Smerită de credincioșia Lui

Scriu cu lacrimi în ochi de fericire. Mă smerește cum poate lucra Domnul. Iei o decizie la început de an și nu te aștepți ca lucrurile să se schimbe parcă așa de repede.

De ce nu? Avem un Dumnezeu Mare care face lucruri mari, dar se ocupă și de cele mici. 

Dumnezeu este credincios și nu își părăsește copiii. Le este alături în fiecare pas ce îl fac.

Și de mine se îngrijește Domnul cum nu mă așteptam. 

Am primit o carte cu care m-am luptat capitol de capitol  s-o duc până la capăt..

Wow, atât de mult mi-a răscolit mintea și inima încât am vrut să o abandonez de câteva ori zicându-mi ... "Nu poate nimeni trăi așa aici pe pământ. Asta este desăvârșire." Încă nu am convingerea că pot gândi și acționa cum am văzut că autoarele cărții au făcut, dar am acum un imbold de la Domnul că ce mi-a descoperit vine de la El și este pentru sfințirea inimii mele, deci merită să lupt.

Multe ar fi de povestit pe baza ei dar poate altă dată.

Am lacrimi de fericire că atunci când la final de zi mă așez pe genunchi știu că sunt primită, auzită și ascultată de Tata. Este har să trăiesc asta. Nu merit. Poate pentru unii este ceva obișnuit, pentru mine este o nouă etapă cu pași mărunți dar apăsați în relația cu Hristos. 

Vreau mai mult, și aceasta nu este o rugăciune egoistă! Și Isus vrea să îmi dea mai mult pentru că ținta este să mă asemăn tot mai mult cu El. Dar sunt gata să primesc? 

Abia aștept călătoria prin 2020 împreună cu Isus. Am început să gust fericirea, "care este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu să Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale." (Psalmul 73:28).
Dar tânjesc după încă o treaptă urcată în credință în cele  344 de zile rămase ale acestui an (dacă îmi îngăduie atât Domnul).

"Și credincioșia Ta este atât de mare!"

Plângerile lui Ieremia 3:23