Pocăință în izolare

Chiar dacă pare că timpul destinat acestui articol a trecut, cred totuși că nu este prea târziu să abordez subiectul.

La începutul perioadei de izolare la domiciliu toate serviciile bisericii noastre s-au transferat în mediul online. Dacă nu ne mai puteam vedea asta nu însemna că pierdeam legătura unii cu ceilalți. Și mai ales să pierdem mesajul Domnului săptămânal din Cuvânt vestit prin unul din pastorii bisericii.

Una din predici a atins acest subiect al pocăinței. Cred că toate defapt ating acest subiect. 

Dacă suntem izolate de biserică, de frații în credință pentru o vreme, (pe atunci nu știam exact pentru cât timp) asta nu înseamnă că trebuie să ne izolăm și de Isus. Izolarea socială nu aduce după ea și izolare spirituală. 

Poate că v-ați confruntat cu asta? Am auzit, citit mărturii ale oamenilor din timpul în care stăteau în case, cu ce se confruntau și cum făceau față. Dar am descoperit și poveștile unora dintre cei ieșiți din perioada asta mai tari, mai sensibili la șoapta Duhului Sfânt , mai plini de râvnă. După mari lupte, încercări, lovituri, căderi și ridicări.

Nu știu cu ce te-ai confruntat tu? Poate erai mai obișnuită să stai în casă și asta nu a schimbat mult mersul vieții tale. Sau poate că te-a dat peste cap cu totul, pentru că ești activă și nu îți puteai imagina 2 luni în casă. Sau poate că ai intrat cu gânduri mari să te apropii mai mult de Domnul acum cât situația te presează să ai timp destul. Ai reușit?

Multe dintre noi, cei care Îl cunoaștem pe Domnul am înțeles prin Duhul Lui că situația această de criză este să ne trezească din somnul în care ne aflăm ca indivizi și biserici. Am luat decizii radicale să slujim cum nu am făcut-o când nimic nu ne împiedica. Să citim Cuvântul și să îl aprofundăm pentru că avem timp. Să ne rugăm cu stăruință și să mijlocim pentru lumea aceasta. Dar mai ales pentru noi. Am făcut asta?

Nu acuz pe nimeni. Sunt doar întrebări de cercetare și de reflecție. Pentru mine în primul rând și pentru toate cele care citiți aceste gânduri ale mele. 

Ne-am izolat social pentru că am fost obligați de autorități. Dar am devenit la fel de izolate și spiritual? Cât de mult am aplicat ce spune David:  „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!  Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” Psalmul 139:23‭-‬24. Ne-am lăsat cercetate și cunoscute de Domnul? I-am permis și cerut chiar să ne încerce credința și să ne arate gândurile? Pe ce cale ne-am aflat la începutul perioadei de izolare? Și unde suntem acum? Suntem pe o cale rea? Ne-a adus El pe calea veșniciei? ‬

Cu ce ne-a schimbat perioada asta? Dar stați că încă nu s-a terminat. V-ați gândit că dacă sunteți păzite este meritul Domnului? „Bunătatea Domnului ne îndeamnă la pocăință”  Ai cumva tendința de a spune, "Unde vezi tu bunătate"? Îți răspund. În faptul că mai avem ziua de azi, că suntem sănătoase, că simțurile nu ne-au lăsat și că încă putem să mai trimitem un mesaj de încurajare cuiva. Că încă putem suna pe cineva de la biserică și să întrebăm cum putem ajuta? Că ne putem ruga la telefon cu el/ea. Că putem face piața pentru vecini. Asta este bunătate care mă îndeamnă la pocăință. 

Pocăință în izolare.

Vino la Isus acum. Acolo unde ești. Pocăiește-te! Și roagă-L să nu-ți lase inima pe calea cea rea ci să o aducă pe calea veșniciei. 

Încă mai poți schimba ceva. Încă mai este timp. Nu îl pierde. Nu te izola și să îți plângi de milă. Ieși din confort și slujește! Acesta este modul cel mai sigur de schimbare al inimii tale. 

Nu te izola de Isus!