Însă nu am acceptat niciodată că un creștin poate folosi drept instrumente pentru creșterea sa spirituală, psihologia sau dezvoltarea personală. Aș fi blamat pe oricine mi-ar fi zis că un creștin are voie să facă asta.
Am ascultat însă multe predici, multe dezbateri dintre frați pastori creștini evanghelici, și am avut ocazia să cunosc un psihoterapeut creștin și pastor la o conferință în urmă cu câteva luni.
Și atunci m-am dus cu inima plină de prejudecăți și defensivă, însă cred că Duhul Domnului mi-a înmuiat-o. El a făcut să înțeleg că este nevoie și de psihologie să poți înțelege gândirea omului, mecanismele, și că dezvoltarea personală poate contribui la a-ți cunoaște darurile și a investi în ele. (daruri primite de la Dumnezeu).
Între timp descopeream un podcast creștin care se adresa generației tinere unde am cunoscut un tip chiar mai mic decât mine care era capabil să-mi dea lecții de viață. Nu-mi puteam opri lacrimile în timp ce îi ascultam povestea și simțeam cu fiecare cuvânt pe care îl rostea. I-am citit cartea încă cu reticență, mi-am zis că trebuie să iau de acolo doar ceea ce poate fi de folos.
Dar nu era destul să mă convingă un tip care nu era evanghelic că trebuie să mă iubesc pe mine însămi ca să pot să înțeleg ce înseamnă să fiu iubită și să pot oferi iubire la rândul meu. Îmi părea un "Așa Nu". Domnul Isus ne-a întruchipat toate poruncile într-una singură „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Am învățat mereu că problema mea e că mă iubesc prea mult și sunt prea egoistă să îmi pese de aproapele meu, nici pe departe că eu trebuie să învăț să mă iubesc pe mine în mod sănătos.
Însă tot în perioada aceea venise în viața mea o femeie faină, mereu cu un zâmbet molipsitor, părea lipsită de orice griji și mereu gata să mă ajute fără să aștepte ceva în schimb. Mi-a oferit o carte „Începe cu ce nu-ți place”. Eram curioasă (în ultima vreme citesc zilnic și nu făceam de cât să mai adaug ceva de calitate cunoștințelor mele). Și totuși poate un creștin să caute să se dezvolte personal? Îmi părea că e egocentrist și păcătos și că sigur e o problemă acolo. Însă mi-am dat voie să am inima un pic mai deschisă, m-am rugat și am cerut de la Domnul să iau doar ce e bun din carte.
Această femeie faină, mi-a devenit mentor în arta de a dobândi o atitudine entuziastă pentru orice mic lucru.
Tot ea mi-a explicat cum poate un creștin să folosească dezvoltarea personală fără să-și neglijeze relația cu Hristos care este Sursa la care suntem permanent conectate pentru Viață.
Îmi spunea că dezvoltarea personală are rolul de a mă ajuta să descopăr prin alți oameni darurile pe care le-am îngropat de mult în pământ și apoi cum să investesc în ele.
A început parcă să se facă lumină și pentru mine.
Nu mai părea ceea ce credeam că este. Dezvoltarea personală este și pentru creștini? Nu e un concept prin care vrăjmașul vrea să-mi ridic eul în slăvi?
Așa am crezut. Știu că există această capcană pentru toți aceia care nu știu că dacă Dumnezeu ar spune acum "Stop", inima nu ar mai bate și toate planurile s-ar duce pe apa sâmbetei.
Însă noi avem harul să știm că Isus ne ține și atunci când trecem prin perioade mai dificile, un instrument ca acesta ne poate ajuta să ne ridicăm și să mergem înainte.
Pentru mine a fost un "Click" pe care nu am crezut vreodată că îl pot accepta sau că îl pot implementa în viața mea.
Așa că acum conform propriei tale inimi îți poți răspunde? Este dezvoltarea personală un păcat?
Comentarii
Trimiteți un comentariu