Pusă Deoparte.

Nimeni nu se găsește într-o perfectă stare de mulțumire... însă unii oameni au ajuns să cunoască împlinirea prin faptul că aleg să vadă tot ceea ce au (deși uneori tot ce au pare atât de puțin).  Un gând prea profund, nu? Și totuși ne luptăm cu asta în fiecare zi.  Nu am găsit oameni cu adevărat fericiți doar pentru că nu le lipsește nimic material. Banii nu cumpără sănătatea. Uneori doar pot să o amelioreze.   Ce să mai spunem de iubire? Poți avea tot suportul emoțional, financiar însă singurătatea te poate goli bucățică cu bucățică.  Nici chiar pe plan profesional nu poți găsi împlinire chiar dacă pasiunea ta cea mai mare îți aduce lunar bani în cont.  Sunt pesimistă? Pentru unele dintre voi poate că văd doar partea goală a paharului...  Însă mă tot gândesc ... de ce ne simțim atât de goale deși avem atât de mult? Și pentru noi cele ce Îl avem pe Hristos, avem TOTUL.  De unde golul acesta imens care nu ne lasă să privim la ceea ce am primit deja...

  Încep cu o imagine în contradicție veți vedea până la final de ce... Sigur nu mă credeți și nici nu vă pot obliga, însă vreau să vă argumentez De ce nu fac ce-mi place? Oo nu, nu te gândi că niciodată nu am făcut ceea ce îmi place și că alții mi-au impus regulile. Doar că regulile sunt bune. Fără reguli, am trăi indisciplinate. Am face ce ne taie capu’ vorba aceea , și cu ce ne-am alege? Cu multă suferință. Nu tot ceea ce ne place este și ceea ce ne trebuie. Eu am trăit asta pe pielea mea și câtă durere a fost și cât de greu a fost să las în urmă alegerea mea proastă... Însă din acel moment când Domnul mi-a adus eliberare și putere să privesc înainte la ce are El pregătit pentru mine, nimic nu mai este la fel. Nu am fost niciodată ca acum într-o astfel de gardă continuă ... Cred că am dezvoltat o fobie de a nu mai face greșeli. Imposibil ai zice, nu? Măcar să nu le mai fac în mod conștient. Sunt două domenii care îmi dau mari bătăi de cap de când mă știu. Sentimentele și munca. ...

  Am studiat la sfârșitul anului trecut împreună cu un grup de fete cartea „Călătoria Creștinului” a lui John Bunyan. Wow , wow, wow cum pune în scenă toată povestea mântuirii unui om. Acum mă gândeam cât de bine se potrivește ilustrația acelei situații cu ceea ce am trăit eu perioada trecută. Sunt copilul Domnului de aproape 2 decenii însă ce credeți se poate să ajungem să purtăm poveri asemeni Creștinului din poveste despre care să nu înțelegem de unde provin, cum au ajuns în spatele nostru și de ce par că se măresc tot mai mult până ne apasă la pământ? Eu personal am trăit asta. Nu negam faptul că duc o povară în spate însă credeam că e doar un bagaj de care pot să mă descotorosesc în orice moment. Dar nu a fost deloc așa. Din contră, asemeni imaginii Creștinului lui Bunyan povara din inimă, minte și spate devenea tot mai grea și părea să fie una cu mine însămi. Ai trăit și tu asta? Să simți că te lupți din răsputeri te rogi și nu poți scăpa de ea? Am învățat de mică că locul un...

Asociația Magna Gratia mi-a adus în atenție o carte ce merită să fie citită de fiecare dintre noi. Chiar dacă „Prezbiterii” își are drept primi destinatari , bătrânii Bisericii ea ne prezintă care este datoria și chemarea slujitorilor din bisericile evanghelice. Jeramie Rinne slujește ca pastor senior al South Shore Baptist Church, în Higham, Massachusetts. „Rinne dezvăluie ceea ce Biblia are de spus cu privire la identitatea și activitatea prezbiterului bisericii locale, și face asta cu o prospețime și claritate care ne sunt extrem de utile”. Alistair Begg Am încercat pe cât am putut în calitatea mea de membră în biserică întrebărilor din recenzie și iată ce am descoperit. 1. Care sunt cele 4 cerințe calificative de caracter menționate de autor pe baza pasajelor biblice din 1 Timotei 3, respectiv Tit 1 necesare pentru ca un bărbat creștin să poată fi prezbiter? Un bărbat creștin pentru a putea fi prezbiter are nevoie de 4 trăsături ale caracterului lui Dumnezeu: fără reproș (respecta...