Treceți la conținutul principal

O inimă de gheață topită de Dragoste

Deunăzi împărtășeam, la rece, cu un om ce și-a pus amprenta în viața mea, câteva lucruri ce nelinișteau inima mea perioada aceasta.

În timp ce vorbeam, mintea mea a făcut o asociere la care nu se gândise mai dinainte cu povestea unei fete care deținea puterea de a îngheța lucrurile din jurul ei și crea durere inimi ei.

Nu avea control asupra acestui lucru, motiv pentru care a fost nevoită să se izoleze ani de zile pentru a nu-i răni și distruge pe cei dragi din jurul ei.

De ce aleg să spun despre povestea aceasta care cred că multora vă este foarte cunoscută? Pentru că am extrapolat mesajul ei cu viețile noastre de credință.

Se poate întâmpla să existe încă în noi lucruri din firea pământeasca care aduc doar întristare , izolare, amărăciune și deznădejde. Gânduri, percepții greșite, stări care tulbură liniștea sufletului, amintiri triste, pierderea încrederii într-un om drag, toate acestea nu fac altceva decât să ne fure pacea, bucuria și mai mult aduc dezbinare în jurul nostru.

Personajul poveștii mai devreme menționate avea puterea de a îngheța. O putere ce putea distruge tot ce avea mai drag în viața ei. 

Și inimile noastre rănite, tulburate, care au strâns amărăciune pot deprinde în ele puterea de a îngheța ceea ce ating. 

Noi nu ne naștem cu astfel de puteri, dar rănile trecutului, lipsa de încredere, trădarea și dorința de a plăti cu aceeași monedă ne fac inimile de gheață.

Dar există Speranță. Atât în poveste cât și în viețile noastre.

O inimă de gheață poate fi topită de Dragoste.

Inima fetei din poveste a fost topită de dragostea surorii ei care a fost gata să moară pentru ca aceasta să trăiască.

Inimile noastre de gheață au fost topite de Dragostea fără margini care a mers la Cruce în locul nostru și și-a dat ultima picătură de Sânge pentru ca noi să avem Viață!

Până la urmă și unele povești pentru copii pot avea un mesaj puternic despre Adevărata Dragoste care ne-a ales, ne-a pus deoparte, ne-a mântuit prin jertfa de pe Cruce și răscumpărat inimile de gheață, topindu-le cu dragostea Sa.

Chiar dacă mai vedem în noi tendință de a nu ierta, de a nu uita greșelile celor dragi cât și lipsă de încredere care au un efect distructiv asupra celor ce ne-au rănit dar care vor să-și le răscumpere, , totuși există speranță!

La Isus, marea noastră Dragoste. El poate topi orice inimă de gheață. El poate face ca prin prezența noastră nu să rănim și să înghețăm totul în jur, ci să aducem Viață, izvorâtă din El.

Acest gând pe care mi l-a pus Domnul pe inimă mă rog să lucreze și pentru voi nădejde. Nu suntem pierdute, chiar și atunci când vorbele, atitudinea par doar să rănească întrucât inimile ne sunt îndurerate și acționează cu neîncredere față de cei care li le-au produs.

Isus topește orice inimă de gheață!

Fiți binecuvântate!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...

Ce are în comun Brandingul personal și viața de credință?

Știți cum apare inspirația? Când te aștepți mai puțin …  Cel puțin așa este în cazul meu . În miez de noapte discutam cu soțul meu (și rareori îl prind gata să asculte sau să vorbească nocturn ca mine) însă mă bucur că subiectul a avut impact și ne-a ținut si treji și mi-a dat și mie inspirație să scriu aici.  Întrucât în ultima perioadă mult din viața mea este impactată de studiu (tot învăț și germană și alte abilități pentru a-mi dezvolta propriul business) aici a mers asocierea /analogia din titlu.  Ce legătură e între Branding Personal și viața de credință?  Hai să îți spun ce am înțeles ..  Un viitor expert își dorește pe domeniul lui să se facă cunoscut audienței lui ca om , ca mai apoi să poată câștiga încrederea acestuia și să îi poată vinde produsul sau serviciile lui .  Și cred că acum ești și mai nedumerită .. ce legătură are…? Pentru ca un să cumpere de la tine trebuie tu să crezi în ceea ce promovezi și vinzi (produs sau serviciul) să fie de aj...