Dezamăgirea este prețul Binecuvântării

 

„Visele nu costă”, așa se zice. Da, nu necesită bani dar presupun: gânduri, emoții, sentimente și speranțe irosite. Visele dor. Visele pot fi doar iluzii deșarte. Visele se pot transforma în mari dezamăgiri. 

Toate visăm. Și a nu visa este ca și cum am fi private de aer. Fiecare dintre noi am trecut la un moment dat printr-o mare dezamăgire, pe plan familial, sentimental și/sau profesional. 

Știți cum este. Să crezi, să speri și deodată să se năruie tot. Să îți fie mintea plină de întrebări, și să nu primești niciun răspuns. Și să trebuiască să trăiești în tăcere. Fără să exprimi durerea provocată de acea situație și să o strigi. 

Ai trecut pe aici, nu? 

Și eu... 

O dezamăgire pe care nu o poți prevedea pentru că nimic nu îți lasă impresia că ar veni, este greu de gestionat. Dar ce ai făcut atunci? 

Ce am făcut eu? Am plâns. Am plâns pe genunchi. De la cine puteam să cer ajutor? Cine putea să înțeleagă inima mea plină de întrebări fără răspuns, de tristețe și mâhnire? Doar Domnul Isus.

Nu așa a fost și pentru tine? 

El cunoștea în detaliu fiecare părticică a acelei situații. Știa ce simt eu. Ce visez. Știa cum aveau să evolueze lucrurile și până în ce punct. Dar cunoștea și scopul acelei dezamăgiri îngăduite pentru vremea aceea. Eu nu știam. Mi-era greu să văd ceva bun printre lacrimi și regrete. Credeam că poate aveam puterea să evit finalul. Dar Nu. 

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Romani 8:28).

Credem asta acum. Credeam însă și atunci când eram în plină durere, așteptare și fără răspuns?

În adâncul inimilor noastre fiecare am crezut că Domnul ne va purta de grijă. Că ne va ridica. Elibera și vindeca rănile. Dar ne era atât de greu să vedem procesul acesta și schimbările ce aveau să vină. Credeam că Domnul Isus lucrează spre binele nostru, pentru că Îl iubeam și eram chemate după planul Lui. Dar nu vedeam încă cum se va ajunge în punctul final.

Și totuși, procesul a început. Domnul a auzit fiecare rugăciune rostită. A auzit frământările. A văzut lacrimile de durere. A văzut regretul. A văzut pocăința. Și zi de zi Mâna Sa era asupra noastră, nu să apese a condamnare ci să ne păstorească spre „pășunile verzi și spre apele de odihnă”. (Psalmul23).

Chiar dacă în fiecare zi durerea era prezentă, întrebările tot nu aveau răspuns. Ele erau în Mâna Celui ce le-a îngăduit pentru noi atunci. De ce? Pentru că acea dezamăgire o transforma într-o mare binecuvântare. Vedeam cum timpul trece, și inima ne era eliberată, cum o vindeca și cum mintea nu se mai concentra pe durerea de atunci ci pe lucrarea Domnului Isus prin situația aceea.

Poate că acela era momentul să vedem că avem de învățat o lecție. O lecție grea dar pe care nu o puteam evita. 

Dezamăgirea este prețul binecuvântării? Datorită Lui Isus care vede dincolo de ce văd ochii noștri fizici. Care vede schimbarea inimilor noastre. Vede finalul procesului de la începutul lui.

Și cum sunteți acum după ce ați trecut pe aici? Ce ați reușit să învățați din experiența aceea dureroasă? Dacă va mai veni încă una, veți ști deja că Domnul o va transforma în binecuvântare? 

Să nu înțelegem greșit. Binecuvântarea nu înseamnă să ne împlinească Domnul visele, ci să ne lăsăm inimile modelate pentru a deveni un vas de cinste pentru El. 

Suntem gata să „plătim” prețul acestei binecuvântări? Sau preferăm să ne îngropăm în durerea dezamăgirii refuzând să cunoaștem întreg procesul, oricât ar fi de lung sau greu? 

Să nu uităm Domnul ne va purta de grijă. (Iehova Iire) pentru că este credincios. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.(Filipeni 1:6).

Dezamăgirea este prețul binecuvântării și în viața ta. Prin ea vom mai trece, să ne șlefuiască Domnul credința pentru a ne face tot mai asemănătoare cu Domnul Isus. Aceasta este Binecuvântarea.