Anul trecut pe vremea aceasta...

 

Anul este aproape pe sfârșite. Poate cel mai dificil din câți au fost. Multe schimbări. Multe restricții. Suferință. Temeri. O restartare a tot ce știam până atunci. Totuși prin harul Domnului suntem aici și primim șansa să facem o retrospectivă a tot ce a însemnat dincolo de pandemie.

S-au scurs deja 351 de zile din el ... Ce lecții am primit? Câte am acceptat și din câte am învățat ceva?

Cu gândul acesta în minte ... vă provoc să reflectați la întrebarea: „Anul trecut pe vremea aceasta... unde erați?” Cum vă era inima? Erați mai aproape de Domnul? Mai serioase în Cuvânt? Mai pasionate de rugăciune și slujire? 

Anul trecut puteam sluji fără restricții, puteam face vizite. Puteam merge liniștite pe stradă fără teamă că ne îmbolnăvim. Puteam îmbrățișa cu toată inima. 

Tu ce făceai anul trecut pe vremea aceasta? 

Poate că unele dintre voi se străduiau să-și împodobească casa în cel mai frumos mod. Altele erați poate în vacanță și vă relaxați după un an de muncă. Sau poate că abia așteptați reuniunea de familie de Crăciun. 

Ori poate că din contră, nu erați în cea mai bună stare. Poate că emoțiile luaseră control asupra ființei voastre. Poate că inima vă era rănită, zdrobită ... Poate că erați confuze ce decizii să luați. Poate că erați prinse ca într-un laț în ceva ce nu putea fi reparat omenește.

Poate că așteptarea Sărbătorilor era doar un anestezic pentru inimile voastre ca să puteți merge puțin mai departe. Deși știați undeva în adânc că doar înăbușiți problema. Și că ea nu este rezolvată. Poate că credința vă era mult slăbită și nici speranță nu aveați că puteți schimba ceva în acel final de an.

În care dintre cele două posibilități te situai anul trecut pe vremea aceasta? Unele dintre voi cred că puteți să vă amintiți destul de ușor fix ce făceați azi. Altora poate că v-a rămas în minte un lucru ce a marcat finalul de an.

În ce mă privește, pot spune că anul trecut pe vremea aceasta... mă găseam în cea mai neagră perioadă pe care o trăisem până atunci. Și așa cum spun versurile unui colind drag mie „Nu vedeam speranță în Sărbători”. Inima îmi era întristată, îndurerată chiar dacă aveam lângă mine prietene duhovnicești care să-mi ridice ochii spre Hristos. Ochii îmi erau împiedicați să vadă orice urmă de bucurie și speranță că voi trece peste perioada aceea.

Anul acesta a fost cel mai greu pe care l-am trăit dar și cel mai plin de prezența Domnului. 

Anul trecut pe vremea aceasta nu găseam speranță în Sărbători ... acum nu pot decât să cad pe genunchi și să zic Domnului „Mulțumesc pentru că mi-ai dat mai mult decât am știut să cer.” 

Am primit 3 lecții. Lecții imposibil de învățat în practică fără ajutorul Duhului Sfânt. Datorită Lui acum pot fredona colindul mai devreme menționat fără să mi se mai frângă inima. 

Și încă învăț. Prin har mi-a fost întărită credința. Prin har aproape termin anul cu o inimă îmbogățită în urma a unei cărți citite pe lună, multor versete memorate, a inspirației zilnice a Duhului Sfânt să pot sluji prin scris și a unui prieten pentru o vreme ca aceasta datorită căruia pot spune din nou: Mulțumesc Isus pentru că mi-ai cunoscut și rugăciunile nerostite și ai lucrat atât de minunat”.

Ție cum îți era inima anul trecut pe vremea aceasta? Cum ești acum? Găsim scris în Cuvânt: „Mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos” chiar și pentru inimile frânte și la pământ. Dacă nu eram acolo în vale, nu puteam vedea cât de mare nevoie aveam de Hristos, Singurul a cărui Mână nu este prea scurtă să ne ridice oricât de adâncă ar fi prăpastia.

Mulțumiți și pentru harul de a fi depășit perioada aceea și pentru inima restaurată. Este numai Meritul Lui. 

Sunteți binecuvântate!