Strigătul din pustiu

Ai trecut prin pustiu? Ți se părea fără capăt? Cât de intens ai experimentat singurătatea în acea perioadă?

Da, singurătatea este un alt subiect despre care evităm să vorbim. Asemeni suferinței. Nu o vrem. Dar ce credeți ne face bine fiecăreia în parte. Ea poate apărea sub diverse forme dar totdeauna cu scop. La unele dintre voi pentru o perioadă mai scurtă de timp și la altele pentru ceva mai multă vreme. 

Este greu. Este dificil de acceptat că acest deziderat ne este de folos pentru creșterea în credință, , pentru maturizare emoțională. Dar cel mai rău este să te lași mințită de Vrăjmaș care spune că ești părăsită acolo în pustiu.

Când mă gândesc la acest loc pe care îl respingem cu atâta înverșunare îmi vine în minte povestea Gomerei. O țineți minte? Soția profetului Osea. Nu se potrivea deloc cu imaginea femeii din Proverbe 31. Era mai de grabă opusul. Și totuși a primit binecuvântarea să aibă un soț, nu ibovnic cum era obișnuită. Să primească respect deși nu îl oferea și nu îl merita. Să fie iubită, căutată, răscumpărată din brațele preacurviei. De ce? Ca să ne dea o lecție Dumnezeu prin povestea ei. 

Da, avem de învățat. Deși nu avem viața Gomerei, din punct de vedere spiritual ne regăsim în căutarea „ibovnicilor”. Și Domnul care de bună voie a ales să ne caute, să ne curteze, să ne cucerească, să ne ceară mâna, să ne facă logodnice și Mireasă a Lui ne-a răscumpărat cu preț de Sânge. Meritam vreuna dintre noi atâta dragoste și har? Nu. Și totuși este o realitate. Trăim în ea zi de zi. Uneori o luăm ca de apucat.

Oare nu de aceea am ajuns în pustiu? Sau poate încă nu ești acolo. Dar dacă vezi semnele lui nu le ignora. 

Dacă vezi că prietenii îți sunt departe, familia nu te poate asculta, nu ai un partener căruia să îi spui durerea inimii tale și toate ușile ți se închid parcă fără vreo explicație, să știi că ai ajuns acolo. Ești în pustiu. 

Dar nu dispera. Există și o veste bună. Isus nu te-a abandonat. Nu ești singură deși asta simți. 

Fii ceea ce ești. Renunță la ipocrizie. Recunoaște-ți slăbiciunile. Plângi. Fii vulnerabilă și transparentă. Aici nu mai este nimic de pierdut. Spune-ţi inima. Mărturisește-ți păcatele, și „ibovnicii” la care ai alergat în loc să mergi la El. Spune-i din ce „puțuri crăpate” ai sorbit apa care sperai să-ți dea viață . Plânge-ți starea. Pocăiește-te. Nu-ți mai găsi nicio scuză pentru atitudinea ta în diversele situații. Fii sinceră acum. 

Strigă din pustiu la Isus. Cere-i iertare. Cere-i ajutor. Cere-i restaurare. 

Nu știu cu ce ai păcătuit. Descopăr în ultima perioadă că îmi găsesc scuze atât de natural pentru orice atitudine și acțiune greșită. Pot chiar fi păcălită atât de ușor de Vrăjmaș că iubirea și dorința sunt una și aceeași. Dar știm toate că nu este așa. Este adevărat că putem deveni atât de flămânde să ne împlinim dorințele arzătoare din noi și să ajungem să le iubim mai mult decât pe Mirele nostru. Dar iubirea nu este o dorință. 

Este o alegere deliberată, conștientă. Iubirea nu este un sentiment ci un angajament. Nu fi sclava dorințelor tale neîmplinite de oricare fel. Nu confunda iubirea cu dorința sau cum o numim noi „nevoia”. 

Spunem atât de ușor: 'Avem nevoie să ne simțim și să fim iubite.' Și nu suntem? Oare nu suntem de multe ori o Gomera care fuge de Mirele ei departe pentru că inima nu i se poate obișnui cu o relație „normală” de dragoste sinceră, comunicare și nu doar pentru o „nevoie”?

Strigă din pustiu la Isus. Tu vezi cum Însuși Domnul spune:  „De aceea, iată, o voi ademeni și o voi duce în pustie și-i voi vorbi pe placul inimii ei... și acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei. ...Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!”‬ (Osea 2).

Ce promisiuni minunate. 

Acesta este motivul pustiei. Șansa să rămânem singure cu El o vreme, să ne recucerească inimile îndepărtate, pierdute, zdrobite, mințite și poate împietrite. Și să ne aducă din nou în relație cu El. Pustiul aduce un nou început. Nu este continuare de unde ai lăsat relația cu Isus. Cât har.

Accepți pustiul acum știind că este pentru restaurarea inimii tale și a relației tale cu Isus? Accepți să spui:  ‘Bărbatul meu’ și nu-Mi vei mai zice: ‘Stăpânul meu’?  Osea 2:16  Accepți că Dumnezeu te vrea cu gelozie pentru El. Că ești atât de prețuită încât dă „oameni pentru tine și popoare pentru viața ta”? (Isaia 43:4).

Pustiul costă. Nu doar timp, poate săptămâni, luni, ani. Costă ascultare. Costă siguranță în planul Lui. Costă răbdare. Costă încredere crescândă în El. Costă neîmplinirea celor mai adânci dorințe ale tale. Costă suferință. Costă lacrimi. Costă rugăciuni fără răspuns. Costă tăcere. Dar nimic nu poate fi egalat dacă procesul acesta ne apropie mai mult de Isus zi de zi, și ne face mai dependente de El și împlinite în El. 

Merită costul? Merită ca la final să vezi că după tot ce ai tânjit până atunci era doar goană după vânt și nu adevărata fericire?

El îți aude strigătul din pustiu. Este cu tine acum acolo. Este gata să facă în tine ceva nou, frumos și de preț pentru cei din jur.     

Accepți?

Strigă din pustiu.