Treceți la conținutul principal

Până la capăt

          


Nu renunța. Ai pornit pe drumul acesta îngust fără bagaje. Le-ai lăsat la cruce poate anul trecut. Sau deceniul trecut. Sau poate chiar săptămâna trecută. Odată lăsate acolo nu fugi înapoi după ele. 
Ce bagaje? Poveri, păcate, suferințe din partea celor dragi sau pricinuite de tine însăți. Nu mai ești aceeași. Este Duhul Sfânt în viața ta? Vezi mici sau mari schimbări în domenii în care nici nu credeai că ceva poate fi diferit? Dacă sunt, atunci Duhul Sfânt este la lucru. Ai o inimă nouă. Amintește-ți asta: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credența în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20)
Ai luat decizia aceasta. Îți zic este cea mai bună din viața ta. Mergi cu ea până la capăt.
Fie că ești la început de drum cu Isus, sau deja au trecut ceva ani, nu uita că ești în vizorul Vrăjmașului permanent. El nu poate suporta decizia ta. Și va face tot ce îi stă în putere prin cele mai subtile mijloace să te îndepărteze de Domnul. Tu însă „Întărește-te și îmbărbătează-te. Fii tare.” Iosua 1:9. Nu te lasă mințită de Satan. Are atâtea tehnici. El pune la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu așa cum a făcut și pentru Eva în grădina Eden. Ne face să ne vedem și să ne simțim victime. Sau să ne credem superioare așa cum Lucifer a crezut despre el și a fost aruncat în iad. 
Minciuni sunt nenumărate. Chiar și mântuirea ne-o pune la îndoială și nașterea din nou, mai ales că pare să îi dăm motive întemeiate (nu suntem perfecte. Avem încă obiceiuri cu care ne luptăm, păcate ascunse sau gânduri ce nu ar trebui să fie ori acționăm prin fire). Acestea îi încarcă dosarul împotriva noastră. Dar Domnul a biruit pe Satan. A biruit moartea. Noi am murit împreună cu El. Și acum El trăiește în noi. Atunci când nu se vede este pentru că nu Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să preia controlul. Credem că sunt lucruri pe care știm să le facem mai bine singure. 
Aici este capcana. „Nimic bun nu locuiește în noi, în firea noastră”. În afară de Domnul nu este nimic bun. Romani 7 :18 „Și despărțiți de El nu putem face nimic.” Ioan 15: 5b. Pentru că „vrem să facem binele dar răul se ține de noi.” Romani 7. „Nu mai datorăm nimic firii noastre pământești ca să mai trăim după îndemnurile ei.” Romani 8: 12 să o mai lăsăm să facă pe șefa în viețile noastre. Ea este răstignită și acolo trebuie să rămână. 
Nu cred că sunt lucruri pe care nu le cunoașteți. Dar vreau să ne putem încuraja și sprijini una pe cealaltă spunându-ne că nu suntem singure în lupta aceasta. În călătoria aceasta pe pământ. Isus este mereu cu noi. Și va fi până la capăt. Chiar și atunci când suntem cel mai jos. Și când Vrăjmașul ne trâmbițează faptele, gândurile, emoțiile. Chiar și atunci nu suntem singure. Nu simțim noi prezența Lui pentru că uneori nu vrem să vedem că este acolo. Sau poate că ne este prea rușine, sau teamă că nu ne va mai primi la tronul Lui de îndurare. Dar știți că o face dacă încă suntem în picioare. Încă mai auzim șoapta Duhului Sfânt, încă mai suntem mustrate când păcătuim și ne pocăim de cele făcute. Încă mai plângem cu amar ca și Petru înseamnă că Duhul Sfânt este la lucru. 
Dragelor, mă rog pentru mine și pentru voi. „Nu întristați pe Duhul Sfânt.” Efeseni 4: 30a. Nu Îl stingeți. Duhul Sfânt nu este o putere. El este o Persoană. Prețuiți prezența Lui și lucrarea pe care o face în voi. Aveți încredere în El că știe să vă conducă viața să ajungeți la linia de sosire lângă Isus.
Oriunde te afli acum, fie la început de tot, sau poate ai parcurs puțin drum cere-i Domnului călăuzire în fiecare dimineață. Luptă-te până la capăt împotriva firii tale. Știi, ce ți-a adus cât timp ea era șefă. Și gândește-te la viața pe care o ai de când este Duhul Sfânt în inima ta... da, nu ești desăvârșită. Să știi că nici nu vom fi aici pe pământ dar este de datoria noastră să ne luptăm să fim mai aproape de acest țel zi de zi. Drumul devine și mai greu când purtăm bagaje cu noi. Ai renunțat la ele? Lasă-le unde sunt. Cere eliberare și de dorința de a le mai avea din nou.
Mă gândesc acum la poporul evreu. Ieșise din Egipt dar Egiptul nu ieșise din ei. Sau la creștinii convertiți din Corint. Trăiau în biserică dar Corintul încă dicta în ei. Nu suntem noi cu nimic mai speciale decât cele două popoare. Dar avem în noi pe Duhul Sfânt care dacă este la cârmă va scoate din noi ce este lumesc și de ceea ce ne leagă de pământul acesta.
Nu renunța. Ți-este greu. Ești mințită. Ai impresia că nu mai ai nici o șansă dar privește la Isus. Și mergi cu El până la capăt.
Fii binecuvântată!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeia din Proverbe 31 pot fi și eu

Știți că există anumite lucruri care nu ne plac și cărora le zicem pas pentru o anumită vreme motivând, ”Nu este pentru mine, Nu este încă momentul.” Dar ajungem într-un final să descoperim că de fapt am amânat o mare binecuvântare. Un astfel de lucru a fost pentru mine Proverbe 31.  În perioada aceasta am fost provocată să îl citesc zilnic și din dorință de a nu dezamăgi am acceptat. Mă tot gândeam care este rostul, ceea ce scrie aici: „Este un ideal. Nu știu pe nimeni așa.” Și o să ajung să îl știu pe de rost (nu că ar fi un lucru rău). Așa că am început să îl citesc și să îl studiez verset cu verset. Și iată ce mi-a vorbit Domnul.        Proverbe 31 nu este în primul rând scris pentru fete/femei și soții ci mai degrabă cuprinde un set de sfaturi și avertizări din partea unei mame către fiul ei. S-ar crede că mama este Batșeba iar el, Solomon. Acestea sunt învățăturile date în vederea căpătării fricii de Domnul și a înțelepciunii. Acest Lemuel, era „ro...

Trestia frântă și mucul fumegând

  Ce carte din Biblie studiaţi în perioada aceasta? Cum vă vorbeşte Domnul prin ceea ce poate citiţi  a nu ştiu câta oară? De câte ori ni se întâmplă să trecem rapid prin ceea ce deja ştim? Din acest motiv am ales de ceva ani să am un carneţel şi un pix şi nu să subliniez direct în Cuvânt. De multe ori acest lucru ne opreşte din a mai vedea dincolo de verset ceea ce Domnul ne poate vorbi chiar pentru perioada în care ne aflăm. De o vreme încoace studiez Evanghelia după Matei , verset cu verset.   Privirea mi-a rămas asupra cuvintelor Domnului Isus care spun că El: “Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui." Ce cuvinte pline de speranţă când poate eşti la pământ şi crezi că nu te mai poţi ridica. Şi da, fără El situaţia în care poate ne aflăm acum este fără scăpare. Noua Traducere ne prezintă o imagine mai actuală: ”nu va rupe trestia (sfărâmată, fisurată)”. Trestia...

ACASĂ

De ceva timp tânjeam să ajung în România. Când nu reușeam să mă acomodez, gândul îmi zbura acasă. Îmi era dor de bunica mea care m-a crescut... Voiam să-mi revăd prietenele.  Îmi lipsea România... (Dar nu pentru mult timp ). Am avut un răgaz bine primit pentru o săptămână să ne vedem familiile reciproc în ambele orașe la capete opuse de țară. Am călătorit după multă vreme cu trenul. În chiar aceste câteva luni am cunoscut civilizația Vienei și nici dacă aș vrea nu pot să nu vad diferența (mai ales pe cea din infrastructură). Cu trenul ajungi așa de repede dintr-un loc în altul... Dar nu la fel de repede și în România. Aproape că mi se pare că stă pe loc. Am străbătut țara la propriu într-o zi și o noapte. Fară să pun geană pe geană. De oboseală mă dureau toate oasele. Mai bine de soțul meu care poate dormi în orice loc. Noi femeile ținem mult la igienă... Bărbații sunt mai relaxați. (motiv pentru care nu pot sta întinsă pe scaunele din tren). Întâi pașii noștri s-au oprit în Oradea...