Binecuvântarea simțurilor

 

Știți acele momente în care vă treziți dimineața plini de recunoștință pentru o nouă zi și cu lacrimi în ochi pentru că vă puteți bucura de tot ce oferă ea?

Cred că nu ar trebui să apară accidental aceste sentimente ,ci zi de zi. Doar că atât de ușor ne lăsăm prinse în obișnuitul fiecărei zile.

Luăm totul ca de apucat. Ni se pare absolut firesc că ne-am trezit, și că simțurile noastre sunt încă active și sănătoase.

Și aproape că uneori nu înțelegem de ce suntem atât de lipsite de vlagă și de bucurie față de micile lucruri ale vieții.

Astăzi am înțeles de ce, în timp ce mă gândeam în mod specific la cele 5 simțuri prin care Domnul ne-a binecuvântat: văz, auz, miros, gust, pipăit.

Întrucât, de scurt timp , două dintre ele au căpătat un sens mai vag pentru mine am început să realizez cât de puțină importanță le dau defapt.

Cât de puțin mă bucur de nenumăratele mirosuri pe care le emană natura ce se trezește la viață. Cât timp îmi iau să miros o floare. Cât de mult apreciez aromele deosebite pe care le pot avea multele feluri de mâncare. Și cât de puține lucruri știu despre aromele condimentelor cu, care mă hrănesc. 

Și în același timp cât de mult știu să apreciez binecuvântarea de avea papile gustative ce îmbie la te bucura de atâtea bunătăți gătite de bunica mea și/sau de alți oameni dragi.

Perioada aceasta am înțeles că una dintre binecuvântările pe care nu le numărăm ca fiind de mare valoare, este cea a simțurilor. Le luăm ca de apucat. Ni se cuvin? Sunt veșnice? 

Se pare că am experimentat pe propria-mi piele că nu. Și mă gândesc acum în ce mod lin a făcut Domnul trecerea încât nu m-a lipsit total de ele fără să mă pregătească mai întâi.

Cât har! Poate părea pentru unele dintre voi cuvinte prea antitetice, și chiar paradoxale. Și sunt. Dar în perimetrul de gândire și acțiune al Domnului Isus pentru fiecare dintre ai Săi copii, totul este opus lumii în care trăim.

Ceea poate părea o pedeapsă, lipsirea de o parte din capacitatea acestor două simțuri esențiale, devine pentru un copil de Dumnezeu o binecuvântare. Abia când nu mai ai parte de ele realizezi cât mult sau puțin le-ai prețuit și ai fost mulțumitoare pentru ele.

Pentru mine acum când trec pe aici și observ cum lucrurile pe care le consideram firești acum nu le mai pot simți în aceeași măsură , acest lucru devine un moment de cercetare, pocăință și de motivare spre mulțumire că nu le merit și dacă le voi recăpăta prin mila Domnului în totalitatea lor îmi doresc să învăț să fiu mulțumitoare pentru ele.

Tu ești conștientă de binecuvântarea simțurilor tale active și sănătoase?

Dacă ai trecut pe aici știu că poți empatiza cu ce am împărtășit.

Sunteți binecuvântate doar că trebuie să învățați să prețuiți ce primiți fără plată, și nu să le considerați merite.