Este greu să scriu despre subiectul acesta. Suferința este lucrul de care ne ferim cu toți. Nu vrem să suferim, nici noi și nici cei dragi ai noștri.
Dar fără suferință nu există schimbare în viața omului. Nu putem deveni ceea ce a plănuit Domnul pentru fiecare dintre noi dacă nu ne lăsăm și ciopliți, asemenei unei bucăți de lemn fără formă în mâna unui sculptor.
M-am ferit să abordez tema aceasta dar azi m-a lovit drept în moalele capului o expresie a unui pastor: „Rugăciunea și postul pot schimba inima lui Dumnezeu?", reieșită din cartea Iona.
Mă gândeam că Dumnezeu era hotărât să își schimbe planul și să asculte rugăciunea lui Avraam de a salva de la pieire Sodoma și Gomora dar pentru că nu s-au găsit nici măcar zece oameni credincioși a trebuit să își împlinească dreptatea față de păcatul locuitorilor celor două orașe.
Doar că în cartea Iona vedem un om al lui Dumnezeu trimis să salveze cetatea cea mare Ninive, dar care totuși nu își dorea să îi vadă mântuiți pe oamenii aceia.
Wow . Ce antiteză.
Primii sunt nimiciți și ceilalți sunt mântuiți.
Și acum mă gândesc, în care personaj mă regăsesc mai mult: Avraam sau Iona? Nu că m-aș putea compara cu acești mari oameni ai Vechiului Testament dar cu siguranță prin atitudinea și motivația inimii atât eu cât fiecare dintre noi se vede mai clar în unul dintre cei doi.
Majoritatea dintre noi avem oameni dragi nemântuiți în familiile noastre, sau oameni care au gustat cândva harul în prezența lui Dumnezeu și acum nu mai sunt pe cale.
Cum ne raportăm la oamenii aceștia ca Avraam , venim cu îndrăzneală la Domnul și plângem pentru ei să fie salvați? Sau ca Iona care deși se duce și mijlocește pentru ei, are o inimă împotrivitoare să fie mântuiți? Este absurd, nu? Care dintre noi am vrea să fim Iona cu îndărătnicia lui de a nu merge în Ninive și de a prefera el să moară în schimbul mântuirii ninivitenilor?
Toți vrem să ne primească Domnul rugăciunile stăruitoare pentru cei dragi și să fie împăcați cu Dumnezeu. Dar știți că cere un preț pe care nu suntem în stare să îl plătim decât pentru o scurtă sau puțin mai lungă vreme (depinde doar de credința fiecăruia). Prețul este în lacrimi, în rugăciuni cu suspine pe genunchi, în credința pe care o avea Avraam că din morți i-l va da pe Isaac (și chiar ca din morți l-a primit).
Asta este suferința care pe termen lung o respingem, pentru o vreme o acceptăm pentru că avem impresia că dacă ne rugăm trebuie să se vadă imediat schimbări, măcar unele mici în viața celor dragi ai noștri pentru care mijlocim și când în loc de schimbare se vede uneori regres, ușor,ușor ne pierdem entuziasmul, credința și dorința de a mai lupta pe genunchi. Avem impresia că Dumnezeu nu ne ascultă...
Și credeți că El ne-a uitat? Nu. Categoric nu. Dar El este în afara timpului nostru. El lucrează cu îndelungă răbdare și pregătește fiecare pas al planului Lui în detaliu. Noi însă vrem rezultate imediat ce ne-am ridicat de pe genunchi, nu-i asa? Și eu vreau asta și de multe ori mă găsesc în postura de a respinge nopțile de rugăciune stăruitoare pe genunchi în lacrimi pentru că mi-este greu să accept că suferința este parte din cioplirea mea să îmi crească credința in Dumnezeu și să mă maturizeze.
Respingând suferința nu primesc minunea, care include apropierea mea mai mare de Domnul și puterea de a continua să mijlocesc pentru cei dragi chiar dacă nu văd rezultate. Mă rog să nu fie nimiciți ca cetățile Sodoma și Gomora ci să fie mântuiți, salvați ca și ninivitenii, care atunci când au înțeles că Dumnezeu hotărâse să-i nimicească de la oameni până la animale au intrat în post și rugăciune cu toate că nu cunoșteau aceste noțiuni, fiind din afara poporului lui Dumnezeu.
Ajută-ne Doamne, asemeni ninivitenilor să mijlocim pentru noi și apropierea noastră de tine și pentru mântuirea celor pe care îi iubim, în rugăciune și post cu credința și îndrăzneala stăruitoare a lui Avraam.
Amin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu