Care este definiția ta pentru viață?
Pentru unii este o scenă unde joacă cei mai talentați actori. Pentru alții este o cursă anevoioasă în care mai mult se târăsc decât să alerge. Alții văd viața precum un borcan cu miere (cred că sunt puțini aceia și dacă au fost binecuvântați cu ea trebuie să fie o pildă pentru ceilalți) aceia care se consideră mai puțin binecuvântați.
Dar pentru noi dragelor, cele care suntem urmașe ale lui Hristos, ce este viața?
Iacov ne spune, că: „nu suntem decât un abur care se arată puțintel și apoi piere”.
Avem însă pretenția să fim actorii vieții noastre de parcă acest abur care ține o vreme (în ani) ar fi stăpân peste suflare, peste bătăile inimii, peste decizii.
Din momentul în care am luat hotărârea să Îl urmăm pe Isus nu ne mai aparținem nouă. Viața pe care o începem trebuie să reflecte că am schimbat stăpânul, și că acum nu mai suntem independente ci dependente de Hristos.
Viața noastră de credință se vede în dependența de Dumnezeu.
Spunea cineva că viața noastră de creștini nu este o galerie de poze etalate în cele mai bune momente ale trăirii noastre ci mai degrabă un film care se derulează până la sfârșit și surprinde fiecare clipă și bună și rea din parcursul nostru pe acest pământ.
Și cum putem să ne dovedim credința? Citim în pasajul din Iacov 1:18-20 că prin ascultarea grabnică de Cuvânt. Ce înseamnă grabnic? Fără amânare. Este ascultarea noastră gata să ia în considerare ceea ce citim în Scriptură la timpul nostru de părtășie, în predicile de la biserică, la grupele noastre mici?
„Cuvântul care ne-a născut din nou este același care ne și crește și ne va face desăvârșiți”.
Am fost născute din nou nu doar pentru a nu mai păcătui ci și pentru a aduce rod. Sunt viețile noastre roditoare?
Suntem aduse la o viață nouă să fim pârga (cel dintâi rod, cel mai bun) pentru Domnul nostru.
Doar că de multe ori nu conștientizăm cine suntem și ce am fost create să fim și trăim vieți serbede.
Cum ne putem testa dacă avem credință adevărată? Ne tresaltă inima atunci când citim din Cuvânt? Mai descoperim lucruri noi? Mai cerem înțelepciune?
Suntem încete în vorbire? Suntem femei, și ne scuzăm permanent că așa am fost create să vorbim mult, mai mult decât bărbații. Dar înaintea Domnului suntem privite la fel...
De multe ori rugăciunile noastre sunt pline de zgomot. Cerând lucruri, dorind, visând și arareori realizăm că trebuie să fim intenționale în a tăcea înaintea Domnului. Să Îl ascultăm pe El. Să medităm la Cuvânt.
„Să fim inactive în vorbire este mai de dorit decât a fi active”.
Nu avem voie să negociem cu Domnul. Noi trebuie să ascultăm și să ne supunem.
Dar ne găsim și noi în situații când negociem cu Domnul și avem drept sfârșit, căderea noastră.
Este ascultarea noastră fără mânie?
Se poate să ascultăm din supunere, dar există și posibilitatea să ascultăm pufnind, murmurând.
Cum este ascultarea ta față de Domnul?
De ce ne mâniem? Pentru că nu ni se împlinesc dorințele, planurile în timpul și în felul în care așteptăm.
Deși credem că mânia noastră este îndreptată către oamenii din jurul nostru, atunci când ne greșesc în vreun fel, defapt noi o îndreptăm împotriva Duhului Sfânt, dar fără să recunoaștem.
Mânia se manifestă prin dorința de a-l face pe cel ce ne-a greșit să plătească într-un fel anume. Pentru că nu putem să Îl pedepsim pe Dumnezeu, ne răzbunăm pe oamenii din jurul nostru.
Și toate aceste lucruri dragelor, așa cum am învățat și eu, au drept cauză inima noastră (ceea ce avem cel mai rău și mai de nestăpânit în noi).
„Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.” Marcu 7:21-23
Așadar, viața noastră de credință este un film ce se derulează până la ultima bătaie a inimii. Nu putem să ne afișăm doar cu ceea ce credem că avem mai bun din noi, și să dăm impresia că acestea suntem permanent.
După cum am văzut acest film prezintă și perioadele când nu suntem grabnice în ascultare de Cuvânt, sau în vorbire, sau în mânie.
Numai așa Duhul Sfânt ne arată cât de depășite suntem fără ajutorul Înțelepciunii de Sus.
Suntem tentate să credem că viața ne aparține și să ne purtăm ca și cum am fi stăpâne dar ea este a lui Isus care vrea să trăim la vedere, nu cu o viață instagramabilă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu