Acum mă gândeam cât de bine se potrivește ilustrația acelei situații cu ceea ce am trăit eu perioada trecută.
Sunt copilul Domnului de aproape 2 decenii însă ce credeți se poate să ajungem să purtăm poveri asemeni Creștinului din poveste despre care să nu înțelegem de unde provin, cum au ajuns în spatele nostru și de ce par că se măresc tot mai mult până ne apasă la pământ?
Eu personal am trăit asta. Nu negam faptul că duc o povară în spate însă credeam că e doar un bagaj de care pot să mă descotorosesc în orice moment. Dar nu a fost deloc așa. Din contră, asemeni imaginii Creștinului lui Bunyan povara din inimă, minte și spate devenea tot mai grea și părea să fie una cu mine însămi.
Ai trăit și tu asta? Să simți că te lupți din răsputeri te rogi și nu poți scăpa de ea?
Am învățat de mică că locul unde trebuie să-mi las povara e la Cruce, acolo unde Isus a murit pentru toate păcatele mele. Și așa este, doar că omiteam și neglijam un aspect extrem de important despre care crezusem că deja mi-am făcut partea- Mărturisirea.
Cu siguranță nu-ți este necunoscut conceptul acesta. Dacă și tu ești parte dintr-o biserică evanghelică de mică, dar chiar și din afara ei sigur ai auzit că una dintre rugăciunile pe care Domnul Isus ne învață să le facem este despre Mărturisire.
Până la urmă ce e Mărturisirea? Recunoașterea și pocăința în fața lui Hristos a tot ceea ce am păcătuit împotriva Sfintei Treimi și a semenilor noștri. Pocăința reprezintă acea „metanoia” întoarcerea dinspre păcat spre Hristos – o preschimbare a minții și inimii care este produsă doar de Duhul Sfânt în inimile noastre, a celor ce credem și L-am acceptat pe Isus în inimă ca Mântuitor și Domn personal.
Fără mărturisire și pocăință nu putem scăpa de povară. Însă știți ce a am învățat că sunt unele lucruri/păcate atât de bine ascunse și atât de greu putem să le recunoaștem încât povara rămâne tot una cu noi.
Credeam că mărturisisem tot. Am început cu ceea ce îmi apăsa inima de multă vreme și pe acela îl vedeam cauza poverii apăsătoare de care nu mă puteam elibera, deși mă pocăisem înaintea Domnului deja.
Doar că pe parcurs în timp ce mărturiseam, Duhul Domnului a început să-mi descopere și alte lucruri pe care încă nu eram gata să le las la Cruce, mă simțeam îndreptățită să le păstrez, credeam că așa defapt îmi păstrez demnitatea și nu mă las călcată în picioare.
Da, neiertarea și lipsa dorinței de a uita când cineva ne-a rănit cu voie sau fără stă lipită de inima noastră până când suntem gata să o lăsăm la Cruce și să recunoaștem cât de greu ne este să facem asta dar totuși avem credință că Domnul ne va ajuta.
Dar pe deasupra tuturor acestor poveri deja prea grele să le mai duc și greu de înțeles de ce mă opresc din înaintare și bucurie pe calea credinței, am descoperit prin Duhul Sfânt că există și poveri puse de alții asupra noastră independent de voința noastră. Mi-a fost greu să accept că păcatele generaționale se transmit și iată că au ajuns să mă afecteze pe mine. Dar am înțeles că aceasta era una dintre cauze pentru care inima îmi era apăsată , simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta și nu că trăiesc din belșug fiecare zi.
Și dragelor, credeam că asta e tot. Am mărturisit și gata povara a căzut, dar nu e acesta întregul proces. Am înțeles că este necesară o rugăciune pentru eliberare de toate acele lucruri ce m-au ținut ca în lanțuri vreme îndelungată, unele din pricina alegerilor mele greșite, și altele transmise generațional.
Prin harul Domnului, El m-a eliberat de toate acele lucruri pe care le-am mărturisit și pentru care am cerut eliberare și pot să mărturisesc cu bucurie că am simțit la propriu cum povara a căzut, din inimă, minte și trup. Încărcătura aceea s-a dus și am simțit ca un gol ce putea fi umplut doar de Prezența și Puterea Duhului Sfânt.
Poate că pentru unele dintre voi este o experiență greu de crezut, însă pentru altele dintre voi poate fi ceva ce ați trăit deja.
Mi-am dorit să împărtășesc bucuria mea cu voi, pentru că cred în puterea ei prin Duhul Sfânt în inimile fiecăreia dintre voi.
Atunci când a căzut povara, inima și mintea mea au putut să simtă ce înseamnă să trăiești nu să te târăști de pe o zi pe alta.
Fiți binecuvântate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu