Ele pot crea un peisaj deosebit și să ne fie de ajutor însă doar în cadrul destinat lor.
E minunat să vezi marea învolburată, oceanul lin, un râu cristalin ...
Dar atunci când apele ies din locul pentru care au fost create ele fac ravagii. Tot așa și pământul este un loc minunat pentru care piciorul omului ar face orice să îl poată explora. Dar atunci când apar cutremurele, alunecările ... totul iese de sub control și nu mai poate fi frumos. Devine dezastruos.
Când mă gândesc la aer. Dumnezeu a lăsat exact cantitatea necesară de oxigen de care avem nevoie să putem respira, nici mai mult, nici mai puțin. Observăm când soarele arde în timpul verii mai tare că aerul devine irespirabil și căutăm diverse metode prin care să ne luăm necesarul de oxigen să putem trage aer în plămâni.
Însă de departe focul devine catastrofal atunci când nu este la locul lui.
Avem nevoie de foc să ne putem încălzi, să putem găti, ba chiar să creeze un cadru relaxant.
Nu știi de ce dar pe unii oameni să privească flăcările îi relaxează.
Într-adevăr iarna la gura șemineului se creează o atmosferă feerică când stai ghemuită cu o cană de ceai aburind.
Dar focul este minunat când este aprins în sobă/șemineu, într-o seară de tabără în auzul chitarei nu și atunci când se extinde și aprinde împrejurimile.
Ce vreau să punctez?
Știți că de fiecare dată încerc să fac o analogie cu viața de credință.
Azi aș vrea să poposim puțin la gura sobei (da știu că mai e până la iarnă însă haideți să vizualizăm) să privim cât de fain pocnesc lemnele și căldura pe care o degajă și ne încălzește.
Devine relaxant, ne ajută să ne putem odihni, e plăcut ...
Însă dacă doar o scânteie a sărit din sobă pe covorașul pufos din fața ei... poate crea o mare pagubă.
Tot așa e și în viața de credință. Când focul lăsat de Dumnezeu stă în locul destinat lui, totul se desfășoară în parametri normali.
Fiecare avem focul nostru. De obicei focul este asociat dorințelor/plăcerilor. Când ele sunt stăpânite în șemineu ne putem bucura de rezultat dar când o scânteie a sărit de la locul ei se poate ruina tot.
Cum putem păstra focul în șemineu? Avem grijă să îl alimentăm cu rugăciune, Cuvânt, post, slujire, părtășie cu biserica, cu credință, nădejde și putere de așteptare să vedem la final rezultatul.
Când alegem să scoatem focul din șemineu și încercăm să îl punem într-un spațiu deschis vom aprinde toată zona.
Fiecare am văzut cum focul face ravagii dacă nu e supravegheat. Ba mai mult nici nu reușim uneori să îl controlăm.
Însă pe cât ține de noi, să ne păstrăm focul în șemineu alimentându-l cu ceea ce este sănătos și necesar să ne dea căldură, să creeze atmosferă și să ne relaxeze.
Dacă ai scos focul din soba vieții tale (inimă, minte, trup) și te-ai fript sau poate că pagubele au fost mai mari. E o șansă să-ți fie oblojite rănile. Să primești balsam vindecător și să îți fie regenerată mintea, inima, trupul.
Da este o veste minunată pentru noi. Poate că din neveghere, sau curiozitate, răzvrătire sau nerăbdare și focul tău a rănit inima ta, sau poate chiar îți pare imposibil de remediat.
Cu pocăință sinceră, credință în Isus mărturisindu-I Lui păcatul tău poți căpăta iertare. Mintea, inima, trupul tău pot căpăta eliberare, vindecare prin Sângele Domnului Isus.
Crezi?
Un foc nestingherit îți poate ruina credința, nădejdea și pacea. Dar Isus poate restaura atunci când ne recunoaștem păcatul și nevoia disperată de regenerare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Comentarii
Trimiteți un comentariu