Sufletul tânjeşte după EL

De  multe ori sufletul meu a vrut să exprime aceste cuvinte. 

Dar am amânat să le aştern pe hârtie şi puterea acelei stări s-a diminuat cu timpul.

Am retrăit de curând momentul acela plin de tânjire după Isus şi am decis să îmi fac timp să scriu despre el.

Nu ştiu cum percepeţi voi îmbraţişarea, dar pentru mine este unul din cele mai profunde, intime şi minunate momente. Dacă din partea unui om pot simţi aşa, imaginaţi-vă cum va fi îmbrăţişarea Tatălui?

Vin perioade în vieţile noastre când suntem atât de trişti, apăsaţi, lipsiţi de vlagă şi atunci îmbraţişarea Lui este tot ce avem nevoie. Cu siguranţă toţi trăim astfel de momente. Ne dorim să ne ia în Braţe şi să rămânem acolo, plângând şi suspinând la Pieptul Lui. Şi nimic parcă nu ne-ar mai trebui.

Asta simt şi eu. Nu cred că pot exprima mai bine în cuvinte decât psalmistul: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalm 42:1).

Inima nu ne tânjeşte mereu după Isus, are tot felul de năzuinţe pe care doreşte să şi le împlinească. Dar sufletul tot timpul va tânji doar după Cel care Îi mai dă suflare şi azi.

Îmi place aşa mult comparaţia lui David, un cerb însetat după apa rece a unui izvor şi un suflet însetat după Creatorul Lui. Ne mai facem timp să vedem ce îi trebuie sufletului nostru?

Sau confundăm inima cu sufletul? Inima este de carne, şi încă supusă firii pâmânteşti,”nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” Ieremia 17:9 - dar sufletul este ceea ce numeşte Moise în prima lui carte, „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a facut astfel un suflet viu.” Geneza 2:7.

Suflarea Creatorului peste om a făcut ca el să devină viu. Iar moartea şi învierea Mântuitorului Isus Hristos a făcut să venim din moarte spirituală la viaţă.

De curând mi-am auzit sufletul care striga cu disperare după Tata care tânjea după îmbrăţişarea Lui plină de dragoste şi har. Şi am îngenunchiat şi cerut să mă ia El în Braţe, să mă încurajeze prin cuvintele Lui pline de îndurare care îmi dau: „un viitor şi o nădejde. Ieremia 29:11b.

Am simţit un dor de El care mă durea, care făcea ca lacrimile să-mi umple faţa. Un dor de a fi cu El atunci, şi de a lăsa orice de dragul Lui. Un dor care mă făcea să vreau mai mult din Prezenţa Lui şi să nu mai trăiesc o viaţă monotonă. Nu ştiu dacă te regăseşti în cuvintele mele. Dar dacă ai trecut deja pe aici, sau te afli acum... înseamnă că ai înţeles că aceasta este şi tânjirea sufletului tău răscumpărat de Isus, prin Sângele Lui Scump.

Auzi azi strigarea sufletului tău după „Izvorul apelor vii”? Ieremia 2:13b.