Povestea mea nu este despre mine.

         

Din momentele grele, profunde, sensibile, și uneori înverșunate se nasc gânduri, idei, cuvinte pe care încerc să le aștern aici. Ele sunt menite să vă încurajeze, sau să vă îndemne și pe voi să rămâneți cu privirea la Isus. 

Am citit ceva cărți în toți anii aceștia legate de viața creștină, spirituală, identitate ca și copii ai lui Dumnezeu, despre relații și de multe ori a părut că doar le-am lecturat. 

După ani și ani observ cum multe lucruri din cele descoperite atunci, ies acum la iveală mustrându-mă, cercetându-mă, punându-mă la colț, amintindu-mi, sau încurajându-mă! 

De aici s-a născut gândul „Povestea mea nu este despre mine.” Dar despre cine poate fi? 

Am crezut în urmă cu mai bine de un deceniu că stiloul se află în Mâinile Celui mai Iscusit și talentat Scriitor. Un Artist care mânuiește cu grijă penița și așterne cele mai de neimaginat lucruri, și nu pentru că și imaginează că pot fi ci pentru că deja le-a gândit dinainte și ele vor lua ființă. 

Dar am realizat de curând că stiloul a fost rareori în Mâinile Celui care chiar știe care este Calea Adevărul, Viața. În Mâinile Celui ce definește binele prin: răbdare, așteptare, încercări, suferință, lacrimi și da și prin bucurie, nădejde, pace care întrece orice pricepere, dragoste, și mult Har. 

Am scris multe pagini la început cu cerneală și am continuat cu lacrimi, și „sânge” (suferință).

Și asta pentru că m-am crezut „talentată”, pricepută în ale scrisului. Cel ce scrie împărtășește inima lui cu cititorul, dar de multe ori când el trece prin încercările povestite, uită că povestea lui nu este despre el ci despre marele EL- despre Dumnezeu.

În urmă cu vreo 12 ani participam la o conferință creștină pentru fete. Au fost două lucruri care au rămas în mintea și inima mea de atunci, unul că Dumnezeu este Tatăl meu și pe atunci pentru mine a fost copleșitor să înțeleg că sunt fiica Lui. Iar al doilea... „Căci nu este vorba despre mine, ci este vorba despre Dumnezeul meu”. Puternice mesaje, nu?

Dar se pare că de-a lungul timpului au scăzut în intensitate ca și nivel de conștientizare și crezare. Până când m-a adus Domnul din nou pe genunchi și mi-a reamintit... "Povestea ta, nu este despre tine, fiica Mea, este despre Mine. Tot așa cum Biblia este despre Dumnezeu. Nu este despre oamenii sfinți sau marile povești de curaj, sau despre minuni... de la un capăt la altul este despre Mine, Creatorul Universului și al tău."

Ascultam în urmă cu câteva luni o carte audio "Crazy Love". Ne amintea Francis Chan că în tot șirul vieții noastre mica noastră prezență este ca într-o secvență de film în care Regizorul a găsit unui actor doar două secunde să apară pe micul ecran chiar fără vorbe. 

Apoi mă duce cu gândul la versetul care spune că pentru Dumnezeu "1000 de ani sunt cu o zi", ...deci cât reprezintă „aburul” vieții mele acum în toata secvența asta? Atât sunt un fir de iarbă plăpând, sau smuls de puterea vântului, un pumn de țărână suflat care se risipește. 

Și cât mă cred? Un actor pe scena vieții mele, un actor în rol principal, cu Oscar dacă am mai și făcut câteva fapte remarcabile. Având pretenția de aplauze, și urale! Îmi dau seama că mult timp am trăit crezând că viața îmi aparține și că pot face ce vreau cu ea (cu niște limite învățate la biserică). Dar ea nu a fost a mea niciodată. Libertatea mea în Hristos nu îmi dă dreptul să mă comport cum vreau, mă obligă la smerenie, la dragoste, bunătate și fapte demne de un copil de Dumnezeu. 

Nu pot să declar că viața nu îmi mai aparține doar din momentul în care am zis "Da, cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul meu personal". Ci înainte să fi fost "un plod fără chip", am fost în mintea Marelui Artist Creator. Dinainte să îmi fi conștientizat existența deja viața mea nu era a mea, ci aparținea Lui.

Povestea mea nu este despre mine, este despre EL. El a ales să mă nasc, să respir, să gândesc, să merg, să fiu sănătoasă, să aud, să simt, să vorbesc, să văd. Și tot El a lăsat ca în șirul celor 11284 de zile pe acest pământ să aleg zilnic dacă Îl vreau pe El sau pe mine însămi. 

De multe ori m-am vrut pe mine. Am vrut binele meu, satisfacerea nevoilor mele, și a planurilor mele. Și așa am ajuns să rătăcesc uneori departe de EL pentru că nu Visul Lui a contat pentru mine, nu Planurile Lui. Eu am luat Stiloul Lui crezându-mă în stare să scriu ceva mai rapid, obținut pe o cale mai simplă decât a Lui și care să mă „împlinească” acum, nu la vremea Lui. Și ce credeți, nu m-a împlinit. Golul tot rămâne. 

Citeam zilele trecute că talentele noastre sunt „împrumuturi” de la Dumnezeu. Nu ne aparțin, nu sunt în posesia noastră. Oricând ni le poate lua. Ba mai mult era dat exemplul cel mai dureros în afara de cel al Domnului Isus pe cruce. Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl scoată pe Isaac din templul inimii lui unde stătea de când s-a născut. Și Avraam a înțeles că făcuse un idol din fiul lui și a fost în stare să îl aducă jertfă pe altar pentru Dumnezeu. A înțeles că nu era Dumnezeu pe tronul vieții sale și mai credea că i-l poate da înapoi înviat și ca "drept vorbind așa a fost". 

Iată că nu vorbim de un orișicare om de rând, este vorba de Avraam, din el au descins toate popoarele lumii. Și totuși a înțeles că povestea vieții lui este despre Dumnezeu care a gândit-o cu precizie, la fel ca și pe a mea și pe a ta. 

Cine ține Stiloul acum? Și cine scrie paginile vieții tale? Marele și Iscusitul Artist Isus, sau tu? Lasă-L pe El, și ai încredere că binele pe care EL ți-l vrea nici tu nu îl ai in plan pentru tine. 

Sper ca aceste gânduri, frământări și cuvinte pe care Domnul mi le-a pus pe inimă să fie de folos și pentru tine. 

Fii binecuvântată!