O viață din plin

           

         

Viața pe pământ nu este perfectă. Nu este nici ușoară. Nu este mereu liniștită. Nu este fără încercări. Nu este fără suferință dar are momente de fericire. Biruințe. Și nu este identică cu a celuilalt de lângă noi.

Viața unora dintre noi arată mai degrabă cu „târâitul șarpelui. Iar a altora pare un ”borcan cu miere”.

Unele dintre noi gândim că viața este nedreaptă. Altele ne mirăm cum de primim atâtea binecuvântări iar unora toate lucrurile li se par ca de apucat. 

În oricare dintre aceste categorii te găsești să știi că gândurile pe care le împărtășesc acum sunt și pentru tine.

Sunt o persoană „plină de viață” în general cu zâmbetul pe buze , directă în adresare, sinceră în gândire și emoții dar de multe ori prea dificil de înțeles. Nimic neobișnuit, nu? Sunt fată. Asta spune deja multe. 

Ca și persoană extrovertă (nu doar pentru că scriu pe acest blog... sunt și oameni introverți care se pot deschide și pot fi liberi doar în scris), sociabilă viața poate părea fără probleme.  Credeți că este? Dar a cui poate fi lipsită de „coborâșuri”? 

Însă nu despre lipsa problemelor vreau să vorbesc ci despre un alt fel de viață care la care putem avea acces, nu fără situații dificile, sau lacrimi, sau fără suferință și nici chiar „un borcan de fericire” permanent – dar o viață din plin. Cum să o dobândim? 

Printr-o alegere. Asta este tot? Nu. Alegerea aceasta trebuie să o facem în fiecare dimineață. Nu este deloc ușor să spui: „Doamne Isuse, ajută-mi azi să nu trăiesc eu, ci Tu prin mine”. Dar nu acesta este țelul nostru dragilor? Să nu mai trăim pentru noi ci pentru Isus ce ne-a răscumpărat „din felul nostru deșert de viețuire”? 

Atunci de ce falimentăm atât de des? De ce nu trăim cum zice Isus „vieți din belșug”? Mai bine nu am încerca să găsim scuze, motive. Hai să vedem realitatea. Ne place să fim proprii noștri stăpâni. Este așa de greu să Îl lăsăm pe Isus care chiar știe ce este mai bine pentru fiecare dintre noi să ne conducă pașii. 

Vreau o viață din plin? Am ajuns să mă satur de „târâiala” asta de pe o zi pe alta? Vreau în mijlocul încercării să nu mai cârtesc, și când ispita se furișează în minte să îi spun răspicat „înapoia mea”. Atunci răspunsul este Isus. Haideți să ne întoarcem la El să ne recunoaștem toate falimentele, să ne pocăim și să Îl lăsam pe El să stea pe tronul inimilor noastre. Nu acolo este locul Lui? (tu care Îl cunoști pe Domnul știi că așa trebuie să fie). 

Să ne rededicăm Lui acum, să Îl lăsăm pe El să ne aranjeze agenda zilnică de priorități. Nu este așa că ai obosit să nu îți mai ajungă 24 de ore pentru câte sarcini ai de îndeplinit? Eu da. Sau uneori poate că pierdem „vremea” pur și simplu cu „nimicuri” și lăsăm să treacă pe lângă noi oportunități de slujire. Poate nu ne vom mai întâlni cu ele. 

Ani de zile m-a frământat expresia aceasta: Ce este viața din plin (belșug)? Scrie pe ea Binecuvântare permanentă? (în termeni materiali: bani, călătorii, haine scumpe, viață fără griji?) Sau mai degrabă este o viață al cărui belșug îl reprezintă (pacea sufletească, bucuria că nu suntem singure în încercări, că avem un Tată care ne așteaptă pe noi fiicele Lui risipitoare în pragul casei să ne întoarcem Acasă? Că avem atât cât ne trebuie în așa fel încât „să nu cârtim” și nici prea mult „să nu ne îngâmfăm”. Oare nu asta este viața din plin? 

Nu vrei și tu o astfel de viață? Eu vreau. Ajunge „târâiala” zilnică. Haideți să trăim vieți nu aparent fericite ci vieți din plin (îmbibate în Isus  și în tristețe și în bucurii). 

Spune cu mine: „Doamne Isuse, ce vrei azi să fac? Arată-mi ce mă va îndepărta de Tine și nu mă lăsa să merg înspre acolo. Oprește-mă din a mă gândi cum să îmi mai ocup ziua făcând ceva pentru mine și dă-mi ochi să văd pe cine pot binecuvânta cu o vorbă, cu o haină, cu o farfurie de mâncare, cu o rugăciune azi. Te rog ascultă-mi rugăciunea. Îți mulțumesc. Amin.”.