Ajutor potrivit

Dumnezeu ne-a creat pe noi fetele și femeile ființe relaționale, „un vas mai slab”, cu menirea de a dărui „viață” biologică și spirituală. Suntem create după Chipul și Asemănarea Sfintei Treime. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Geneza 2:7 

„Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit (ezer kenegdo) pentru el.” Geneza 2:18 

Da, noi suntem fetelor, cele chemate să fim ajutorul potrivit fiecare pentru ce Adam i-a încredințat Domnul. Mă gândesc că aici contextul este cel al familiei, dar putem fi un ajutor potrivit și fără să avem un soț? 

Dacă nu vom fi binecuvântate să dăruim viață biologică asta ne va fura și binecuvântarea de a oferi viață spirituală?

De ani de zile pasajul acesta mi-a frământat mintea și inima... Voi putea fi ce a fost femeia chemată să fie dacă nu voi fi binecuvântată cu un soț?

Cum să fiu un ajutor potrivit dacă nu am un soț? Față de cine îmi pot manifesta acest rol?

De mică am citit prin cărțile creștine că primul exemplu masculin din viața unei fete este cine? Tatăl ei. Acolo unde nu este tatăl, poate bunicul, fratele, unchiul, sau dacă nu există o familie dar fata este creștină poate că pastorul va fi omul după care va privi cu admirație. Uneori poate că avem toate aceste figuri în viețile noastre dar provenim din familii dezorganizate și exemplul primit nu este cel care să ne dea aripi să zburăm.

Ajungem cumva să ne ratăm menirea de a fi ajutor potrivit prin faptul că nu avem cui să îi fim? Și apoi tânjim cele mai multe dintre noi să se împlinească în viețile noastre versetul acesta, „nu este bine ca omul să fie singur”. 

Ca fete suntem înzestrate de Domnul și cu capacitatea de a analiza, și uneori acest lucru devine defect.

Despicăm fiecare situație în zeci de bucăți până când descoperim că nici nu mai știm de la ce am pornit. Ne creem scenarii în minte și de multe ori emoțiile ne devin stăpân în loc să fie Duhul Sfânt.

Ne dorim să fim ajutor potrivit însă modul în care privim acest rol uneori nu este și cel pe care Domnul l-a destinat pentru noi. 

Bărbații își imaginează rolul nostru de multe ori dintr-o perspectivă greșită și uite așa ne pierdem în așteptări nerealiste unii față de alții și ne ratăm scopul pentru care am fost create. 

Cred că și tu la un moment dat te-ai simțit frustrată. Ți-ai dorit ca acum când ai un soț să îi fii un ajutor potrivit și uneori ai sfârșit în a fi un ghimpe chiar dacă nu ai intenționat acest lucru. Poate că te-ai străduit prea mult și nu ai fost înțeleasă sau poate că modul în care ai înțeles tu acest rol nu este cel lăsat de Domnul.

Dar chiar și tu, cea care nu ai un soț încă, rolul tău de ajutor potrivit, cere aceleași sacrificii. Să fii umărul care să vadă lacrimile prietenelor. Să fii urechea gata să asculte. Să fii mâinile care să ridice atunci când vezi pe cineva aproape la pământ. Să îmbraci pe cel gol. Să hrănești pe cel flămând. Să dai apă celui însetat.

Poate că pentru tine, lucrurile astea nu-ți sunt străine. Deja le faci cu dragă inimă fără să aștepți ceva în schimb. Dar poate că pentru unele dintre noi, care au așteptat un soț căruia să îi fie ajutor potrivit, aceste lucruri au lipsit. 

Nu e timp pierdut. Putem încă să reparăm ce am înțeles greșit.

Putem fi un ajutor potrivit, dacă nu mai așteptăm pe Adam, ci am fi atente la șoapta Duhului Sfânt care ne aduce omul pe care îl putem sluji.

Domnul să lucreze pentru fiecare să fim un ajutor potrivit.