De ce scriu atât de mult despre Suferință? Pentru că și eu mă alătur unui foarte cunoscut autor care s-a întrebat: „De ce este îngăduită suferința? Care este rolul ei în mod specific? Este suferința o pedeapsă divină pentru păcatele noastre?” Încă nu am terminat cartea însă deja am putut să înțeleg puțin din firul ei roșu.
În primul rând ar fi bine să vedem distincția dintre durere și suferință. Am mai împărtășit despre subiectul acesta la un moment dat însă acum abordarea e puțin diferită.
Durerea este capacitatea fizică pe care ne-o încredințează Dumnezeu, celor mai mulți dintre noi să putem să ne ferim de pericole. În timp ce dădeam filă cu filă din cartea aceasta descopeream cât de prețioasă este „durerea” și cât de abili am ajuns cu tehnologia să încercăm să o anihilăm. Sunteți de acord cu mine că la orice durere pe care o întrevedem ,suspectăm că ar putea apărea deja găsim un „leac”? Ori o pastilă, sau altfel de metode cum le-am zice noi „băbești”?
Întrucât avem posibilitatea să ne „amorțim” orice durere aproape, nu mai acceptăm nicio situație neplăcută.
Durerea o putem „amorți” , dar suferința?
Ce este suferința? Așa cum autorul ne spune reprezintă „tragediile umane”- tot ce ține de emoții, sentimente: dezamăgiri, tristețe, amintiri, traume nevindecate.
Toate ne identificăm cu suferința. Am trecut prin ea, trecem acum sau urmează să trecem pe acolo. Nu ne ocolește pe niciuna, oricât încercăm noi să o ocolim.
De ce este îngăduită? Știm poate multe dintre noi răspunsul la întrebare încă de la începutul credinței „suferința ne sfințește”. Și deja parcă nu ar mai fi nimic de spus de aici încolo. Sfințirea este procesul de șlefuire al inimii să devină tot mai asemănătoare cu Domnul Isus.
Este suferința o pedeapsă divină? Am mers împreună cu autorul pe firul roșu al poveștii Bibliei cât și în timpul meu de părtășie și am descoperit că Dumnezeu îngăduie suferința ca urmare a păcatelor poporului Său, neascultare, nesupunere, idolatrie- aducând peste ei foamete, război dar suferința poate surveni și ca răspuns al organismului, minții, inimii noastre față de dezechilibrele la care îl supunem.
Dacă nu ne odihnim cât trebuie, sau nu ne hrănim cât mai sănătos, atunci să nu ne mirăm de problemele care își fac loc în viața noastră. Știu că de multe ori ni se întâmplă să ajungem la medic constantând un început de boală și apoi ne întrebăm „De unde asta?”
Dar cum poate fi suferința o punte spre slujire? Atât de mult îmi frământă inima gândul acesta. Suntem unele dintre noi atât de „profi” la a suferi dar atât de deficitare în a putea fi o lecție din care celelalte fete/femei să poată învăța.
Suferința să fie o punte spre slujire. Asta am învățat citind cartea, ascultând mesajele biblice cât și din trăirea mea.
Este suferința ta o punte spre slujire? Suferința mea a devenit un mod profesionist de a trăi, dar nu și din a crea o cale să fie o lecție, un sprijin, o încurajare sau un „așa nu” pentru cele care poate trec acum pe aici sau urmează.
Cred că primul și cel mai important pas spre a putea sluji prin suferință este să o conștientizăm, să îi înțelegem scopul și apoi să învățăm lecția pe care să o nu mai repetăm. Însă nu ne este greu să rostim câteva cuvinte, dar să trăim ceea ce spunem, nu e deloc simplu. Când nu acceptăm scopul suferinței sau consecințele ei, nu putem fi o punte spre slujire. Este deja o luptă în inimile noastre să înțelegem de ce și până când va dura. Nu mai putem avea ochi și pentru alte fete/femei care trec pe acolo.
Suferința de multe ori ne centrează atenția doar pe noi, și cu cât rămânem mai mult în ea, cu atât este mai greu să ieșim. Nu că am avea puterea singure, dar până și nevoia de a striga după Ajutor este mai greu de accesat.
Nu știu cu ce te confrunți acum însă îmi doresc ca dacă acum treci pe aici, Domnul să facă din suferința ta o punte spre slujire. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu