Evanghelia este comunitară

 

Un subiect greu și pe care în vremurile acestea ne-am obișnuit să îl ținem pentru noi. „Nu intru în viața ta. Nu intri în viața mea”.

Ne-am retras în cochiliile noastre și ne este bine acolo singure. Dacă avem familii, vrem să fim numai noi cu ei și să nu mai investim și în alte relații.

Dacă suntem singure de mai multă vreme, ne-am obișnuit așa și parcă nu mai avem nevoie de alte fete și femei cu care să ne trăim viața de credință.

Credem multe dintre noi, și chiar și eu că Evanghelia este personală. Că avem credința în inimă și ne concentrăm doar pe timpul nostru de părtășie cu Domnul, de multe ori excluzând alte surori din biserică pentru părtășie comunitară.

Ne place singure? Și nu mă refer aici la ideea de a nu avea pe cineva lângă noi căruia să îi spunem off-ul nostru, ci la izolarea pe care o manifestăm atunci când este vorba de a trăi viața de credință împreună cu surorile noastre.

Am făcut Evanghelia – vestea Bună a lui Dumnezeu pentru noi, să devină o focalizare pe noi însene. Atunci când păcătuim să nu trebuiască să ne tragă careva de mânecă, să stăm doar noi cu Domnul și așa credem că ne trăim viața de credință doar noi cu El.

Da, Domnul poate rezolva problema păcatului nostru, dar Evanghelia este comunitară. Aceasta ne spune pasajul din Efeseni 4. A trăi vrednice de Evanghelie se poate doar trăind în comunitate.

Cum să ne manifestăm și verificăm așa cum spune Pavel aici, smerenia doar noi cu Domnul? Sau blândețea? Sau răbdarea? 

Ne este ușor să credem că suntem smerite atâta timp cât nu trebuie să relaționăm cu nimeni care ne poate provoca. Ne suntem noi însene de ajuns? Și nu mai avem nevoie de vreo altă soră din biserică? Ne simțim atât de bine fără să dăm vreo socoteală, fără să fim contrazise și corectate atunci când alunecăm sau chiar cădem pe cale?

Acesta este un semn al lipsei trăirii Evangheliei în viețile noastre. 

Cred că fiecăreia ne este ușor să fim blânde atâta timp cât nimeni nu ne provoacă. 

Blândețea este capacitatea a lucra cu forță asupra cuiva dar fără să îl rănim. Deși avem intenții bune, prin modul agresiv în care le prezentăm sau impunem ajungem să rănim cugetele slabe, și inimile surorilor noastre în credință.

Ai fost și tu una dintre cele rănite doar pentru că sora ta nu a știut cum să se gândească la binele tău, și nu la a-ți spune doar adevărul?

Sau ai rănit pe cineva pentru că nu i-ai vorbit cu blândețe?

Eu am făcut asta. Sunt omul adevărului și foarte mulți ani mi-au fost necesari să învăț să spun adevărul cu dragoste (chiar dacă aveam intenții bune).

Răbdarea este o virtute pe care o putem acumula în relaționarea cu surorile noastre. Câți ani de zile a trebuit Domnul să prelucreze în tine până să fii ceea ce ești acum? Până să accepți, să înțelegi și să trăiești ceea ce înveți din Cuvânt? Cât de repede crezi că se poate schimba sora de lângă tine doar pentru că i-ai zis de câteva ori ce să facă?

Domnul a avut răbdare cu fiecare dintre noi și încă are, și noi trebuie să învățăm că această virtute presupune un proces.

Nu putem să trăim Evanghelia pe cont personal. Am fost mântuite, am primit Duhul Sfânt să ne conducă în tot adevărul dar așa cum Domnul Isus a trăit viața de credință la vedere între cei 12 ucenici, și între miile ce îl urmau în fiecare zi. Noi de ce credem că suntem scutite de acest lucru?

A ne trăi viața la vedere , așa cum zicea cineva , este ca și cum am trăi într-o casă cu pereți din sticlă prin care toți pot vedea ce se întâmplă. Este cel mai dificil și de nedorit lucru al zilelor noastre. Ne este ușor să venim doar duminica la biserică, și o dată pe săptămână la grupul mic dar în restul zilelor să trăim fără să ni se ceară vreo socoteală.

Pasajul se încheie spunând: „și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii” Efeseni 4:3 ceea ce înseamnă că toate cele 3 virtuți despre care am amintit nu pot fi trăite în mod individual. Evanghelia este comunitară.

Domnul în dragostea Lui care ne vrea tot mai asemănători cu Fiul Lui Hristos, ne va provoca să trăim smerite, blânde, răbdătoare în relațiile cu surorile noastre, cu cei din familiile noastre. Și toate acestea prin dragostea pe care El o revarsă în noi.

Trăim Evanghelia în viețile noastre?