Cum să mă iubesc?

 

Domnul Isus prin aducerea în ființă a Noului Legământ a cumulat toate poruncile Vechiului Testament într-una singură pe care o știm cu toții, fie evanghelici, fie neevanghelici. 

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Matei 22:37‭-‬39 ‬‬‬

Cele două se întrepătrund, nu pot fi despărțite una de cealaltă făcând referire la iubirea pe verticală față de Dumnezeu, Creatorul, Stăpânul, Tatăl și iubirea pe orizontală – iubirea pe care o primim să o și oferim celor din jur.

Această poruncă atât de bine cunoscută a creat multă controversă de-a lungul veacurilor. De multe ori ne-am eschivat lipsa noastră de dragoste prin faptul că nu putem iubi pe aproapele nostru întrucât trebuie mai întâi să ne iubim pe noi însene. Este atât de șireată capcana vrăjmașului. 

Cum să iubesc dacă nu mă iubesc? De câte ori am auzit aceste cuvinte și pur și simplu le combăteam replicând: „Niciun om nu poate să spună că nu se iubește pe el însuși”. Și încheiam subiectul. 

Însă deunăzi am auzit un podcast care mi-a ridicat mingea la fileu. Am început să înțeleg din punct de vedere psihologic conceptul de iubire de sine și apoi în timp ce mă rugam și meditam la informația cea nouă, Duhul Sfânt mi-a adus înainte o percepție diferită despre iubirea de sine cât și un mod de aplicare a ei.

Mă simțeam dezarmată cum căpătau lucrurile sens. Începea în sfârșit să se risipească confuzia. 

Ce înseamnă să-mi iubesc aproapele ca pe mine însămi? Mă iubesc pe mine însămi? Trebuie să învăț să mă iubesc să pot iubi? Sau mă iubesc oare prea mult? Îmi veneau toate întrebările astea în minte și parcă începeau să capete un înțeles.

De mică am tot auzit că nu iubim aproapele doar pentru că suntem prea pline de noi. Și nu avea nici urmă de loc în mintea mea ideea că nu mă iubesc suficient încât să pot iubi.

Mereu m-am considerat o persoană prietenoasă și as spune care pune tot sufletul într-o relație. De-a lungul anilor am văzut că modul acesta de abordare mi-a adus numai dezamăgire și suferință. Am început să cred că a arăta iubire deja numai este o virtute ci un mare dezavantaj. 

Și totuși porunca Domnului Isus este să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Cum să fac asta? De altfel cred că este întrebarea majorității. Și parcă și aud răspunsul.

„pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat”. Romani 5:5 Deci dacă suntem ale Domnului, prin Duhul Sfânt am primit și dragoste, dragoste care se manifestă pe orizontală, iubindu-ne semenii.

Atunci de ce atragem în viețile noastre de multe ori persoane care ne provoacă multă sau numai suferință? Am auzit o idee care mi-a rămas în minte. „Nu atragem ce vrem, ci atragem ceea ce suntem”. 

Dacă nu știu să iubesc este pentru că mă iubesc pe mine în mod egoist și distructiv. Ce vreau să spun cu asta? Problema nu este că nu avem iubire față de noi însene ci faptul că ne iubim dar în mod egocentrist – ceea ce ne dorim, plăcerile noastre, visurile noastre nu vin din Dumnezeu, Sursa vieții ci de multe ori vin din firea noastră pământească care ne duce la autodistrugere. Alegem și atragem ceea ce suntem. Dacă nu putem să ne privim prin prisma lui Dumnezeu – „Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalmul 139:14 Atunci este inevitabil să nu ajungem în punctul în care să ne întrebăm: Cum să mă iubesc? 

Cred că ceea ce Domnul Isus spune în această poruncă reprezintă o cauză – efect. Dacă înțeleg cât preț am în ochii Domnului care m-a țesut în pântecele mamei, care îmi știe toate zilele înainte să fi fost vreuna dintre ele atunci voi putea să mă prețuiesc și să nu permit în mod deliberat acces oamenilor care nu se văd încă prin ochii Domnului, prețioși. Pentru că voi căuta împlinirea în și prin om, prin relații și voi accepta aproape orice din teama de a nu fi respinsă. Voi începe să cred minciuna vrăjmașului că sunt defectă și că trebuie să mă schimb să pot fi acceptată și iubită pentru cine sunt. (Nu exclud faptul că avem nevoie de multe schimbări de-a lungul vieții, că suntem în proces dar atunci când nu îți cunoști identitatea și ce preț a plătit Isus pentru tine vei considera că doar tu porți vină pentru nefericirea persoanei respective și a ta proprie). Și da purtăm vină pentru nefericirea noastră dar nu putem să lâncezim în mâlul vinei. 

Poate că nu sunt lucruri revelatorii pentru tine acum. Sau poate că abia acum fac click și în viața ta și descoperi că acesta e punctul 0 și nu mai poți merge în aceeași direcție.

Cum să mă iubesc? Iubindu-L pe Domnul cunosc Cine este, ce a făcut pentru mine și cât preț am pentru El și nu voi putea să nu înțeleg că nu pot permite oamenilor fără aceeași direcție ca a mea să mă trateze ca pe un gunoi, când eu sunt prețioasă pentru Domnul. 

Iubirea, respectul, atenția, timpul tău sunt resurse pe care nu le mai poți recupera o dată investite în omul nepotrivit. 

Deși direcția podcastului nu era una cristocentrică cred Duhul Domnului mi-a schimbat macazul și mi-a arătat și cine sunt, unde am greșit, și cum pot să schimb gândurile, atitudinea, acțiunile și rezultatele în viitorul apropiat.

Putem să iubim aproapele dacă ne prețuim prin ochii lui Dumnezeu, nu în mod egoist.

Fiți binecuvântate.