Treceți la conținutul principal

Aproape creștin

În timpul proiectului organizat de echipa de la Magna Gratia am avut oportunitatea să primesc multe cărți de o valoare imensă.

Cea despre care voi povesti mai jos este una dintre ele. Nu de mult timp am descoperit cine au fost puritanii, și de ce învățătura lor era atât de vehementă.

Am avut ocazia să citesc o carte deosebită a unui om al lui Dumnezeu ce a trăit prin anii 1600. "Aproape creștin". Numai titlul în sine deja ne atrage atenția. Ce vrea să spună? La cine se referă? Cu atât mai mult conținutul ei intrigant și greu de digerat. 

Mead ne cere să nu ne evaluăm de pe primele pagini citite ci să așteptăm până la final, pentru a putea primi și mângâiere, pentru a putea experimenta și harul nu doar mustrarea.

Citind această carte, pagină cu pagină descopeream cât de în serios fratele nostru în credință a lua t identitatea de creștin (urmaș al lui Hristos) lucru foarte rar întâlnit prin bisericile noastre evanghelice moderne.

Dar vă las pe voi să descoperiți din cele câteva idei desprinse din recenzie conținutul ei.

 1. În argumentarea sa legată de faptul că simpla existență a darurilor în viața cuiva nu constitue semnul definitoriu al convertirii autentice, Matthew Mead menționează trei aspecte în care darurile NU sunt de ajutor. Care sunt acestea?

Ele nu pot lucra cercetarea inimii
Ele nu pot produce unirea noastră cu Hristos
Ele nu ne pot pune în posesia relației de legământ.

2. Când discută despre ura față de păcat a celor "aproape creștini" , autorul identifică trei motive în susținerea ideii că pot exista oameni care urăsc păcatul, dar care să nu fie creștini adevărați? Care sunt acestea? Ești de acord cu autorul?

Un om poate urî păcatul din cauza rușinii care vine odată cu el, mai mult decât din cauza răului care se găsește în păcat.
Un om poate urî păcatul mai mult la alte persone decât la sine: la face și bețivul- el urăște beția când vine vorba de alții, și cu toate acestea o practică și el.
Un om poate urî un păcat pentru că este contrar unui alt păcat.

Sunt de acord cu autorul.

3. Care dintre cele 20 de trăsături ale omului "aproape creștin" ți s-a părut cel mai bine argumentată și care cel mai slab argumentată. De ce?

Pot răspunde așa, nu cred că este vreo trăsătură slab argumentată. Toate au fost argumentate bine. Aș putea spune doar care a fost argumentată cel mai în detaliu (pretențiile deosebite și faptele exterioare ale evlaviei).

În urma acestor gânduri pe care le-am rezumat din cartea "Aproape creștin" vă las un link către site-ul de unde puteți descărca gratuit cartea și vă puteți reseta mentalitatea de "creștin".⤵️

https://www.magnagratia.org/021-aproapecrestin.html

Fiți binecuvântate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...

Ce are în comun Brandingul personal și viața de credință?

Știți cum apare inspirația? Când te aștepți mai puțin …  Cel puțin așa este în cazul meu . În miez de noapte discutam cu soțul meu (și rareori îl prind gata să asculte sau să vorbească nocturn ca mine) însă mă bucur că subiectul a avut impact și ne-a ținut si treji și mi-a dat și mie inspirație să scriu aici.  Întrucât în ultima perioadă mult din viața mea este impactată de studiu (tot învăț și germană și alte abilități pentru a-mi dezvolta propriul business) aici a mers asocierea /analogia din titlu.  Ce legătură e între Branding Personal și viața de credință?  Hai să îți spun ce am înțeles ..  Un viitor expert își dorește pe domeniul lui să se facă cunoscut audienței lui ca om , ca mai apoi să poată câștiga încrederea acestuia și să îi poată vinde produsul sau serviciile lui .  Și cred că acum ești și mai nedumerită .. ce legătură are…? Pentru ca un să cumpere de la tine trebuie tu să crezi în ceea ce promovezi și vinzi (produs sau serviciul) să fie de aj...