Pusă Deoparte.

      De ce scriu? Pentru a-mi câștiga puțină valoare? Să adun câteva like-uri sau să mă străduiesc să devin un influencer? Nu. Scriu pentru inima mea în primul rând și pentru a dărui măcar o fărâmă de încurajare celor ce își rup din timp să citească.  De o vreme de când analizez Instagramul descopăr că mulți scriu și își atrag followeri prin diversele postări de pe story. Toată lumea trebuie să știe că a apărut ceva nou să nu cumva să se piardă „new post-ul” undeva în competiția dintre cele două rețele de socializare. Așa că tot mai multă publicitate să ne facem, să avem șanse mai mari de a fi citiți. Mi-este greu să țin pasul cu ei. Câteodată am like-uri atât cât sunt degetele de la o mână ... și ce să fac? Să mă chinui să fac tot felul de concursuri, give-away-uri să mă promovez? Și ce folos? Nu vreau să-mi fac un nume! Vreau cu adevărat ca „Pusă deoparte” să se vadă și în lumea virtuală.  Cum să trăiesc „pusă deoparte” în mediul online, când trebui...

"Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbele 29:25) Frica este unul din cei mai temuți dușmani ai omului. Ne este greu să recunoaștem că ne este frică/teamă pentru că asta ne face vulnerabile și slabe în ochii celorlalți. Știți cum este, nu-i așa? Și eu știu. De o săptămână subiectul acesta mă frământă și a devenit motiv de rugăciune zilnic. Chiar pornind de la versetul de mai sus. Frica izvorăște din inimă și are cel puțin două motive: de oameni și de Dumnezeu. Despre acestea două aș vrea să împărtășesc câteva gânduri. Frica de oameni după cum zice versetul este o cursă/capcană, întinsă de cine mă întreb? Cred că știm cu toții răspunsul, de Satan. El aduce frica în inimile noastre. Are scopul să ne prindă într-o capcană. Ați văzut cum arată o cursă pentru șoareci? Așa îmi imaginez că arată cea pe care o întinde înaintea noastră cel rău. Și cine cade în ea, devine captiv/prizonier și numai o Mână puternică poate ...

„Cine ești tu”? Nu vreau să te descos, să te fac să te simți vulnerabilă. Nu vreau să simți că îți cer socoteală. Te-ai întrebat vreodată sincer. Cine ești tu? Cine ești tu atunci când nimeni nu te vede? Ești aceeași de la biserică, de la locul de muncă sau din domeniul virtual? Ia-ți timp și răspunde inimii tale. De când am înlocuit majoritatea dintre noi comunicarea față-n față cu cea virtuală, descopăr cât de mult ne-a acaparat timpul, energia, mintea și inima în fiecare zi.  De o vreme de când cu pași mărunți am pășit în mediul online, am observat tendința de afirmare, de urmăritori, de aprecieri (like-uri), și de promovare și în rândul bloggerilor creștini, cântăreți, vloggeri, fotografi sau scriitori.  Cu toate că scopul principal evocat de fiecare încă la început este „Gloria lui Dumnezeu”. Sistemul de valori firești/lumești pune stăpânire și pe noi. Văd în fiecare zi cum fiecare din aceștia pare că se luptă să se promoveze. Mă întristează să văd oameni creștini...

Ați întâlnit oameni care sunt atât de sociabili încât le este greu să pună bariere în comunicare, ca timp, energie , și chiar ca și emoții expuse? Acest tip de persoană este denumit „talkaholic”. (în engleză). Mai exact, un om care este dependent de comunicare. Așa cum știm, există tot felul de dependențe de care oamenii „suferă”, cu forme ușoare sau mai grave. Oamenii extroverți sunt primii expuși acestei „dependențe” și de cele mai multe ori nici nu o conștientizează.  Eu sunt una din persoanele sociabile. Nu îmi imaginez cum să stau departe de „oameni”. Să nu comunic. Cu siguranță cunoașteți astfel de persoane, sau poate chiar și voi sunteți așa. Dar v-ați gândit la motivația acestei dependențe de comunicare? De când am descoperit acest lucru în viața mea tot încerc să descopăr rădăcina. De multe ori scriem, din plictiseală, din lipsă de activitate sau pur și simplu pentru că căutăm atenția, aprecierea celor din jur și ni se împlinește astfel nevoia de semnificație. Înc...

Cine este „Valentinul meu”, nu doar pentru azi, sau până la anul, ci pentru totdeauna? Noi creștinii știm că dragostea dintre un bărbat și o femeie trebuie să fie una bazată pe un angajament înaintea Domnului, și unul față de celălalt, și este o dragoste agape, cea menționată în 1 Corinteni 13, versetele 4-7 "Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.”. Această dragoste nu o poate trăi pe deplin decât Unul Singur, Dumnezeu. ”Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16). Eu nu pot prin străduința și puterile mele să trăiesc sacrificându-mă de dragul u...

Ziua de azi nu îmi aparține. Aerul pe care îl respir acum este un dar de Sus. Faptul că încă mi s-a m-ai dat o zi este doar har. Dacă cei dragi ai mei sunt bine, nu este meritul meu, doar al Tatălui ceresc care încă mai are îndurare față de noi.  Asta trebuie să îmi reamintesc zilnic altfel încep să cred că pot controla lucrurile. Și aceasta este cea mai mare luptă a mea. Dorința de a fi stăpână pe situație.  Au fost ani când mă luptam cu asta pe toate planurile. Cu timpul s-a rezumat la mai puține domenii, până când și-a pus amprenta doar pe unul singur mai proeminent, dar lupta tot intensă a rămas. Este o victorie de la Domnul. El  a făcut posibil să învăț să mă încred în El în celelalte domenii, dar războiul nu este câștigat pe deplin încă.  Însă nădejdea mea este că ce am văzut până acum „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc...

În urmă cu mulți ani auzeam în biserică o predică despre vasul de alabastru și semnificația lui. Nu știu cum după atâta timp încă îmi sunt la fel de proaspete în minte acele cuvinte și ce anume m-a îndemnat să mă documentez și să scriu despre acesta. Căutând în concordanța biblică am descoperit că sunt două episoade distincte în care se precizează despre acest vas de alabastru. Cel din Ioan 12:3-11 , despre Maria , sora Martei și a lui Lazăr cel înviat din morți de Isus care toarnă mir pe picioarele Mântuitorului și cel al femeii păcătoase (Luca 7:36-50) despre care nu avem certitudinea că ar fi sau nu Maria Magdalena, o prostituată care toarnă parfum de nard tot pe picioarele lui Isus. Ambele momente au semnificații puternice, Maria a adus un vas de alabastru cu nard scump și i-a uns  picioarele celui mai prețios musafir, din casă, lui Isus, în semn de adâncă smerenie și i le-a șters cu părul capului ei. Obiceiul la evrei era ca și gazdă să speli picioarele celor veniți cu...

Sufăr și când ascult și când nu ascult Greu de digerat un astfel de gând.  Suferința este cel mai evitat subiect. Nimeni nu își dorește să sufere. Cu siguranță nici tu. Nici eu. Dar ceea ce ne intrigă din titlu este că putem suferi și dacă ascultăm și dacă nu ascultăm. Suferința face parte din procesul de sfințenie. Ne smerește. Ne arată cine suntem, cât de slabi suntem, dar și că nu suntem singuri în lupta spirituală zilnică ce se numește pe scurt, „viață.” "El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă neîncetată în oase, Iov 33:19  - Suferința ne mustră . "Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare." Iov 5:7 – Suferința ne purifică . "Omului i-a zis: „...Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el (pamânt) în toate zilele vieţii tale...  În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână ești și în ţărână te vei întoarce.” Geneza 3:18-‬19 - Suferința este conse...