Mi-a adresat și mie Duhul Domnului această întrebare care a început să îmi frământe inima. Oare este doar declarativ Dumnezeu Tatăl meu? Sau este și pentru mine Ava -Tăticul așa cum este pentru Domnul Isus?
De câteva săptămâni a rămas întrebarea aceasta în inima mea și astăzi Duhul Sfânt m-a îndemnat să împărtășesc ce mi-a vorbit, și descoperit perioada aceasta prin versetul din Ioan 20 pe care mulți cred că îl cunoașteți :” Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: „Rabuni!”, adică „Învăţătorule!” „Nu mă ține” , i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”
Vedem aici una dintre cele mai profunde întâlniri de după Înviere. Maria, cea despre care citim că Domnul o eliberase de 7 demoni vine la mormânt nu Îl găsește pe Isus dar vede 2 îngeri și nu este deloc marcată de această imagine. La întrebarea lor, De ce plângi? Ea răspunde „Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. Am înțeles pe baza explicațiilor pastorului că termenul „domnul” reprezenta „autoritate, stăpânire” și în ciuda acestor cuvinte cu atâta semnificație , Maria nu putea vedea ceea ce doar declara că Isus chiar este Domnul.
Mă gândeam atunci, de câte ori cu buzele noastre rostim că Isus este Domnul nostru și atunci când chiar trebuie să demonstrăm că ne încredem în Autoritatea Lui, rămânem doar cu acele cuvinte rostite?
Ai întâmpinat situații de genul acesta? Încercări, necazuri în care ai uitat că Isus este Domnul, că este Suveran, poate totul?
Se pare că adevărata noastră credință este cea ce se vede în practică prin suferință, decizii, încercări, teste și nu doar când suntem sau ne considerăm bine din punct de vedere spiritual.
Atunci când Maria L-a întâlnit pe Domnul Isus, Cel care i-a rostit numele din naștere a știut că este Domnul ei. A știut că El este Singurul care a putut să-i schimbe viața din temelii și să-i dea o identitate de „fiică”.
În timp ce ascultam cuvintele acestea și urmăream câteva secvențe dintr-un film care ilustrează foarte bine secvența aceasta din Ioan 20, am fost îndemnați să ne întrebăm.
Oare noi , eu, tu Îi datorăm mai puțin lui Isus decât Maria? Pentru noi Isus a făcut prea puțin încât să nu merite același devotament pe care Maria I L-a arătat? Și acum ne referim la faptul că după ce Isus i-a schimbat viața, nu s-a mai mulțumit doar cu o vedenie de îngeri ci L-a căutat stăruitor pe Domnul ei.
Se vede această stăruință și în viețile noastre de când L-am întâlnit pe Isus?
Isus merită tot devotamentul meu și al tău. Nu a făcut mai puțin pentru noi decât pentru Maria. Același Sânge din trupul Lui a curs și pentru a ne răscumpăra pe fiecare dintre cei ce suntem acum mântuiți. Aceeași plată a suferit-o. Nu mai puțin chiar dacă viețile noastre au fost prinse de dependențe, plăceri, sau chiar de superioritate fiind născuți în biserică.
Întâlnirea Mariei cu Domnul ei a confruntat credința declarativă cu cea din inimă. Și asta se întâmplă cu fiecare dintre noi. Dacă L-am întâlnit pe Isus, mai putem fi la fel? Ce credeți?
De ce ne mulțumim cu experiențe, lucruri, poate cu vedenii, vise, prorocii în loc să Îl vrem pe Isus?
Eu m-am confruntat cu acest lucru o perioadă când am crezut că experiențele cu Isus sunt defapt tot ce am nevoie să cresc, să Îl cunosc mai mult. Puneam accentul pe emoțiile pe care ele mi le transmiteau și uitam că esența era să Îl găsesc pe Isus care nu este o emoție ce ține o vreme, ci este o Persoană care a venit să locuiască în inima mea până la sfârșit. Cred că rareori conștientizăm impactul acestei realități.
Un aspect care mi s-a întipărit în minte este acela că: „Inima mea este nestatornică pentru că nu L-a întâlnit pe Isus”.
Nu știu cum sună pentru voi dar pentru mine a fost ca o lovitură ce m-a făcut una cu pământul.
Se poate așa ceva în viața unui om ca mine și ca tine care deja are o relație cu Domnul?
Ce înțeleg de aici este că, dacă inima este permanent frământată, nu există pace în ea, nu se găsește bucurie este prea posibil ca să nu Îl fi întâlnit pe Isus.
Ești de acord cu afirmația aceasta?
Ai întâlnit tu gloria lui Isus? Așa cum a cunoscut-o Maria și de atunci inima, mintea, viața ta nu au mai fost la fel?
Acum să ne întoarcem la versetul 17 de unde a pornit și frământarea inimii mele perioada aceasta. „Nu mă ține” , i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”.
Datorită Domnului Isus, Tatăl Lui a devenit și Tatăl nostru, datorită Lui am devenit parte din marea familie, frații lui Isus prin înfierea dobândită în moartea și învierea Sa.
Datorită lui Isus, Dumnezeul Lui, așa cum găsim în Filipeni 2 :” El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”... a devenit și Dumnezeul nostru.
Și acum vă adresez și vouă întrebarea: „Este Tatăl lui Isus și Tatăl vostru? Este Dumnezeul lui Isus și Dumnezeul vostru?”
Domnul să lucreze în noi această realitate și credința să ne-o facă autentică, nu doar pe buze.
Fiți binecuvântate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu