Când un țel bun devine idol

De trei luni de zile mă lupt cu mine, cu cei din jurul meu și chiar cu soțul meu să exprim cât de bun este țelul după care tânjesc să fie împlinit.

Este clar că dacă se putea prin putere omenească nu mai aducea atâta frustrare. Însă doar Dumnezeu poate face să devină realitate. 

A ajuns un gând obsesiv că trebuie să încep cursul de germană. Doar că el tot întârzie să apară. 

Contează și ținta pe care o avem, dar cât de important este parcursul până acolo. 

Vedem astfel dacă drumul ne-a clădit o relație mai puternică cu Hristos și apoi cu cei din jur sau din contră.

Până la urmă un curs de germană este un țel bun. Îmi doresc să învăț limba pentru că să mă pot descurca aici, pentru că îmi dă o stare de libertate, pentru că îmi dă o ocupație pe care o simt o imensă provocare.

Dar ce facem atunci când țelul nostru bun devine un idol?

Ai avut vreun astfel de țel care până la urmă a devenit o obsesie pentru tine? Și în loc să te împlinească te-a controlat?

Sau poate știi povestea cuiva în situația asta... 

Eu nu mi-am dat seama când cursul de germană (obținerea lui de la stat) a devenit idolul meu.

Și cum te poți simți liberă și fericită în fața unui idol?

Idolul te obligă să i te închini. Și după cum știm (noi cele într-o relație cu Hristos) doar înaintea lui Dumnezeu avem voie să ne închinăm. El este Singurul care merită închinarea noastră.

Dar când facem din ceva sau cineva un idol... Ne redirecționăm închinarea asupra acelui lucru sau persoane.

Nu poți fi fericită atâta timp cât îi întorci spatele lui Dumnezeu... 

Asta faci când te închini unui idol. Și închinarea nu este un semn al crucii. Ci mai degrabă timp oferit, gânduri, bani cheltuiți, discuții stârnite să-ți aperi idolul... Doar să poți să fii mai aproape de el.

Pare poate prea puternică analogia însă chiar așa este.

Dacă ne dă Domnul un duh de pace și un puzzle care bucată cu bucată se așază, să luăm seama.

Eu deunăzi am avut revelația motivului din spatele marelui meu țel obsesiv pentru care am fost în stare 3 luni să mă sacrific, să plâng, să mă plâng, să mă supăr.

Când un țel bun devine idol? Când contează mai mult decât orice.

Trei luni de zile am crezut că împlinind-mi țelul voi căpăta liniște și voi fericită, împlinită și lucrurile se vor așeza de la sine.

Și acum când cel puțin pare că sunt la câțiva pași distanță de a fi realizat țelul meu, îmi dau seama că am pierdut trei luni (punând pe pauză ce trebuia trăit sau am dat "skip" prezentului concentrandu-mă pe viitor).

Și nu viitorul era important ci clipa aceea să fie trăită cu scop și să mă bucur de ea. 

Tot cu gândul la "idolul" meu am uitat să mă mai bucur de procesul în care am intrat cu soțul meu.

Pe tine ce te împlinește acum? Pentru ce te lupți să atingi perioada asta?

Te bucuri de procesul în care ești acum? Vezi Mâna Domnului cum te prelucrează?

Sau te-ai prins așa de tare de țelul tău încât ai uitat de prezent și ai trăit numai pentru viitor?

Eu simt că am pierdut scopul... Urmând-mi țelul.

Domnul să ne binecuvânteze și să ne călăuzească pe fiecare.

Nu este greșit să ai țeluri însă nu le da mână liberă să te controleze.

"Să nu ai alți dumnezei afară de Mine" .Exodul 20:3