Treceți la conținutul principal

O lecție de milă

      


Mila este un atribut ce ar trebui să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi. Mila Domnului față de noi se naște din iubirea Lui. El nu vrea să ne vadă suferind din cauza dorințelor noastre egoiste. Inima I se mâhnește când vede că alergăm pe alte căi și nu privim țintă la El. "Fiţi  dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv." (Luca 6:36)
Aceasta este o manifestare a milei dumnezeiești.      Dar cum se manifestă mila între noi oamenii? 
Între cei ce Îl cunosc pe Domnul, vine din înțelegerea faptului că El are milă de ei și la rândul lor trebuie să manifeste această compasiune față de ceilalți. "Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate." (Psalmul 103:8)
Însă atunci când vedem oameni miloși dintre cei ce nu au o relație personală cu Domnul, cu atât mai mult ne surprinde. 
Am avut ocazia într-o situație delicată să primesc ajutor din partea unei persoane străine. Am văzut purtarea de grijă a unei femei care nu știa despre Isus, dar care poate era mamă și a simțit să întindă o mână spre nevoia celuilalt.
Am mulțumit Domnului că din mulțimea de oameni, femeia aceasta a rupt puțin din timpul ei pentru mine și mi-a arătat milă. 
Domnul a trimis-o la mine să mă învețe cum arată o inimă de milă. De multe ori uităm că atributul acesta al lui Hristos trebuie să ne caracterizeze și pe noi cei ce avem o relație personală cu El. 
De câte ori am avut ocazia să fiu bunul samaritean dar m-am comportat ca celelalte personaje din pildă? De câte ori ți-a oferit ție Domnul oportunități să reverși milă și poate nu ai făcut-o? 
Aceasta a fost o lecție despre milă. Azi am primit. Mâine trebuie să ofer. 
Simte inima ta durere pentru cei ce stau rătăcitori departe de Domnul? Te-ai gândit că doar un gest de milă poate crea o oportunitate să vorbești cuiva despre Isus? Nu rata ocazia!
Dacă ești o fată/femeie a cărei inimă este caracterizată de milă investește în acest atribut. Dacă inima ta încă nu a cunoscut dorința de a arăta compasiune cuiva, amintește-ți câtă milă îți oferă zilnic ție Domnul.
"Ferice de cei milostivi, căci  ei vor avea parte de milă!" (Matei 5:7)
Fiți binecuvântate!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...

Ce are în comun Brandingul personal și viața de credință?

Știți cum apare inspirația? Când te aștepți mai puțin …  Cel puțin așa este în cazul meu . În miez de noapte discutam cu soțul meu (și rareori îl prind gata să asculte sau să vorbească nocturn ca mine) însă mă bucur că subiectul a avut impact și ne-a ținut si treji și mi-a dat și mie inspirație să scriu aici.  Întrucât în ultima perioadă mult din viața mea este impactată de studiu (tot învăț și germană și alte abilități pentru a-mi dezvolta propriul business) aici a mers asocierea /analogia din titlu.  Ce legătură e între Branding Personal și viața de credință?  Hai să îți spun ce am înțeles ..  Un viitor expert își dorește pe domeniul lui să se facă cunoscut audienței lui ca om , ca mai apoi să poată câștiga încrederea acestuia și să îi poată vinde produsul sau serviciile lui .  Și cred că acum ești și mai nedumerită .. ce legătură are…? Pentru ca un să cumpere de la tine trebuie tu să crezi în ceea ce promovezi și vinzi (produs sau serviciul) să fie de aj...