Tu pentru ce te rogi stăruitor?

 

Este o întrebare prea personală? Poate că da. Ți-este greu să afirmi cu gura ceea ce este adânc în inima ta. Și cred că nici mie nu mi-ar fi ușor să-mi vărs sufletul decât unor oameni în care am căpătat încredere. 

Și este normal să fie așa. Pe cât sunt de extrovertită, să știți dragelor că una din lecțiile grele pe care am fost forțată să le învăț, este să nu ofer aceeași vulnerabilitate tuturor celor cu care vorbesc.

Poate că îți pare pueril. Este. Zic și eu asta, acum după decenii de greșeli ce m-au costat pe mine și pe cei din jur pe care uneori i-am dărâmat prin „sinceritatea” și felul meu deschis de a fi.

Tu poate că nu te-ai confruntat la același nivel ca mine cu această problemă. Ferice de tine că ai învățat din pripă. 

Am făcut o mică introducere să pot aborda subiectul rugăciunii adânci ce se află în inima noastră. Da, nu putem împărtăși decât celor mai apropiați. Dar totuși Domnului Îi spunem asta zi de zi.

Ți-ai făcut până acum o analiză a felului în care te rogi? Sau a motivației pentru care o faci? Ori a lucrului pentru care zilnic te așezi pe genunchi și îl ceri în mod stăruitor?

Vă spun că eu am fost provocată de Duhul Sfânt să fac o introspecție și o evaluare a vieții mele de rugăciune. Ce m-a împins să fac asta? Studiul pe care încă îl fac împreună cu grupul de frați și surori de la biserică pe Galateni. 

Nu a fost deloc ușor și confortabil să descopăr că putem trăi într-o zonă a nimănui, care nu este nici Lege și nici Hristos. Ba din contră, în funcție de emoțiile și avantajele pe care mi le aduce eului meu să cochetez când cu una, când cu cealaltă.

Mai pe înțeles, cum ne spunea pastorul, să fim copii răscumpărați de sub Lege, născuți din nou, având Duhul Sfânt, fiind liberi dar trăind ca robi.

Nu este incredibil? De ce am menționat toate acestea? Pentru că de aici s-au născut întrebările mele de la final. 

Am voie să mă rog stăruitor pentru un lucru pe care Domnul îl aprobă în esență ca fiind bun? Am voie să aduc zilnic aceeași nevoie, dorință, cerere înaintea Domnului?

Dragelor, nu mi-a picat deloc confortabil să aud că atunci când zilnic vin la Domnul cu același lucru defapt nu arată ascultarea mea de El. Dar ce? Ci spune ceva despre inima mea. Că acea nevoie este mai stringentă și prioritară decât Domnul Însuși și întărirea relației cu El.

...

Aproape că nu îmi vine să mai adaug nimic. Ci doar să reflectați la acest gând.

Tu pentru ce te rogi stăruitor acum? Săptămâna asta? Luna asta? Anul acesta? Sau poate de ani de zile?

Ce simți „nevoia” să Îi amintești zilnic Domnului ca și cum El ar fi uitat ... ce te mână să plângi când te pui pe genunchi? Unde sau în ce anume acum nu vezi niciun mic licăr de speranță că Domnul te-ar fi auzit?

Ți-ai făcut până acum o astfel de analiză? Dar de ce nu avem voie să ne rugăm stăruitor pentru acea nevoie (notează tu ce te frământă acum) ...?

Răspunsul începea să devină parcă tot mai clar și evident. Pentru că rugăciunea aceea zilnică hrănește și alimentează idolul din spatele nevoii mele.

...

Poate că marea majoritate dintre noi prin bisericile din care provenim am fost învățate să ne rugăm cu stăruință să căpătăm acel lucru. Doar că vedeți prin natura aceasta firească a eului nostru am pervertit ce era în esență bun. Ne rugăm stăruitor dar pentru împlinirea eului nostru și nu pentru a fi Domnul glorificat prin noi. De aceea stăruința acesta devine idol, pentru că e pentru și despre noi.

Cred în inima mea că dacă ne rugăm pentru rodire stăruitor și suntem conștiente că nu putem asta produce prin forțele noastre că nu este păcat.

Dar facem asta întâi? Sau așa cum spune Matei 6:33 „Căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea Lui?” sau ne preocupă în mod stăruitor împlinirea părții a doua din verset „și toate aceste lucruri vi se vor da pe de-asupra”? 

Pentru ce te rogi stăruitor acum? Noi pentru ce ne rugăm stăruitor? Să descoperim Împărăția și Neprihănirea lui Dumnezeu? Sau pentru că nu ne prea convine să așteptăm ca Domnul să ne împlinească dorințele și nevoile, ni le „rezolvăm” singure?

În final, lupta noastră nu este stăruința zilnică în rugăciune. Ci motivația ei, de dragul cui? 

Domnul să ne ajute pe fiecare să ne ținem tare de El. Să nu trăim cochetând în funcție de avantaje când cu Legea când cu Hristos. Ci să trăim ca fete/femei libere de sub robia păcatului din spatele păcatului stăruinței noastre.