Pansament spiritual

 

Oridecâte ori ne rănim, dacă rana este una superficială și nu necesită observația medicului, ne tratăm singure cu un pansament.

Ești de acord cu mine? Mă gândeam acum la noi fetele atunci când ne luăm pantofi noi și îi purtăm o zi întreagă și ajungem desculțe acasă.

Cred și tu cunoști scenariul acesta. Atunci când o rană apare de obicei avem un pansament la noi și imediat îl aplicăm. Dar pansamentul poate fi total nefolositor dacă nu acoperă rana, nu atenuează durerea și nu ajută în procesul de vindecare.

Extrapolând această imagine vieților noastre de credință, ce rol poate avea un pansament peste o rană sufletească? Poate el să o acopere? Să atenueze durerea și ajută el în procesul de vindecare așa cum un pansament ce conține tratament poate rezolva o rană fizică?

Gândul acesta m-a acaparat în ultima vreme și încerc să descopăr răspunsul.

Cred că nu poate fi niciun semn de comparație între rana fizică și cea sufletească. Fizic, rana poate fi tratată într-o anumită măsură (dacă nu este gravă) și poate ajunge la vindecare. Dar sufletește? Poți să aplici un pansament? Palpabil nu. Dar inima noastră găsește tot felul de lucruri și oameni de care să se alipească în speranța că vor acoperi rana (produsă din exterior sau din interior), că pot atenua durerea resimțită...  și că vor grăbi cumva procesul de vindecare. 

Ai încercat și tu asta? Nu este ușor să recunoaștem atunci când inima ni se leagă de oameni și lucruri care nu pot face mai mult decât să ne asculte și rareori să ne poată ajuta în rezolvarea problemei. Și totuși cu disperare atunci când durerea-i mare, căutăm putere, ajutor, nădejde la om, și nu la Hristos.

Omul este palpabil, îl vedem, îl auzim, îi vedem reacțiile, uneori ne spune ceea ce ne dorim să auzim și pare că grăbește vindecarea. Oare este așa? 

Nu minimalizez importanța relațiilor duhovnicești în viețile noastre (a femeilor mai mature spiritual care nu pot fi un sprijin în momente de grea cumpănă). Ci eu mă refer la acele relații și oameni pe care ne propunem să îi vedem oamenii potriviți la locul potrivit, deși știm că Singurul în măsură să intervină și pentru a curăța, pansa, lega rana și pentru o vindeca este doar Domnul Isus.

Isus este, dacă îi putem spune așa acel pansament spiritual. 

Un om poate fi asemenea unui plasture nepotrivit, fără medicament în compoziție, fără capacitate de a atenua presarea rănii. Poate da doar impresia unei bune dispoziții, a unei false uitări despre problemă, poate deveni aliat în a ne susține cauza nerezolvării problemei la timp. Dar nu poate reduce durerea, doar o poate amăgi pentru câtva timp că nu mai este. Nu poate aduce vindecarea, pentru că doar Hristos este Medicul sufletelor noastre.

El ne spune să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, să ne încredem în El și El va lucra, să facem din El desfătarea inimilor noastre și apoi vom ști să ne rugăm după voia Lui. 

Îmi spun mie aceste lucruri și vă spun și vouă celor care vă luați din timp să citiți aceste gânduri.

Domnul Isus este Medicul nostru, nu un pansament pentru sufletele noastre. El poate turna balsam vindecător peste rănile noastre sufletești și să ne restaureze. Credem asta?

Doamne dă-ne Tu și voința și înfăptuirea! Amin.