Durere vs Suferinţă

Am scris câteva articole despre suferinţă la începutul anului. Cumva pare că este unul dintre subiectele mele preferate. Povesteam atunci că suferinţa poate fi din ascultare sau din neascultare. și că ea contribuie la  maturizarea noastră a fiecăruia.

Astăzi în schimb vin cu o altă perspectivă. Discutam ieri cu prietena mea despre suferinţă şi mi-a spus că în limba engleză există două cuvinte pentru acest termen: “pain” şi „suffering”. 

"Pain" reprezintă durerea iar "suffering" după cum se şi simte asemănarea cu termenul românesc- suferinţă.

Îmi spunea ea că durerea este cea pe care ne-o producem noi însene prin alegerile greşite pe care le facem, prin gândurile pe care le lăsăm să-şi facă cuib în minţile noastre (în mod special ale noastre ale fetelor/femeilor) şi care nasc acţiuni de cele mai multe ori atât de nocive inimii.

V-aţi gândit la asta? Dacă simţim durere este pentru că de cele mai multe ori ne-o producem singure. Nu este o cauză exterioară nouă. Este greu de înţeles şi acceptat. Ne doare pentru că alegem să ne doară? Da. Se pare că da. Şi de ce am vrea să ne doară? Aici este paradoxul. Tu de ce alegi să te doară? Eu de ce aleg să mă doară? Trebuie neapărat să simt durere chiar dacă asta nu mă ajută să cresc, să mă maturizez, să mă apropii mai mult de Domnul, să iubesc mai mult, să mă bucur mai mult, să aştept cu mai multă răbdare?

De ce? Cred că este o întrebare la care ar trebui fiecare să fim sincere şi să ne răspundem. Credeam că dacă inima mă doare, şi plâng, trebuie să fiu întrebată ce am?  De ce sunt sunt în starea aceea, de ce nu mă pot opri din plâns, sau de ce nu pot să mă ridic din prăpastia în care pare să cad cu încetinitorul, tocmai ca durerea să o simt şi mai puternic. De ce alegem asta fetelor?  Pentru că inconştient asta vrem. Poate că nu veţi fi de acord cu mine. Adevărul este că nici eu nu am fost în sinea mea de acord cu prietena mea şi totuşi privind la mine am înţeles datorită Duhului Domnului că din neascultare am ajuns să sufăr.

Fetelor, dacă nu găsim pentru o perioadă de timp, pace, bucurie, vlagă în noi să ne ridicăm, să mergem, să lucrăm, să ne ştergem lacrimile, să ne pocăim şi să acceptăm că pentru locul unde suntem acum suntem direct responsabile, de vină sunt alegerile noastre.

Dacă te găseşti acum aici, cere Domnului să te ridice. Pocăieşte-te şi ia-o de la capăt cu El. Nu mai arunca vina asupra nimănui pentru ceea ce ai gândit greşit, ai spus fără să chibzuieşti, ai ales pentru că aşa ai crezut tu că este cel mai bine pentru tine. Ai greşit. Când suferim, prin durere, practic alegem să fim independente de Domnul. Dur ce am spus. Şi pentru mine  a fost dur.  Independenţa de Domnul se naşte din mândrie, şi chiar dacă nu rostim cu glas tare ne credem în stare să hotărâm ce este mai bine pentru noi.

Dar ce este cu suferinţa? Suferinţa se naşte din ascultarea, supunerea şi dependenţa faţă de Domnul.  Înseamnă să recunoaştem că da, nu înţelegem planul Lui dar alegem să ne încredem în El pentru că ne vrea binele. Suferinţa apare în urma aşteptării unor răspunsuri la rugăciuni, şi chiar în întârzierea sau  lipsa lor. Înseamnă să acceptăm oricât de greu ne-ar fi acum. Să tăcem, să nu acţionăm de capul nostru. Să acceptăm că pentru o vreme mai bine este să plângem până ni se usucă lacrimile decât să repetăm greşelile din trecut.  Mai bine să primim cu braţele deschise neliniştea că nu putem acţiona decât să acţionăm şi să facem mai mult rău.

Este greu? Da este foarte greu. Mai ales pentru noi cele temperamentale. Ne fierbe sângele în noi. Am vrea să vorbim, să răspundem, doar crezând că aşa ne vom linişti inimile şi minţile tulburate. Nu. Trebuie să suferim în tăcere. Noi şi Domnul. Suferinţa nu este spre nenorocirea ta şi a mea. Este spre maturizare în credinţă, spre asemănare tot mai mult cu Hristos. Merită să plângem o vreme ştiind că Isus va prinde mai mult chip în noi că roadele Duhului vor prinde tot mai mult contur? Oare nu de aceea am ales să Îl urmăm pe El fiecare dintre noi? Merită. Dar sigur îţi zici: Este greu să aştepţi. Este greu să fii singură. Este greu să nu primeşti răspuns la rugăciuni. Poate este greu că suferi fizic. Este greu că nu ai poate acum oameni lângă tine care să te motiveze să accepţi că Domnul are un plan minunat pentru tine. Este greu poate că nu ai locul de muncă pentru care te-ai zbătut să toceşti băncile facultăţii. Este greu să nu ai familia întregită. Este greu să nu ai un umăr pe care să plângi şi dacă îl ai, poate că ai fost judecată că nu faci nimic şi de aceea suferi. Este greu să ai răbdare. Răbdarea se naşte din încercări. Cui îi plac? Nimeni  nu le îmbrăţişează cu toată dragostea și totuşi trecem prin ele. 

Dar...gândeşte-te la schimbările de până acum. Se văd? Le vezi? Vezi cât de mult a schimbat Domnul în tine doar în ultimul an? Vezi că ai poate puţin mai multă răbdare decât la ultima încercare? Vezi că alegi întâi să te rogi, nu să te plângi şi să amplifici o situaţie atât de tare încât să te paralizeze? Vezi lucrurile astea în viaţa ta?

Dacă le vezi înseamnă că suferinţa în dependenţă, aşteptare, şi răbdare a lucrat încă puţin din ce eşti acum.  Au meritat zilele fără vlagă dar în care ai ales să te agăţi de Domnul? Şi poate El a scos în calea ta o oportunitate de slujire când tu te vedeai fără valoare?

Tu ce alegi DUREREA sau SUFERINŢA?