Pusă Deoparte.

  „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.” (Romani 7:18‭-‬20). Despre cine sunt versetele acestea și cui sunt adresate? Sunt scrise de apostolul Pavel către credincioșii din Roma. Pavel arată cu degetul întâi spre el. Își recunoaște natura umană/firească care este în luptă cu Duhul Sfânt din el. Înțelege că nimic bun nu locuiește în el, și apoi explică, ”În firea lui pământească”. În natura cu care fiecare ne naștem apostolul ne spune că nu există nimic bun. Totul este pervertit. De ce? Vom descoperi puțin mai târziu. Dacă Pavel s-a văzut așa, oare noi suntem cu ceva mai presus? Putem să ne lăudăm cu ceva bun ce a fabricat firea noastră? Nu.  Versetul contin...

  An de an sărbătorim Crăciunul. Ne găsim prinse în vâltoarea aceasta chiar și cu câteva luni înainte. Ascultăm colinde dinainte să se audă pe undele radio. Fremătăm din vreme ce să pregătim pentru prânzul și cina Crăciunului.  Pentru unele Crăciunul ține trei zile într-o continuă petrecere. Anul acesta deși diferit și dificil tot nu ne-a împiedicat să ne bucurăm împreună cu o parte din cei dragi ai noștri.  Prin harul Domnului și anul acesta am putut merge la biserică să celebrăm împreună cu frații și surorile noastre. Și anul acesta am cântat împreună pentru Domnul Isus, colinde vechi și altele noi. Și anul acesta ne-am făcut cadouri unele altora. Și anul acesta prin har fiecare unde ne-a așezat Domnul am putut sluji.  Nici Crăciunul acesta nu a fost lipsit de poze în jurul bradului luminat. Nici Crăciunul acesta nu au lipsit urările de bine. Ne urăm cu toții tradiționalul "Crăciun fericit"! Și ne zâmbim larg unii altora. Nici bine ajunse acasă ne aranjăm bine poze...

  Rob sau liber? Dacă am întreba un om care a trăit sub jugul sclaviei, cu siguranță răspunsul ar fi Liber. Dar haideți să trecem și în extrema cealaltă. Ar renunța un om liber la libertatea lui să devină rob de bună voie? Voi ce credeți? Personal consider că mintea noastră nu poate tolera să trăiască îngrădită. Doar dacă am fi silite să purtăm haina de rob.  Și totuși nesilite de nimeni alegem robia. Cum se poate întâmpla asta? Răspunsul l-am primit cu ajutorul Duhului Sfânt în epistola lui Pavel către Galateni în ultimile versete ale capitolului patru. Natura noastră păcătoasă în care ne-am născut reprezintă robie. Robia înseamnă limite, îngrădiri, dependență de alții care să ne învețe cum să ne apărăm de noi însene. Da, pentru că suntem cele mai aprige inamice ale noastre. Robia este un set de reguli, asta ai voie și asta nu. Firea noastră se simte confortabil în robie. Deși poate părea o contradicție.  Haideți să ne gândim. Când Domnul ne avertizează să ne ferim de un...

  Anul este aproape pe sfârșite. Poate cel mai dificil din câți au fost. Multe schimbări. Multe restricții. Suferință. Temeri. O restartare a tot ce știam până atunci. Totuși prin harul Domnului suntem aici și primim șansa să facem o retrospectivă a tot ce a însemnat dincolo de pandemie. S-au scurs deja 351 de zile din el ... Ce lecții am primit? Câte am acceptat și din câte am învățat ceva? Cu gândul acesta în minte ... vă provoc să reflectați la întrebarea: „Anul trecut pe vremea aceasta... unde erați?” Cum vă era inima? Erați mai aproape de Domnul? Mai serioase în Cuvânt? Mai pasionate de rugăciune și slujire?  Anul trecut puteam sluji fără restricții, puteam face vizite. Puteam merge liniștite pe stradă fără teamă că ne îmbolnăvim. Puteam îmbrățișa cu toată inima.  Tu ce făceai anul trecut pe vremea aceasta?  Poate că unele dintre voi se străduiau să-și împodobească casa în cel mai frumos mod. Altele erați poate în vacanță și vă relaxați după un an de muncă. Sau ...

  Este o întrebare prea personală? Poate că da. Ți-este greu să afirmi cu gura ceea ce este adânc în inima ta. Și cred că nici mie nu mi-ar fi ușor să-mi vărs sufletul decât unor oameni în care am căpătat încredere.  Și este normal să fie așa. Pe cât sunt de extrovertită, să știți dragelor că una din lecțiile grele pe care am fost forțată să le învăț, este să nu ofer aceeași vulnerabilitate tuturor celor cu care vorbesc. Poate că îți pare pueril. Este. Zic și eu asta, acum după decenii de greșeli ce m-au costat pe mine și pe cei din jur pe care uneori i-am dărâmat prin „sinceritatea” și felul meu deschis de a fi. Tu poate că nu te-ai confruntat la același nivel ca mine cu această problemă. Ferice de tine că ai învățat din pripă.  Am făcut o mică introducere să pot aborda subiectul rugăciunii adânci ce se află în inima noastră. Da, nu putem împărtăși decât celor mai apropiați. Dar totuși Domnului Îi spunem asta zi de zi. Ți-ai făcut până acum o analiză a felului în care te...

  Perioada aceasta de Advent citeam despre atributele Domnului cărora uneori ajungem să le uităm cu adevărat semnificația.  Și am primit o provocare să găsim o listă de atribute ale Domnului. Așa că am hotărât să aduc ceea ce mi-a descoperit Duhul Sfânt aici, să vă pot încuraja și motiva și pe voi. El este Dumnezeu. Nu are nici o asemănare cu omul. În El nu există umbră de schimbare. „Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce Se numește «Eu sunt» m-a trimis la voi.’” (Exodul 3:14). Acesta este poate unul dintre cele mai importante atribute pe care să ni-L amintim când avem impresia că El este ca noi. El este Sfânt. Separat de tot ce este în lumea aceasta. În El nu există nici urmă de pată. El este Perfect. „Sfânt , sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3). Isaia ne spune în capitolul 6 despre cum îngerii chiar acum Îi laudă Numele neîncetat. Cât de conștiente s...

Weekend-ul trecut am avut harul să aprofundez mai mult epistola lui Pavel către Galateni. În timp ce urmăream firul scrisorii mi-a rămas mintea setată pe expresia „Ava” , adică Tată. Cine rostește aceste cuvinte? Așa cum regăsim în text , Duhul Sfânt este Cel care face sufletul nostru să strige după Dumnezeu. De ce face asta? Pentru că arată dependența noastră de El. Fără de El așa cum citim în Ioan 15 „nu putem face nimic”. Dar prin El suntem mai „mult decât biruitoare” (Romani 8:37) Dar trebuie să alegem să credem asta. Altfel Domnul ne va da pe față cine suntem fără El dar și cât de biruitoare suntem prin El atunci când Îl lăsăm să ne conducă viețile fără rezerve. În timp ce reflectam la notițele din Galateni , Duhul Sfânt a pus în mine gândul că suntem atât de efemere și totuși atât de mult prețuim viața pe care o avem mai mult decât prezența Sa. Ne legăm atât de ușor inima de experiențe din care doar ar trebui să învățăm. Alegem să ne plângem de milă pentru fiecare lipsă de răspun...

  „Visele nu costă”, așa se zice. Da, nu necesită bani dar presupun: gânduri, emoții, sentimente și speranțe irosite. Visele dor. Visele pot fi doar iluzii deșarte. Visele se pot transforma în mari dezamăgiri.  Toate visăm. Și a nu visa este ca și cum am fi private de aer. Fiecare dintre noi am trecut la un moment dat printr-o mare dezamăgire, pe plan familial, sentimental și/sau profesional.  Știți cum este. Să crezi, să speri și deodată să se năruie tot. Să îți fie mintea plină de întrebări, și să nu primești niciun răspuns. Și să trebuiască să trăiești în tăcere. Fără să exprimi durerea provocată de acea situație și să o strigi.  Ai trecut pe aici, nu?  Și eu...  O dezamăgire pe care nu o poți prevedea pentru că nimic nu îți lasă impresia că ar veni, este greu de gestionat. Dar ce ai făcut atunci?  Ce am făcut eu? Am plâns. Am plâns pe genunchi. De la cine puteam să cer ajutor? Cine putea să înțeleagă inima mea plină de întrebări fără răspuns, de tr...