În ultima perioadă simt cum toate se așază ca un puzzle în viața mea. Fiecare discuție, întâlnire, persoană, podcast, articol citit, predică ascultată...
Nu pot decât să spun: Mulțumesc Isus!
O vreme nu vedeam în marea de piese, cum vreuna să se potrivească cu alta, cu atât mai puțin să încep să disting aproape o imagine clară.
Nu am niciun merit. Este doar Har.
Ieri am ascultat un mesaj biblic care necesita notițe serioase.
Voi încerca să nu vă încarc cu prea multă informație. Încerc să surprind esența. Știm un lucru sigur răspunsul tuturor întrebărilor noastre a fost, este și va rămâne Isus. Dar parcă uneori simțim nevoia de mai multe explicații, sau exemple.
Haideți să renunțăm la pretexte! Sună a poruncă dar este mai degrabă o rugăminte pentru inimile noastre.
Ce sunt pretextele? Motive invocate care ascund motivele reale pe care le gândim, simțim.
Nu te întreb dacă te-ai folosit de pretexte măcar o dată în viața ta, pentru că nu este nimeni să nu picat acest test. Bineînțeles, în afară de Domnul Isus. Noi, oamenii una gândim și alta spunem.
Ce ne împiedică să fim sinceri pe deplin?
Teama, rușinea, respingerea, lipsa de încredere, reproșurile.
Se pare că aceste simțăminte se ascund în spatele pretextelor noastre.
Dar haideți să vorbim mai coerent. De ce rușine? Pentru că nu ne dorim să fim catalogate în vreun mod negativ, așa că preferăm să evităm persoane, situații care ne-ar putea cauza rușine. Dacă de exemplu, știm că am păcătuit și deja ne este rușine de ceea ce am făcut, alegem deseori să evităm să ne mărturisim păcatele unele altora. Aici intervine și teama, teama de judecată pentru ceea ce am greșit. Teama că nu vom fi acceptate de acum înainte, că nu vom mai fi iubite, apreciate. Te-ai confruntat și tu în momentele de slăbiciune cu teamă și rușine?
Tot aici intervine și respingerea. Nu ar fi destul că abia ne acceptăm și purtăm vina, cum să mai avem curajul să ne expunem în fața celorlalți, să ne respingă și ei?
Bineînțeles că ne lipsește încrederea în omul căruia îi mărturisim păcatul, ba chiar în noi însene dar adesea problema cea mai pregnantă este lipsa de încredere în puterea Sângelui lui Hristos care a plătit și pentru păcatul acela.
Ai trecut pe aici, nu?
Cum să faci față la asemenea stări lăuntrice și să nu găsești diferite pretexte „potrivite” fiecăreia?
Uneori nici măcar nu ne străduim să ne luptăm cu temerile, respingerea, lipsa de încredere, reproșurile.
Pur și simplu găsim tot felul de pretexte să scăpăm de situația aceea.
Cele mai răspândite pretexte sunt: „Nu am timp”, „Nu pot”
De câte ori săptămâna asta ai folosit aceste două scuze?
Ce se ascunde în spatele lui: "Nu am timp"? Când vine vorba de a fi refuzate, imediat ne dorim să aflăm realul motiv, însă când noi suntem cele care refuzăm nu ne mai grăbim atât de tare, nu- i așa?
Nu am timp de fapt înseamnă că vrem să recunoaștem sau nu, „Nu îmi pasă” de ce îmi spui, de persoana ta, nu am sentimente pentru tine. Te rog să nu mă deranjezi".
Dur, nu?
"Nu pot", arată la rându-i nepăsare, aș spune complacere în situația respectivă. Nu pot oprește evoluția. Nu pot ne adâncește în mediocritate.
Mă tot gândesc la versetul acela, că trebuie să fim cap și nu coadă. Suntem create să țintim spre excelență. Tot ce facem să fie făcut de cea mai bună calitate, să aducem un plus valoare și să împrăștiem mireasma lui Hristos peste tot. Atunci când spunem: "Nu pot" - ne declarăm învinse. Nu privim la Hristos, la puterea Lui ci la slăbiciunile noastre, pe care ar trebui să le antrenăm zilnic să devenim puternice.
Avem două opțiuni: să fim curajoase și să ne apucăm de treabă atunci când ni se cere dar mai ales din proprie inițiativă când vedem o nevoie. Sau să fim lașe, ignorând nevoia, posibilitatea de a ajuta spunând că nu este responsabilitatea noastră.
Tu ce fel alegi să fii?
Pretextele noastre maschează de fapt o lipsă de determinare.
Până la urmă de la ce pleacă totul? De la faptul că ne mințim pe noi însene (adică reorganizăm lucrurile exterioare prin prisma celor interioare). Diseminăm adevărul (îl tocăm până nu mai știm care era). Rănile, traumele, amintirile ne distorsionează adesea adevărul.
Am descoperit cauzele. Dar ce este de făcut?
„Dumnezeu peste rănile pe care ți le-au făcut alții, peste reproșuri, peste lipsa de încredere, peste frică, El te îmbracă cu jertfa lui Hristos (așa cum a procedat pentru Adam și Eva- primul sacrificiu care arăta spre Isus).
Dragostea și jertfirea schimbă, topesc, dau curaj, ridică!
Dragostea lui Dumnezeu ar trebui să creeze un comportament în noi - noi trebuie să ne înarmăm cu același tip de iubire.
Doamne, vindecă-ne de minciuna de sine!”.
Haideți să renunțăm la pretexte, acum că știm că provin din minciuna de sine, știm cauzele și știm și ce putem face. Cum ziceam, Isus este răspunsul.
Fiți binecuvântate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu