O întrerupere din cotidian

Subiectul de azi o să vi se pară ciudat pentru perioada aceasta însă asta am pe inimă să împărtășesc.

Între timp am mai scris câteva articole pe care urmează să le postez...însă azi e despre cotidian vs poveste.

Hai să vă explic despre ce este mai exact vorba...

Urmăream zilele acestea câteva documentări despre vremurile în care trăim și cum Biblia se împlinește cuvânt cu cuvânt. 

Tot ce am auzit a fost ca un duș nu rece ci ca și cum cineva m-a împins într-o copcă și după ce am simțit bine gravitatea situației m-a scos afară.

Sperăm să nu pățească nimeni asta la propriu... Dar la figurat din când în când chiar este necesar.

M-a adus pe genunchi fiorul apei gheață pe care am simțit-o ascultând ce ne așteaptă în vremurile ce urmează și cum ar trebui să ne pregătim.

Nu mă străduiesc acum să conving pe nimeni că Domnul este la ușă, pentru că semnele venirii Lui sunt clare.

Trecusem printr-o perioadă agitată cu lucrurile vietii și o dată auzind acele cuvinte m-a adus pe genunchi...

Și m-am trezit ca dintr-un somn lung în care parcă nu trăiam în vremurile acestea. Ci mai degrabă simțeam că mai este vreme pentru...

Completați voi ce vă macină inima în locul punctelor.

Și știți fiorul acela când sunteți cercetate și parcă nu mai există altceva decât motivația de a fi cât mai mult în Casa Domnului (la propriu).

Eu personal am resimțit asta adesea în momentele de profundă cercetare.

Însă vine imediat și ispita și pentru că vrăjmașul îți știe punctul slab, te loveste și ușor ,ușor uiți de profundele momente din copca vietii de credință.

Și începi să te iei cu lucrurile vieții, cotidianul cu care erai obișnuită (de multe ori am zice nu este nimic rău în treburile zilnice pe care pe facem, în datoriile pe care le avem de făcut...) dar reușesc adesea să ne fure timpul acela prețios cu Domnul.

Dacă ai și copii, cu atât mai mult timpul îți este ocupat.

Dar ce este cu întreruperea din cotidian?După ce avusesem experiența copcii acum...într-o perioadă vulnerabilă când fizic nu mă simțeam bine (ceva parcă cerea așa din mine să îmi iau o pauză și doar să visez...

Măcar de ar fi vise ce se împlinesc dar nu erau. Când mă refer la visare (ce mă face să mă simt așa sunt filmele de Crăciun). De aceea și spuneam la început că vi se poate părea ciudat să le vizionez de pe acum...

Mai sunt câteva luni bune până la Crăciun. Însă așa am simțit. 

Am văzut primul film și știu doar că fiecare film de acest gen are un mesaj din care de multe ori pot extrage câteva idei dar în același timp fiecare film are și un mesaj subliminal (este ca și cum ai mânca fast-food o dată ce te-a prins gustul greu te lași de el). 

După primul film vizionat a urmat al doilea...deja devenea tot mai ireal încât să îl urmăresc (când zic asta înseamnă că deja avea putere să-mi influențeze așteptările de la ce presupune o familie).

Deveneam tot mai conștientă datorită Domnului de mesajele subliminale.

Un astfel de vibe de Crăciun ca în filme îl poți găsi doar în Statele Unite. Oricât ne-am strădui să trăim sau să reconstituim ce ne prezintă filmele nu avem cum.

Familia unită în jurul mesei, tihna ruptă din povești, poveștile depănate în jurul bradului, focul arzând în șemineu, prăjiturile preparate împreună cu toată familia, cadourile la care nu te așteptai, fulgii de nea apăruți la momentul portrivit pe care îi priveai pe fereastra casei frumos împodobite și luminate...cărările curățate în mod perfect în fața casei...ciocolata caldă ...îmbrățișările.

Acestea toate sunt iluzii pe care le așteptăm an de an de Crăciun. Și cu fiecare Crăciun ne luptăm să fim mai aproape de iluzia din filme.

Însă realitatea noastră a creștinilor este că nu îl așteptăm pe Moș Crăciun...nu îl vom vedea și nu vom fi mai buni prin magia lui...

Realitatea este că 25 decembrie pentru noi nu înseamnă zăpadă ,brazi și belșug de mâncare pe care mai apoi o aruncăm la gunoi.

Pentru noi Crăciunul nu este despre Moș ci despre cea mai mare veste auzită vreodată , Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ în chip de copilaș, născut dintr-o fecioară. A venit să ne împace cu Dumnezeu și să moară pentru toate păcatele noastre.

Și când ne gandim la asta nu piere toată iluzia filmelor de Crăciun...? Visăm la vibe-ul american în timp ce lumea se sfârșește, dar cum să nu ne dea de lucru vrăjmașul?

Visăm la case, familii perfecte, vieți împlinite ,joburi ,cariere de vis în timp ce nu mai e mult?

Câte un film de genul acesta privit cu ochii minții ne poate trezi la realitate..

O întrerupere din cotidian poate fi un lucru bun dacă știi să o privești cu ochii minții...

Cotidianul îl găsim plictisitor, trist și uneori fără speranță în funcție de starea noastră emoțională și spirituală.

Povestea ne atrage, vibe-ul din filme este mai bun decât orice vis al nostru de-al reproduce.

Experiența copcii vs vibe-ul american sunt două mesaje profunde care ne pot schimba cursul vietii.

Depinde dacă ai ochi să vezi...