Un viitor necunoscut

 

Peste 3 decenii și o mare de necunoscut în față.

Cum s-a ajuns aici? Când credem că totul se rezumă la a fi „acasă”, acolo unde Domnul ne cheamă să ne apropiem de El, vine și momentul de răscruce. Ani de urcușuri și coborâșuri. Slujire. Prietenii. Dare de socoteală. Cuvânt adevărat. Viață. Și o decizie care să rupă toată ordinea acestor lucruri.

Fiecare dintre noi suntem chemate să nu stăm la mila nimănui ci să ne facem partea. Trecem prin vremuri în care toate lucrurile par să se așeze apoi a vine seceta... o secetă resimțită pe care o resimțim pe toate planurile și care treptat ne usucă fiecare strădanie de a înainta doar pentru că așa trebuie. Ai trecut pe aici nu?

Când nu mai găsim plăcere determinare, bucurie ci doar obișnuință, frustrare, dezamăgire ... Ce să facem Putem ignora? Ne marchează?

Poate că pe termen scurt nu vom resimți. Ne angrenăm în diverse proiecte personale, pentru Domnul ce nu ne permit să ne oprim din drum.

Cred că înțelegi ce spun.

Dar a venit timpul... timp pentru un zbor din cuibul cald, monoton și până mai ieri confortabil care acum pare să te strângă și să te rănească.

Este necesar, da chiar și acum când pare prea târziu și aproape neindicat. Unele dintre voi v-ați făcut curaj de mult. Altele mai târziu. Pentru unele poate că acel moment este acum. 

Nu știm ce ne așteaptă! Tu ai știut? Dar înaintăm spre marea de necunoscut pentru că doar așa putem ști dacă această lecție va schimba și mai mult inimile noastre. Până la urmă fiecare lecție are rolul de a ne modela tot mai mult să fim tot mai asemănătoare cu Domnul Isus. 

Un amestec de curiozitate, nerăbdare, tristețe, nesiguranță se războiesc zilnic în inimile noastre. 

Citeam cândva ce a spus scriitoarea creștină Corrie Ten Boom: „Nu te teme să încredințezi un viitor necunoscut în Mâna unui Dumnezeu Cunoscut”.  Multă pace găsim în aceste cuvinte atât de simple. „Tu știi când stau jos și când mă ridic și, de departe, îmi cunoști gândurile. Tu îmi cercetezi cărarea și culcușul, și toate căile mi le știi îndeaproape. Căci nici nu‑mi ajunge cuvântul pe limbă și iată că Tu, Doamne, îl și cunoști pe de‑a‑ntregul. Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în Cartea Ta erau scrise toate zilele care mi‑au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele. Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor! Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine”. Psalmii 139:2‭-‬4‭, ‬16‭-‬18 (traducerea NTR).‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Putem zice Amin? Ce har. Tot acest necunoscut care ne înspăimântă este cunoscut de Cel ce ne-a creat. Putem avea încredere în El că știe toate lucrurile?

Amin. Domnul să ne ajute pe fiecare. 

Nu toate răscrucile vin și cu porți larg deschise pe care poți intra fără efort. Putem întâlni piedici care să pună la îndoială dacă merită costul acela plătit.

O aripă parcă își dorește să fluture în zbor, iar cealaltă se prinde cu disperare de cuib. Ți-ai simțit și tu inima încărcată?

O avalanșă de emoții ne năpădește.

Trebuia să fie alb sau negru însă observ cât de tentante devin pentru privirile noastre nuanțele de gri.

Zborul din cuib este necesar să ne pregătim pentru a fi ceea ce Dumnezeu ne-a dat menirea să fim, un ajutor potrivit. Fie într-o căsnicie , fie în slujba Domnului. Dar fără El nu putem izbuti oricât de determinate am fi.

Te-a ajutat zborul tău precoce să devii ceea ce Domnul a lăsat să fii? În ce etapă a procesului te afli? Cât de departe ești de cuib? 

Domnul să lucreze pentru fiecare inimi tot mai legate de El iar răscrucile de drum să ne amintească că ne încredințăm viitorul necunoscut în Mâna unui Dumnezeu Cunoscut. Amin.