Domnului nimic nu Îi scapă de sub control însă ne e greu nouă că nu le înțelegem scopul.
Traversez o perioadă de încercare care a scos la iveală una dintre cele mai aprige probleme cu care ne putem confrunta, „frica”.
Necredința și frica își dau mâna și se unesc împotriva noastră când fără veste ne acaparează vreo problemă.
Asta am trăit și eu. La început am făcut o rugăciune cu credința că situația aparent simplă se va putea rezolva curând. Apoi am făcut o altă rugăciune în speranța să capete un răspuns cât mai repede. După care situația părea parcă tot mai fără ieșire și am apelat la ajutor de mijlocire în rugăciune.
Am cerut cu stăruință să-mi arate Domnul ce trebuie să înțeleg de acolo să mă pot cerceta și să mă pocăiesc considerând că era ca un zid de despărțire între rugăciunile mele și El.
Am primit un răspuns cred eu că de inspirație de la Domnul de încurajare că motivul pe care eu îl consideram că împiedică ascultarea rugăciunilor mele nu e că sunt în neascultare ci că vrăjmașul stă împotriva mea să distrugă ceva ce poate fi o binecuvântare în viitor.
Am mulțumit Domnului pentru că a adus pace inimii mele întrucât am lăsat din pumnul meu strâns o dorință ce împiedica lucrarea Lui atunci în viața mea.
Azi citeam capitolul ce urma la rând din cartea pe care o studiez despre „Harul fricii de Dumnezeu” a lui John Bunyan.
Am simțit cum Domnul îmi adresează fix atunci pentru acea situație exacte acele cuvinte. Am descoperit că există trei tipuri de frici (două nesănătoase și una sănătoasă).
Ce fel de frică mă controlează? Este o frică sănătoasă ce vine din convingerea Duhului Sfânt care îmi descoperă ce lucruri vrea să schimbe la mine ? Sau este o frică care aduce condamnare și care mă lasă fără speranță?
Am aflat că o dată ce suntem înfiate dragelor de Isus în familia lui Dumnezeu, nu pierdem Duhul de înfiere.
Ci acesta rămâne chiar și atunci când vrăjmașul ne amăgește cu minciuni că pedeapsa ce-o primim când păcătuim e spre distrugere. Dar de fapt are rol să ne disciplineze.
Mi-a atras atenția faptul că întâi primim un duh de robie care ne duce spre Lege unde să ne vedem păcatul din viața noastră cât de mizerabil este și să ni-l mărturisim. Însă o dată venit duhul de înfiere care ne face să strigăm „Ava, adică Tată” către Dumnezeu (de atunci Duhul de robie dispare- acum suntem disciplinate ca niște fiice nu ca sclave).
Ce har!
Dar știți ce a fost cel mai greu de primit? Faptul că Tata ne pedepsește pentru că ne iubește, ca pe niște fiice. Iar disciplina aceasta crește în intensitate în funcție de păcatul pe care îl facem. Domnul ne apasă prin diverse situații tocmai să ne pocăim și să renunțăm la păcatul acela.
Ba chiar îl poate lăsa pe vrăjmaș să acționeze asupra ta făcându-te să simți că nu mai ai nicio mângâiere atunci când persiști într-un păcat pe care Domnul ți l-a iertat dar cu care încă mai cochetezi.
Pentru mine toate aceste lucruri au rezonat cu starea în care mă aflu... Ce fel de frică mă controlează? Mă las amăgită de vrăjmaș care îmi spune că sunt condamnată de Dumnezeu? Sau Îl cred pe Duhul Sfânt?
În situația de față încă nerezolvată aparent banală la început, văd că trebuie să îmi întăresc credința în Hristos și să rămân în ascultare de El.
Frica mea de Domnul îmi doresc să fie una sănătoasă și să mă ducă într-o stare după voia Lui.
Ce fel de frică te controlează?
Comentarii
Trimiteți un comentariu