Voință fără putere

 

„Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.” (Romani 7:18‭-‬20).

Despre cine sunt versetele acestea și cui sunt adresate? Sunt scrise de apostolul Pavel către credincioșii din Roma. Pavel arată cu degetul întâi spre el. Își recunoaște natura umană/firească care este în luptă cu Duhul Sfânt din el. Înțelege că nimic bun nu locuiește în el, și apoi explică, ”În firea lui pământească”. În natura cu care fiecare ne naștem apostolul ne spune că nu există nimic bun. Totul este pervertit. De ce? Vom descoperi puțin mai târziu.

Dacă Pavel s-a văzut așa, oare noi suntem cu ceva mai presus? Putem să ne lăudăm cu ceva bun ce a fabricat firea noastră? Nu. 

Versetul continuă cu o licărire de speranță, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele. Dorința aceasta este insuflată de Duhul Sfânt care îl îndeamnă spre bine. Dar, cu regret Pavel spune, nu pot să îl fac. Voință fără putere. De ce? Pentru că firea se luptă împotriva Duhului, căci binele pe care vreau să îl fac, nu-l fac. Dar ce fac? Răul pe care nu vreau să îl fac fix pe acela îl împlinesc.

Pavel concluzionează și oferă răspunsul acestei dorințe bune eșuate. Dacă fac ce nu vreau, nu natura nouă din mine (Duhul Sfânt dorește acest lucru) dar care este cauza? Păcatul despre care apostolul spune că „locuiește” în el. Verbul acesta a locui pur și simplu mă scutură. Ceea ce înțeleg de aici este că nu este un păcat accidental (o greșeală din neveghere) ci este o constantă a vieții. Păcatul nu doar apare și dispare ci el s-a făcut comod în inimă.

Dragelor, dacă Pavel spune așa ceva despre el și știm cât a suferit pentru credința declarată și propovăduită în Hristos, noi suntem excluse din pasaj? Nu suntem și noi făurite din aceeași plămădeală? Nu vedem și în noi acest: "Nu pot"?

Învățam deunăzi despre faptul că am fost mântuite de vinovăție (de pedeapsa păcatului), de puterea păcatului și de prezența păcatului.

Asta mă încurajează să înțeleg că suntem libere de puterea păcatului. Și prin Domnul Isus primim și voință și putere. „Așadar , fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12).

Domnul să ne ajute să ne lăsăm inimile cercetate și să dea afară tot ce încă ne mai subjugă firea pământească să-i ascultăm îndemnurile.

„Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică , ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava !”, adică „Tată!” (Romani 8:15).

Să alergăm la Tata care ne va da și voință și putere să facem binele.