Iluzia tulbură inima

 

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”. Geneza 1:27 

Suntem fete, noi întruchipăm sensibilitatea, frumusețea, creativitatea ce definesc caracterul Creatorului nostru.

Suntem pasionate de frumos, suntem ființe care operează mai mult cu emoțiile decât cu rațiunea.

Ni s-a dat o sarcină importantă aceea de a dărui viață, atât fizică cât și spirituală. Suntem create să investim în relații și să fim un ajutor potrivit.

Acestea sunt lucruri pe care le știm însă uneori este bine să ne reamintim că suntem create ca un vas mai slab, ce trebuie să fie protejate, ocrotite, iubite așa cum spune Cuvântul, cum Și-a iubit Hristos Biserica.

Și dacă aici contextul se referă la dragostea pe care trebuie să o aibă un bărbat față de soția lui, eu aș vrea să pun accentul pe singura dragoste care nu va lipsi niciodată, singura împlinitoare și perfectă, dragostea lui Hristos față noi, fiicele Tatălui răscumpărate prin Sângele Său Sfânt.

Întrucât suntem ființe emoționale suntem tentate să devenim victime, victime ale neîmplinirii, ale lipsei de afecțiune așa cum ne-o închipuim noi. Doar că Domnul nu ne dă voie să ne victimizăm. Dacă suntem un vas mai slab, nu înseamnă că putem să ne permitem să ne plângem din orice, și să persistăm într-o stare de apăsare sufletească chiar dacă am părea într-un fel îndreptățite.

Nu contest că fiecare dintre noi am trecut, trecem sau vom trece prin situații stringente dar care au drept scop să ne schimbe inimile. Dar bine ar fi să ne amintim că unele dintre aceste situații pot fi rezultatul alegerilor noastre greșite și nechibzuite ori chiar rebele. Suferința pe care o aduce Domnul vine ca un test al credinței noastre în Isus.

Vorbind despre emoții, aș spune că una dintre problemele noastre ca și fete, este faptul că ne prindem ușor inima de oameni, locuri și chiar de lucruri. Cred că și tu te regăsești aici fie că experimentezi acum un moment în care inima îți este tulburată de o iluzie sau poate deja ai trecut pe aici. 

Da, despre iluzie este vorba. Iluzia tulbură inima.

Ce este o iluzie? O speranță neîntemeiată, dorință neîmplinită, o amăgire, himeră, în concluzie o dezamăgire. Parcă simt deja un oftat din partea voastră. Câte dintre voi nu ați experimentat această emoție? 

Da dragelor, toate am trecut pe aici. Este greu să descoperi că ceva/cineva în care ai crezut se adeverește a fi o amăgire doar. Indiferent că este vorba de un vis, carieră, sau despre un om la care ții.

Am putea spune multe despre iluzii însă cel mai dificil lucru este să putem preveni iluzia. Să îi descoperim modul în care își face apariția în mințile noastre și să căutăm strategia să o împiedicăm să pună stăpânire pe inimile noastre.

Acest lucru ne-ar scuti de nopți nedormite, de lacrimi înăbușite, și de ce să nu recunoaștem, de timp pierdut în speranța că putem căpăta ceea ce visăm. 

Cum putem preveni în loc să ajungem să tratăm? 

Cum putem descoperi ce poate fi o iluzie și ce este cu adevărat o realitate? Pare ciudată această întrebare dar din nefericire nu reușim să facem distincția mereu între ele. Și mai rău, uneori ajunge din teamă de ne pierde sentimentul de a spera care ne dă semnificație, alegem să credem despre iluzie că este o realitate. Nu-i așa?

Adevărul este că ne place să visăm. Ne place să sperăm chiar fără să avem vreun substrat real.

Să trăim cu picioarele ancorate nu pe pământ, ci pe Stâncă (Hristos) este poate cel mai dificil lucru. Nu am descoperit un set de pași minune spre a nu mai fi deziluzionate, dar pe pielea descopăr că devine periculos să mă las prinsă în mrejile iluziei și să mă hrănesc cu speranță deșartă.

Ceea ce eu am descoperit și învățat în toți acești ani de viață este că atunci când pacea nu există în inimă în legătură cu un vis, carieră, relație de oricare ar fi ea, certifică lipsa aprobării Domnului în acel lucru.

Cu siguranță nu este ceva nou pentru tine, ai trăit și tu pe pielea ta momente fără pace atunci când visele tale nu erau de la Domnul ci doar amăgiri.

Un alt lucru pe care l-am înțeles este legat de relații, când observați că nu există reciprocitate, puncte în comun și nu primiți respectul pe care îl oferiți, opriți- vă din a mai da circumstanțe atenuante unei persoane care pur și simplu nu vă vrea. Cred că într-o măsură mai mică sau mai mare fiecare dintre voi ați crezut în schimbarea oamenilor la care țineți. Știu ce simțiți. Este greu să accepți că acel cineva în care ai crezut nu a fost decât o iluzie. Dar dacă pace nu ai, respect nu primești, nu mai spera că poate ceva să se schimbe. Renunță!

Am învățat că timpul poate fi cel mai mare inamic al nostru și favorizează apariția iluziei. Când avem timp și nu îl canalizăm spre lucrurile de Sus mai întâi, vrăjmașul ne oferă vreme să visăm cu ochii deschiși la tot felul de himere. Nu zic că a visa este un păcat, dar dacă mintea și inima se prind doar de acest lucru, suntem deja în capcană.

Folosește timpul liber hrănindu-te din Cuvânt, și făcând lucruri, să nu rămână vreme pentru deziluzii.

Nu vin să dau lecții, învăț împreună cu voi și cresc în fiecare zi. 

Cred că atunci când mintea și inima ne sunt focusate pe lucrurile de Sus iar picioarele stau ferm pe Stâncă, iluzia nu poate să ne mai tulbure inima.

"M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei ; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii". Psalmul 40:2