Treceți la conținutul principal

Azi nu este despre mine

         



Nu știu cât de pricepute sunteți la reținerea datelor. Mie însă mi-a dat Domnul darul acesta să le memorez. Se știa despre mine de când eram mică că țin minte cele mai mici detalii. Chiar și cum erau îmbrăcați oamenii în ziua respectivă. Poate că au exagerat ei, dar de amintit îmi aminteam destule lucruri.
Ei bine, pentru mine până în acest moment există 3 date importante pe care le păstrez în inima mea. 
Prima este cea în care îmi celebrez ziua de naștere, cea de-a doua ziua renașterii mele (botezului) iar cea de-a treia este cea în care Duhul Domnului m-a călăuzit spre a mă "Pune Deoparte" pentru El.
Azi nu este despre mine. Este despre El. Cel care a îngăduit și pentru mine o renaștere (spirituală). Cel care mi-a schimbat cursul vieții prin decizia botezului. Da, despre ziua aceasta este vorba. 
Ziua de 29 mai pentru mine a însemnat momentul public al recunoașterii că Isus este cu adevărat "Fiul lui Dumnezeu, și Domnul și Mântuitorul meu personal." O zi în care am murit față de mine însămi, și am înviat la o viață nouă pentru Hristos. 
Azi sunt 15 ani de atunci. 15 ani lungi. 15 ani de imensă credincioșie. 15 ani de har pe care nu l-am meritat și nu îl voi merita. 15 ani de dragoste în care m-a purtat pas cu pas. 15 ani de îndelungă răbdare. Au fost multe momente/perioade grele de coborâșuri în care mă gândeam... ,'De ce am ales să îmi predau Lui viața?' Pentru că nu părea să se fi schimbat așa cum mă așteptam. Oo, dar acestea erau gânduri strecurate de Vrăjmaș în mintea mea ca să mă clatine și să mă dărâme. Pentru că acesta este scopul lui.
15 ani în care am fost pe culmi, și apoi brusc în văi adânci dar unde niciodată nu m-am găsit singură. Isus a fost mereu cu mine. 15 ani de încercări pe care nu credeam că este chip să le pot depăși cu suferință, lacrimi, fără nădejde pentru că alegeam să mă uit la mine nu la El. 15 ani în care am fost ridicată de Mâna Lui tare. Am fost pusă din nou pe Stâncă și am pășit fără să-mi vatăme tălpile picioarelor. 15 ani în care El mi-a crescut credința și m-a învățat lecții grele. Am meritat? Nu. Ce am făcut să merit atâta har? 
15 ani plini, lungi, grei, de neuitat, minunați, ce merită celebrați azi. 
Azi nu este despre mine. Eu nu am făcut nimic prin forțele mele să ajung aici. Este doar despre El. Dacă nu îmi dăruia zilnic mila și harul Lui nu ajungeam în punctul acesta.
Nu știu unde te afli tu în călătoria spre adevărata casă dar vreau să îți spun că nicio clipă oricât de dificilă și deznădăjduită ar fi nu merită să renunți la Isus. El te va purta pe Brațe și în văile adânci ale tristeții, dezamăgirii, lacrimilor și poate morții. El te va ridica mai sus decât ai fost înainte. El nu este om. Nu Își ia pauze din a te susține, din a-ți vorbi, din a te cerceta, a te întări. El nu obosește. Nu 'doarme niciodată.' Ochii Lui veghează peste tine 'zi și noapte.' Brațele Lui sunt gata să te cuprindă în orice clipă. Viața ta este scumpă înaintea Lui. Oricât de greu îți pare să înțelegi, tu 'ești prețioasă  pentru El,' și 'te iubește cu o iubire veșnică. '
"Bunătatea Lui te îndeamnă la pocăință. Harul Lui încă nu a ajung la capăt față de tine. " Nu este nici un păcat pe care dacă I-l mărturisești și El să nu ți-l poată ierta. 
Ești iubită cum nimeni nu te va putea iubi în lumea asta. Ești iubită de Tata așa cum Își iubește Propriul Fiu. Dumnezeu nu are mai multe măsuri de a iubi.  Ești purtată pe Brațe puternice zi de zi. 
Privește la El. Încrede-te în El. Adu-ți aminte ce a lucrat până acum pentru tine. 'Credincioșia Lui este atât de mare. Bunătățile Lui se înnoiesc în fiecare dimineață.' Caută-L. Cunoaște-L. Gustă și vezi ce bun este El. Hrănește-te din Cuvântul Lui și golește-te de tine să prindă El chip în tine. 
O viață 'pusă deoparte' pentru El merită din plin orice sacrificiu. El a făcut totul pentru mine. Azi este despre El , nu despre mine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când păcătoșii spun "Da"

  O nouă carte. Un alt registru dar cu siguranță de mare folos. „Când păcătoșii spun Da”.  Descoperă puterea Evangheliei pentru căsnicie. Aceasta este prima recenzie a unei cărți despre căsătorie pe care am citit-o. „Cartea aceasta vă va ajuta să priviți iarăși în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu întrucât relația voastră nu este perfectă.” Paul D. Tripp. Este împărțită în 10 capitole și este scrisă de Dave Harvey.  Cum știm că această căsnicie va dura? Pentru că este dedicată lui Dumnezeu care va face să funcționeze. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu aceea va determina calitatea căsniciei noastre. Autorul prezintă în primul capitol 3 dintre cele mai importante componente ale unei teologii solide biblice în căsnicie. Biblia este temelia căsniciei. Căsniciile întemeiate pe adevăr sunt în mod inevitabil centrate pe Hristos. Evanghelia este izvorul căsniciei- Evanghelia explică problema noastră cea mai evidentă, păcatul. Gloria lui Dumnezeu este ținta căsniciei. Căsnicia nu d...

Oare n-ar trebui să mă rog pentru ei?

   Scriu acum în timp ce aștept să plec de la o filmare de mai bine de 13 ore … suntem foarte obosiți și ne dorim să ajungem dimineață la biserică (întrucât nu suntem în oraș).  Poate ca te întrebi care e de fapt problema mea, ca nu suntem singurii obosiți dupa 13 ore de muncă și stat în picioare . 🦶🏻🦶🏻 Nu doar despre asta e vorba, ci despre faptul că abia aștept să plec întrucât simt ca îmi murdărește sufletul… la ce mă refer?  Simt cum dușmanul mă îndeamnă să reacționez în mod lumesc , de exemplu sa fredonez melodii ce îmi plac sau în extrema cealaltă care deși pare bună în esență e tot păcat 😕 Adică, mă enervez foarte tare când văd oamenii în stare de ebrietate care dansează frenetic și care ne dau peste camere în timp ce le filmăm așa zisa distracție .  Nu știu dacă de când am participat prima oară la o nuntă necreștină am prins groază de nunți sau mai devreme … dar mă declar ca nu sunt o pasionată de nunți . M-aș lipsi de asta într-o clipeala daca nu a...

Ce are în comun Brandingul personal și viața de credință?

Știți cum apare inspirația? Când te aștepți mai puțin …  Cel puțin așa este în cazul meu . În miez de noapte discutam cu soțul meu (și rareori îl prind gata să asculte sau să vorbească nocturn ca mine) însă mă bucur că subiectul a avut impact și ne-a ținut si treji și mi-a dat și mie inspirație să scriu aici.  Întrucât în ultima perioadă mult din viața mea este impactată de studiu (tot învăț și germană și alte abilități pentru a-mi dezvolta propriul business) aici a mers asocierea /analogia din titlu.  Ce legătură e între Branding Personal și viața de credință?  Hai să îți spun ce am înțeles ..  Un viitor expert își dorește pe domeniul lui să se facă cunoscut audienței lui ca om , ca mai apoi să poată câștiga încrederea acestuia și să îi poată vinde produsul sau serviciile lui .  Și cred că acum ești și mai nedumerită .. ce legătură are…? Pentru ca un să cumpere de la tine trebuie tu să crezi în ceea ce promovezi și vinzi (produs sau serviciul) să fie de aj...