Suntem creștini și pare aproape imposibil ca ,noi ca oameni cu inimi atinse de Domnul Isus, schimbate, și locuite de El să avem vieți care nu mai cu a Lui nu seamănă.
Și totuși ... Se poate așa ceva? Tu și eu să trăim să ajungem la un moment dat, din așa zise motive ce par întemeiate (suferință, necazuri, întristare, deprimare) pur și si simplu să ne trăim zilele din inerție?
Până la urmă ce înseamnă acest termen? Lipsă de energie, apatie, lipsă de voință. Expresia care îmi persistă în minte, este de la sine. Fiecare zi care apare, o privim ca pe un lucru firesc, și nu ca pe un dar.
Ați trăit o astfel de stare până acum de când sunteți copiii Domnului?
Cred că este și dificil să recunoaștem un astfel de fapt și chiar rușinos. Nu rostim noi cu buzele noastre că ne încredem în Domnul și că știm că El este Bun indiferent de orice situație prin care ne îngăduie să trecem?
Ba da. Dar credem asta și în momentul încercării, lăsăm acel adevăr absolut să se vadă trăit în mijlocul acelei furtuni sau cuptor care ne testează și purifică adevărata noastră credință?
Din nefericire nu ceea ce rostim apăsat cu gura ne califică a fi cu adevărat oameni ce se încred în Domnul.
Nu arăt cu degetul spre nimeni acum. Mai întâi trebuie să mă văd pe mine. Și știu sigur că am avut perioade, despre care uneori îmi doresc să nici nu îmi amintesc, sau să le șterg cumva din calendarul vieții mele de creștină. Perioade unele mai lungi, altele mai scurte în care am trăit pur și simplu din inerție, zile fără energie, pe care le luam ca de apucat, momente (zile de naștere, întâlniri la biserică pentru slujire, tabere sau uneori chiar și lucruri materiale ) de care mă agățam pentru a smulge din adâncul inimii mele puţină bucurie.
Este posibil așa ceva? Da. Eu am trăit asta. Este normal pentru o persoană creștină să trăiască așa în mod repetat? Nu. Dar harul Domnului m-a scos de acolo cu Mână Tare.
Cred că ceea acum realizez că îmi arăta gravitatea situației, au fost acei oameni pentru care eu mă rugam să se întoarcă la Domnul și cărora le vorbeam despre El dar acum ei îmi spuneau „Tu nu te bucuri de un răsărit, de ciripitul păsărilor, de versurile unei cântări?” Sau mai degrabă , de viață aș zice eu.
Da. Am trecut pe aici. Și deși îmi țineam disciplinele spirituale din obișnuință, viața mea de creștină era apatică, anemică și nici voință să ies din acel vârtej nu mai aveam.
Mă rog ca ceea ce ți-am împărtășit nu să te doboare, ci să te conștientizeze că oricând putem ajunge în apatie spirituală, dacă nu veghem, dacă nu ascultăm de Domnul și nu ne înconjurăm de sfetnici înțelepți.
Eu prin harul Domnului pot scrie despre această perioadă din viața mea trăită din inerție la trecut. Și mă rog pentru mine și pentru noi toate să ne ajute Domnul să privim zi de zi tot ce primim ca pe o binecuvântare, așa cum spunea: James Montgomery Boice „ Dacă Dumnezeu face ceva în viața ta, ai schimba acest lucru? Dacă l-ai schimba, l-ai face rău. N-ar mai fi un lucru bun. Orice face El este bine”.
Sunteți binecuvântate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu