El m-a ținut, El m-a ridicat, El mi-a legat rănile, El m-a eliberat, El mă vindecă, El mi S-a descoperit mai mult, El doar El.

Viața de credință nu va fi ușoară, căci nici nu ni s-a promis așa ceva. Unele dintre voi poate că ați trecut prin mari încercări care au lăsat urme adânci- pierderi, boli dar unele poate ați experimentat mari vindecări, eliberări, biruințe. Ați văzut Harul la lucru într-un mod în care nici nu vă puteați imagina.

17 ani au trecut parcă au fost ieri. 2005 era anul în care înțelegeam că dacă nu iau decizia să Îl urmez pe Isus trăiesc degeaba și cel mai grav voi fi despărțită pentru totdeauna de Dumnezeu Tatăl. Eram plină de entuziasm, visam lucruri mari ce voi face pentru Isus. Nu mă dezlipeam cu orele de Biblie și de simplul mod în care știam să studiez pe atunci. Eram încă la jumătatea anilor de liceu.

Dar treptat a venit prima cădere în gol - ca și cum cineva m-ar fi aruncat din avion dar fără măsuri de siguranță.

Anii ce au urmat au fost presărați cu urcușuri și coborâșuri. Încercări, ispite, testări ale credinței, examene ale vieții picate dar nicio clipă nu am rămas singură nici chiar atunci când am fost cel mai jos. Niciuna dintre noi nu este scutită de alunecări și căderi. Dacă nu au fost vor veni, dacă le-ai experimentat ce ai învățat din ele?

17 ani ar trebui să însemne aproape un om major în ale credinței- un om care s-a făcut mare. Nu mai gândește ca un copil, nu mai vorbește ca un copil, nu mai simte ca un copil. Însă uneori se întâmplă ca unele lecții ale credinței să le învățăm greu. Să ajungem așa de jos încât să nu putem spune decât „Fără Tine Isus nu sunt nimic și nu pot face nimic”.

Poate că tu ești la început. Curaj împreună cu Duhul Sfânt pe care L-a turnat Isus în inima ta. Ești pe cel mai bun drum pe care puteai fi vreodată. E cea mai bună alegere pe care ai făcut-o. Nu ai niciun motiv să regreți nici chiar atunci când lucrurile nu-ți vor merge deloc cum te aștepți. El tot este acolo lângă tine și vrea ce este mai bine pentru tine. Noi oamenii nu definim binele din perspectivă divină. Ne imaginăm că binele nu poate însemna suferință, durere, necaz dar ne dorim să avem drept rezultat sfințirea însă fără șlefuire.

Ascultam zilele trecute predica unui pastor care spunea: „Aș vrea să vă transfer încrederea și bucuria mea în Domnul dar nu pot. Voi vreți unii să aveți ce am eu dar fără să treceți prin procesul prin care le-am dobândit”. Și nu-i așa? Cred că fiecare dintre noi avem o prietenă mai mare a cărei credință o admirăm și după care tânjim și noi, dar să avem grijă ceea ce ne dorim și cerem, rezultatul acela nu se capătă fără șlefuire care doare (încercări, suferință, necaz).

Mai bine să cerem Domnului Isus să ne ajute să îi oferim cu toată încrederea inimile noastre Lui și El să le modeleze și să le șlefuiască încât să aducem rod pentru noi și pentru cei din jur.

Fiți binecuvântate.