"...Ești ca o boală autoimună!"

 

După o perioadă încercată și cu o greoaie acomodare, se așternuse liniștea. 

Nimic nu prevestea o furtună care să-i răscolească întreaga ființă. 

Nu avea curaj să o ia de la capăt și nici nu înțelegea de ce fix atunci, când totul era în tihnă.

Nu voia nici o schimbare, era bine așa.

Și totuși, a decis să dea o șansă noului și a lăsat să vadă ce se întâmplă. Dar lupta era înlăuntru. Vorbea, simțea, acționa cu rezerve pentru că nu voia să reia procesul anevoios dinainte.

Deși nu a mers mult timp pe drumul acesta, a purtat o luptă vizibil deranjantă în exteriorul ei. Dar în final a descoperit că deși i s-a zis că este asemeni unei boli autoimune, nu era un defect...

Din contră, cu timpul a realizat că era lucrarea Duhului Sfânt să gândească și să acționeze așa. 

Sună dur „boală autoimună” și destul de jignitor dar în esență ar spune acum că este un „compliment”. Ciudat nu? V-a spus cineva dragelor că sunteți asemeni unei boli autoimune?

Haideți să îi înțelegem sensul. O astfel de boală se luptă să distrugă sănătatea. Ce ar putea însemna acest lucru din punct de vedere emoțional și spiritual? Emoțional vorbind, un astfel de om nu își dorește fericirea. Ați cunoscut vreo persoană care să nu vrea să fie fericită? Sau vreuna care să se lupte împotriva fericirii ei?

Dacă nu, haideți să faceți cunoștință cu ea. Asta poate pentru că nu toate avem aceeași definiție pentru Fericire. Și nici nu avem același drum de parcurs până la ea.

Pentru unele dintre voi, fericirea se poate găsi în familia pe care o aveţi, darurile de la Domnul (copiii voștri), sau poate în sănătatea: fizică, emoțională și spirituală, sau poate în stabilitatea locului de muncă, pentru altele.

Dar ce zice Domnul despre Fericire găsim în Cartea Sa:„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalmul 73:28). 

Poate că devin prea spirituală, dar în tumultul fiecărei zile dacă nu avem poate copii, soț, sau nu stăm bine cu sănătatea și nici locul de muncă nu este cert. Atunci cu adevărat realizăm că nu există o fericire mai reală și autentică decât aceea de a ne apropia de Domnul Isus. De a face din El zi de zi locul nostru de adăpost, și când trupul ne este afectat, și/sau emoțiile sau suntem atacate cu tot felul de vești. Dar mai presus de toate acestea în timp ce ne apropiem de El descoperim lucrările Lui minunate în noi și prin noi și trebuie să le spunem și celorlalți să fie încurajați.

Tu ești cu adevărat fericită? Sau ești tu asemeni unei boli autoimune? Emoțional, spiritual? De ce spuneam că este un compliment și nu o jignire? Pentru că lupta aceea lăuntrică defapt se dă între fire și Duhul Sfânt. Firea noastră dragelor, vrea un nou început. Cere fericire. Urlă după atenție. Și uneori nici nu pare de condamnat. 

Dar haideți să vedem ce spune Cuvântul: „Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți.” (Galateni 5:16‭-‬17). ‬‬

Total contrar a ceea ce vrea firea noastră lăuntrică. 

De ce nu putem face tot ce voim? Pentru că explică tot apostolul Pavel în aceeași epistolă: ”Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20). 

Dar este greșit să vrem să fim fericite? Să avem șansa unui nou început așa cum trebuie, să visăm, să avem o familie, copiii sau chiar să avem un loc de muncă stabil? Cred cu toată inima că nu. Dar ceea ce totuși pe multe dintre noi ne oprește în mod clar să înaintăm pe un teren ce pare a fi frumos, dar în realitate este minat, este tocmai faptul că Hristos trăiește prin noi. El ne călăuzește spre deciziile pe care trebuie să le luăm și în momentul oportun. Nu putem să mai facem tot ce voim. Căci nu firea hotărăște. Azi vreau asta și fac tot ce ține de mine să îmi împlinesc „nevoia”. Știm bine că aceea nu este nevoie, ci poftă.

Atunci când ne aflăm pe un teren minat, Duhul Sfânt ne dă semnale să ne întoarcem și să  abandonăm locul respectiv oricât de mult ne-am dori să cunoaștem ce se află la capătul lui. De câte ori Domnul nu a făcut asta pentru fiecare dintre noi? Unde am fi fost acum dacă nu s-ar fi îndurat El de noi? Dacă ar fi contat doar aparențele dar nu am fi cunoscut esența lucrului pentru care ne luptăm? 

Oo, cât har că putem să ne luptăm împotriva firii noastre care vrea să fie fericită ceea ce înseamnă că L-am întrista pe Duhul Sfânt. 

De aceea a fi o "boală autoimună" din punct de vedere emoțional/spiritual nu este o jignire ci un mare compliment, pentru tine și pentru mine ca fete/femei creștine care Îl avem pe Duhul Sfânt în noi.

În final, dacă nu te arunci cu, capul înainte în dorințele ce par să împlinească „nevoile” tale, ci se dă în tine o luptă de a nu fi fericită „firește”, să știi că este un har! 

Ascultă de Domnul, care vrea ca sistemul tău imunitar spiritual să se întărească, nu te lăsa păcălită de „fericirea” aparentă pe care ți-ar putea aduce împlinirea dorințelor tale.