Treceți la conținutul principal

Nu‐ți lăsa trecutul să-ți înghită prezentul

        

          
În toți acești ani de viață am descoperit că fără puterea de a ierta și a uita nu putem merge mai departe.
Uneori avem doar impresia că am depășit anumite momente triste, dureroase, sau care ne-au marcat pentru un timp. Însă atunci când vine testul descoperim că lecția încă nu este învățată. Încă suntem corigenți la materia aceea. 
Nu știu ce anume din trecutul tău încă îți dă târcoale. Fiecare avem câte ceva. Poate lucruri mai mici sau unele mai mari depinde de cât de mult din noi am predat Duhului Domnului. 
Ce îți dă târcoale acum? Sau poate traversezi o perioadă liniștită în care toate lucrurile sunt așezate în viața ta. Și nici nu ai timp să privești în adâncul inimii tale pentru o introspecție.
Nu-ți lăsa trecutul să‐ți înghită prezentul. Fiecare avem un trecut. Până să ne întoarcem la Domnul sau chiar după, cu lucruri pe care le-am gândit, spus, făcut și care nu au reflectat natura nouă dobândită prin Isus. Care ne-au făcut rușine, nouă dar mai ales Domnului Isus al cărei identitate o purtăm în noi. Trecutul fiecăruia dintre noi poate fi rezolvat la cruce. Nu există alt loc unde să găsim iertare, eliberare, salvare, curățire, sfințire. Dacă nu l-ai adus la cruce, cu fiecare detaliu al lui fă asta acum. 
Nu este timpul pierdut. Dacă ai deja convingerea că ai primit eliberarea din lanțurile robiei lui atunci trăiește-ți prezentul în ascultare și dependență de Isus.
Prezentul nostru poate fi atacat de vrăjmaș în mod aprig, și viclean prin diverse metode, prin gânduri, emoții, vină, amintiri atunci când ne așteptăm mai puțin. Oricât ar părea de sumbre imaginile acestea nu le lăsa să-și facă „cuib” în mintea ta! Nu le lăsa să te acapareze, să te țină captivă într-un laț al deznădejdii, al minciunii vrăjmașului că nimic nu s-a schimbat în viața ta, că ești aceeași. Cere ajutor de la Domnul Isus și sprijin de la Duhul Sfânt să poți merge drept pe calea strâmtă trăind prezentul cu tot ceea ce îți oferă.
Nu știu cum este prezentul tău? Poate ai parte de bucurii acum. Poate ai pace. Poate ești fericită. Slavă Lui. Fiecare avem astfel de etape. Dar dacă prezentul tău este trist, treci prin încercări, suferință, doar întreabă-te: "Trecutul meu neiertat și neuitat îmi influențează ce sunt acum?" Răspunsul la această întrebare se găsește stând pe genunchi în fața Tatălui cerând milă și har. 
Nu amâna momentul. Nu îl lăsa să se bazeze pe emoții. Cere să fie o trăire la nivelul minții, inimii nu doar lacrimi și mirare. Cere copleșire la nivelul inimii. Cercetare și pocăință.
Bucură-te de prezent dacă trecutul tău deja a fost rezolvat la cruce. Iartă și uită. Lasă toate trecutul în trecut.
Fii binecuvântată!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

ACASĂ

De ceva timp tânjeam să ajung în România. Când nu reușeam să mă acomodez, gândul îmi zbura acasă. Îmi era dor de bunica mea care m-a crescut... Voiam să-mi revăd prietenele.  Îmi lipsea România... (Dar nu pentru mult timp ). Am avut un răgaz bine primit pentru o săptămână să ne vedem familiile reciproc în ambele orașe la capete opuse de țară. Am călătorit după multă vreme cu trenul. În chiar aceste câteva luni am cunoscut civilizația Vienei și nici dacă aș vrea nu pot să nu vad diferența (mai ales pe cea din infrastructură). Cu trenul ajungi așa de repede dintr-un loc în altul... Dar nu la fel de repede și în România. Aproape că mi se pare că stă pe loc. Am străbătut țara la propriu într-o zi și o noapte. Fară să pun geană pe geană. De oboseală mă dureau toate oasele. Mai bine de soțul meu care poate dormi în orice loc. Noi femeile ținem mult la igienă... Bărbații sunt mai relaxați. (motiv pentru care nu pot sta întinsă pe scaunele din tren). Întâi pașii noștri s-au oprit în Oradea...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...