Încep cu o imagine în contradicție veți vedea până la final de ce...
Sigur nu mă credeți și nici nu vă pot obliga, însă vreau să vă argumentez De ce nu fac ce-mi place?
Oo nu, nu te gândi că niciodată nu am făcut ceea ce îmi place și că alții mi-au impus regulile. Doar că regulile sunt bune. Fără reguli, am trăi indisciplinate. Am face ce ne taie capu’ vorba aceea , și cu ce ne-am alege? Cu multă suferință.
Nu tot ceea ce ne place este și ceea ce ne trebuie.
Eu am trăit asta pe pielea mea și câtă durere a fost și cât de greu a fost să las în urmă alegerea mea proastă...
Însă din acel moment când Domnul mi-a adus eliberare și putere să privesc înainte la ce are El pregătit pentru mine, nimic nu mai este la fel.
Nu am fost niciodată ca acum într-o astfel de gardă continuă ...
Cred că am dezvoltat o fobie de a nu mai face greșeli. Imposibil ai zice, nu? Măcar să nu le mai fac în mod conștient.
Sunt două domenii care îmi dau mari bătăi de cap de când mă știu. Sentimentele și munca.
Cine este cel de care am nevoie și ce muncă mi se potrivește?
Ai zice că-s chiar pretențioasă pe alocuri... însă nu. După 3 alegeri deosebit de proaste sentimental și alte alegeri nereușite și în lipsă de ascultare pe plan profesional, mă simt îndrepțită să fiu în mare gardă cu orice decizie ce îmi stă în față.
Sentimental vorbind, rănile au nevoie de timp pentru vindecare ...așa că lăsăm subiectul.
Profesional însă, aici văd problema cea mare și care pare să nu se rezolve nicicum de mai bine de 1 deceniu.
Adesea mă gândesc: Care e rădăcina problemei? Și apoi devine mai clar de ce suport acele consecințe.
Pur și simplu am ales greșit. Și nu pentru că am ales ceva ce nu îmi plăcea ci pentru că nu mi-a adus nicio satisfacție.
Iubesc să scriu, am descoperit darul acesta din școala generală, însă s-a concretizat în mintea mea că mă și pricep câțiva ani mai târziu.
M-a fascinat de prin adolescență televiziunea. Mă visam prezentând știri, emisiuni (ba chiar făceam simulări în fața oglinzii cu toată recuzita necesară). Ce vremuri frumoase...
Deși sunt sociabilă... și aveam vecine cu care petreceam timpul totuși asta era cea mai mare delectare a mea... Jucam dublu- triplu rol de prezentator/invitat și orice mai era necesar într-un platou tv în sufrageria mea.
Acum când scriu parcă retrăiesc momentele acelea. Era frumos și îmi plăcea. Visam că asta voi face. Asta voi deveni. Pentru asta voi munci. Și nu am fost departe... aș spune că am forțat Mâna lui Dumnezeu să-mi facă acest hatâr să-mi împlinesc visul.
Deși pe atunci obstacolele le vedeam drept mica mea credință că Dumnezeu poate să facă și pentru mine o minune.
Sunt genul de om care visează și trăiește de multe ori prin vise (și când mă trezesc din ele ooo ce tristă este realitatea). Am suferit mult din cauza asta dar am crezut că visul mă ajută să îmi împlinesc țelul pe care îl am.
Și a cam fost așa. Poate nu multe au avut, au sau vor avea șansa să ajungă în Tv și visează la acel moment. Unii ar zice că am fost norocoasă. Pentru mine nu există noroc. Eu cred acum după ani, că Domnul mi-a făcut acest hatâr să văd cu ce se mănâncă televiziunea, așa cum se zice.
Și da am văzut... nu mi-a luat mult timp. După cursurile școlii de televiziune am descoperit că nu e pentru mine, și nu pentru că nu îmi plăcea nimic ci pentru că principii în Tv nu sunt, valorile lipsesc.
Un om cu credință, principii și valori creștine nu poate rezista fără să se compromită.
Așa că da... am făcut ce-mi plăcea. Însă nu aș putea spune că alegerea specializării facultății mi-a adus vreun avantaj. Cel mult că am învățat să comunic puțin mai bine dar nu am profesat nicio zi în domeniu și tot ce am strâns în anii din câmpul muncii, e doar frustrare, dezamăgire și regret că puteam alege înțelept. Și am pierdut șansa.
De ani de zile mă lupt să înțeleg care e drumul meu profesional vorbind. Și nu pentru că am făcut ceva extrem de greu. Și nu pentru că nu m-am descurcat ci pentru că am pierdut ani din viață lucrând pentru alții și nu am clădit nimic pentru mine.
Nu am crescut. M-am plafonat de mult timp și am rămas acolo până la finele anului trecut când am descoperit o reclamă pentru un webinar despre copywriting. Parcă venise ca o gură de apă în deșertul torid când eram aproape de leșin.
Nici nu am stat pe gânduri. M-am înscris și am început să descopăr o lume fascinantă a oamenilor care își pun la bătaie pasiunea pentru scris să vândă .. credeam că a fi copywriter e o profesie doar pentru unii. Era prea de elită și nu mă puteam imagina acolo. Deși la drept vorbind, același sentiment l-am avut și când am prezentat prima știre.
Am crezut că pot și eu și mi-am dat voie să cred că voi reuși însă în urma unei situații apărute am pus pe pauză cursul și m-am deconectat de vis și acțiunile concrete să mi-l îndeplinesc.
De puțin timp însă a venit în viața mea din neant o oportunitate să-mi câștig libertatea financiară într-un mod tare simplu. Prea greu de crezut după cât de multe lucruri am întâmpinat până acum... Și o altă arie foarte necunoscută mie, network marketing ... ce e asta? E pe bune? Hai măi, că e doar pentru unii ... nu am ajuns pe Everest dar știu că am atins primul vârf ce părea imposibil de urcat... am propriul meu business. Lucrez pentru visul meu și mai mult ajut alți oameni să facă același lucru.
Și ce e cel mai tare e că afacerea mea are la bază o gamă de produse care pentru mine au făcut minuni în termen scurt...
Cum să nu spun și altora?
De ce nu fac ce-mi place? Adevărul e că nu am avut până acum un job fain de care să fiu „mândră” și permanent teama de plafonare m-a pus la colț. Sunt omul care deși visează sunt conștientă că visele îmi pot întreține entuziasmul, elanul să muncesc, dar nu ele mă hrănesc.
Tu faci ceva acum care îți aduce creștere?
Comentarii
Trimiteți un comentariu