Pusă Deoparte.

Ucenicia precede maturitatea în Hristos. Cele două sunt legate, nu se poate una fără cealaltă dacă vrem să fim cu adevărat creștine (urmașe ale lui Hristos). De mică am învățat despre ucenicie. Și cred că ilustrația și cuvântul cheie ce mi-a rămas în minte în ce privește această chemare, este „imitarea”. La ce mă refer? „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos”. 1 Corinteni 11:1 găsim spus de apostolul Pavel însă literal vorbind Noua Traducere a Bibliei surprinde esența „Fiți imitatorii mei”. Ce curaj a avut Pavel, acel fost Saul din Tars să poruncească practic acest lucru credincioșilor bisericii din Corint. Avem și noi acest curaj să spunem surorilor noastre de mai puțin timp în credință? Sau aceasta a fost doar chemarea lui Pavel și noi nu putem râvni la așa ceva? Adevărul este că mă tot gândesc de ceva timp. De ce nu suntem adevărate ucenice? Și de ce nu suntem acele femei mature în credință care să conducă pe alte fete la Hristos? Ce ne împiedică? Mă uit ...

„Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Oprire). Psalmul 32:3‭-‬4 ‬‬ Psalmul 32 – un psalm al lui David al mărturisirii, al cercetării, al recunoașterii autorității lui Dumnezeu în viața lui. Un psalm pe care de multe ori îl luăm cităm pe bucăți, bucățile care ne convin și care ne încurajează. În mod special versetul 8 „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta”. Ne place să fim sigure că Domnul ne va învăță și ne va arăta calea pe care să mergem, ne va sfătui și va avea privirea asupra fiecăreia dintre noi. Dar evităm să privim și la faptul că ne lasă să ne tânguim până ce ne pocăim de păcatele noastre. „căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)”. Recunosc că mi-este teamă să vorbesc despre profun...

  Știm femei pentru care obiecte precum inelul de logodnă și verigheta nu sunt doar accesorii ce le împodobesc ținutele. Sunt semne ale unui legământ de credincioșie dintre ele și soții lor. Inelul pus pe inelar este dovada angajamentului unui bărbat că dorește să îi fie credincios acelei femei până la moarte. Mai apoi arată că nu mai este disponibil, că a terminat cu burlăcia și că a hotărât să aibă o familie. Cu sau fără inelul de logodnă femeia știe intențiile acelui bărbat? Îi cunoaște dorința de angajament? Îi poate fi dovedită dragostea, afecțiunea, aprecierea lui doar față de ea? Accesoriul acesta care pentru unii bărbați presupune un mare efort financiar și originalitate, schimbă relația dintre cei doi dinainte? Poate un bărbat să nu iubească o femeie și să o ceară în căsătorie și apoi să apară și angajamentul împreună cu sentimentele? Gândindu-mă la această imagine ce credeți, poate un om care se consideră copil al lui Dumnezeu să respingă botezul în apă pentru că presupun...

Astăzi aș vrea să vă aduc în atenție o carte care pur și simplu cred că nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunei dintre voi. O carte cu un subiect extrem de important dar nu ușor de digerat. Autorul John Charles Ryle a reușit cu ajutorul Duhului Domnului să scrie despre tema Sfințeniei "o lucrare pe care orice creștin trebuie să o citească, dincolo de Biblie". Această carte nu are nevoie de alte recomandări.  "Sfințenia" este a 7-a carte preţioasă din programul de echipare al lucrătorilor sprijinit de fundația Magna Gratia. Acolo puteți găsi și descărca cartea ce conține 20 de capitole. Nu vă descurajați de volumul mare de pagini, câte un capitol pe zi este mai mult decât suficient să puteți procesa informația și cereți Domnului să vă ajute să o puteți aplica în viețile voastre. Cartea este scrisă într-un limbaj simplu pe înțeles, nu vă lăsați intimidate cum că ar exista termeni groi menționați dar fără explicații. Aici am răspuns la întrebările cuprinse în r...

Viața bate filmul! Știm replica asta aproape dintotdeauna, indiferent din ce generație facem parte. Vedem bine cum acțiunea și povestea multor filme devin tot mai reale și parcă tot mai palpabile decât altă dată.  Vedem cum tot ce urmărim este inspirat din viețile oamenilor de zi cu zi. Dar până aici nimic impresionant. Ceea ce văd cu adevărat important este că fiecare poveste își are un tâlc al ei. Tot așa și filmul pe care l-am găsit deunăzi apărut anul trecut. Scopul meu nu este să evidențiez calitatea ultimei pelicule vizionate, ci morala extrasă din ea. Nu pot să urmăresc un film sau o emisiune fără să desprind o aplicație practică din ele. Dar să știți dragelor că acest lucru este meritul Domnului pentru mine.  Uneori filmele nu sunt alese cu cea mai mare grijă pe cât ar trebui dar chiar și dintr-o eroare ca aceea Domnul mă face să văd o lecție. Am renunțat de ceva vreme să mai „consum” filme siropoase care mulți ani m-au hrănit în mod nesănătos. Am și menționat într-un ...

Acum în timp ce scriu încă sunt marcată de povestea unei tinere de doar 30 de ani. O fată frumoasă la chip, subțirică și cu un zâmbet molipsitor. Parcă încă îi văd imaginea în minte... A venit plină de speranță și entuziasm la un renumit concurs de talente din lume cu un cântec creație proprie intitulat simplu. „It’s ok”. (Este în regulă). A fost întrebată de către jurați ce mesaj poartă piesa ei și a răspuns tot atât de simplu, este vorba despre ultimul an din viața mea. Avea cancer. Știu că deja nu ni se mai pare atât de tulburătoare o veste ca aceasta pentru că sunt atât de mulți oameni încercați greu de boala aceasta cruntă. Dar nu se rezumă totul aici. Ea a spus, it’s ok din nou. Apoi a fost întrebată în ce stadiu se află iar răspunsul ei m-a copleșit. Modul în care a rostit diagnosticul a părut ca și cum nu este decât o încercare trecătoare și va trece. A început să își cânte povestea cu atâta vivacitate, determinare și drag față de o situație cruntă din viața ei. Își cânta sufer...