Cât de greu este să accepți că modul în care ai privit lucrurile până acum, nu a fost nici pe departe cel corect. Cât de dificil este să recunoști „Am greșit” după ce ani la rând credeai că ești în locul care trebuie.
Cât de dezamăgitor este să înțelegi abia acum că fără o schimbare reală și radicală, viața ta poate avea o turnură neprielnică.
Sunt și în viața ta principii, valori, idei auzite, înțelese și aplicate în mod greșit cu care ai crescut și ai ajuns la maturitate fără să fi înțeles cât rău ți-au adus inimii tale și apoi cât au rănit în jur?
Vorbim despre principii și valori. Lucruri pozitive nu? Cum se pot transforma în lucruri distructive? Știm fiecare dintre noi că Domnul Isus a murit să ne răscumpere viețile din păcat. Știm că ne-a dat o inimă nouă, o identitate nouă, o viață nouă dar ne aflăm încă în același trup.
Identitatea nouă ne spune că nu ne mai aparținem nouă însene ci aparținem lui Hristos care a plătit cu Sângele Lui să ne facă copiii ai lui Dumnezeu. Inima nouă înseamnă alte valori, alte principii sau adoptarea unor principii sănătoase de viață.
Viața nouă înseamnă o luptă împotriva curentului lumii acesteia. O luptă să fim diferite când toţi merg după turmă, sau să mergem după turmă atunci când alții sar gardul.
Viața de credință schimbă tot ce știam și consideram până atunci normal și dă o altă perspectivă care nu este agreată de lume.
De ce spun toate acestea? Unde ajungem să interpretăm greșit ceea ce era foarte clar dar nu am putut observa de la început? Unde vedem lucrurile obtuz și tranșant și nu că ar fi rău dar motivația nu are mereu în vedere gloria lui Dumnezeu ci evidențierea credinței noastre, superioritatea.
Știm că suntem diferite și că nu suntem niște fete și femei obișnuite cu celelalte din lumea aceasta. Avem altă identitate. Însă uneori inima începe să ne semene cu a lor. Viața ne-o umplem de tot mai multe „non-valori”. Și lăsăm minții răgaz să gândească liber.
Cu toate că știm că noi, creștine fiind trebuie să ne luptăm împotriva curentului ne lăsăm captivate de altfel de străluciri efemere.
Însă ciuda acestor lucruri, atunci când ne străduim prea mult noi să fim diferite și nu vine din Duhul Sfânt și prin ajutorul Lui, să fim sigure că vom ajunge treptat dar sigur spre comparație și judecată.
Comparația este o insultă la adresa lui Dumnezeu Creatorul, ce provine din nemulțumire față de cum arătăm, ce știm, ce avem sau ce nu avem.
Judecata în schimb vine din mândrie, din superioritate, din îngâmfare. Ne este atât de la îndemână să judecăm în loc să apreciem, să ajutăm, să slujim, să ne rugăm, să vorbim.
Cum spuneam nu este de condamnat să fim radicale cu viața de credință. Nu trebuie să ne jucăm cu identitatea pe care am primit-o plătită cu preț de Sânge. Nu trebuie să luăm ca pe un lucru de apucat inima nouă curățită de Același Sânge Sfânt. Și trebuie să prețuim cu toată ființa viața nouă și să nu ne mai întoarcem la cea veche dinainte de Hristos.
Dar judecata omului diferit de noi, este de condamnat. A încerca să nu te abați de pe cale este de dorit, dar a privi cu ochi de judecată pe cei care au fost pe cale și au căzut... sau nu au avut șansa să cunoască Calea... este de condamnat.
Știu că înțelegeți la ce mă refer... „nu vă înjugați la un jug nepotrivit”. E lesne de înțeles, însă dacă ați făcut-o asumați-vă greșeala și nu încercați să vă mai considerați superioare și cu puteri supraomenești să schimbați inima celui ales pentru jug.
Avem tendința atât de ușor să îi judecăm pe frații noștri evanghelici care nu au aceeași denominațiune ca noi. Dar atunci când aceștia cunosc Același Isus, cred în aceeași mântuire prin har și credință. Știu că fără Duhul Sfânt nu putem înainta spre Hristos dar totuși sunt orbiți de ceea ce Hristos deja a împlinit, Legea... Cu aceștia cum trebuie să ne comportăm? Ne rugăm pentru inimile lor să fie cucerite de Hristos sau îi lepădăm considerând că nu e nicio șansă pentru ei?
Tu ce ai face? Ai fugi sau ai rămâne așteptând și nădăjduind că Domnul poate și ai spera că El și va vrea să se atingă de un om orbit de anumite erezii care i-au habotnicit mintea și inima și resping orice nu știu?
Ți-a rănit și ție inima judecata asupra oamenilor diferiți de tine? Oameni cărora te-ai considerat superioară? Sau i-ai tratat ca pe persona non grata?
Câte inimi ai rănit tu judecându-i fără să îi asculți, doar punând etichete?
Ce poți face acum când nu mai e chip să continui așa?
Să nu uităm trebuie să mergem împotriva curentului de dragul lui Hristos dar să nu-i judecăm pe cei diferiți de noi chiar dacă par fără nicio soluție de salvare.
Judecata nu este a noastră ci a Domnului.
Nu judeca, să nu fii judecată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu